Dodon are ce învăţa de la conaţionalii săi

igor-dodon

Liderul Socialiştilor Igor Dodon, ar avea ce învăţa de la conaţionalii săi în materie de insuccese, cel puţin, cum să suporte cu demnitate o înfrângere. Spre deosebire de candidatul PSRM la funcţia de primar de Chişinău, Zinaida Greceanâi, care a avut cu circa 22 mii de voturi mai puţin decât contracandidatul său, Dorin Chirtoacă, în unele localităţi din Republica Moldova pe unii candidaţi i-a despărţit de victorie un vot, două sau trei. Reacţia perdanţilor, unii mai tineri, alţii mai în vârstă ca Dodon, ar putea fi o lecţie demnă de urmat pentru acesta.

În conferinţa socialiştilor organizată la miezul nopţii, Igor Dodon a declarat pe o notă virulentă că nu recunoaşte rezultatele alegerilor în municipiul Chişinău şi că le va contesta. Acesta l-a numit pe învingătorul în alegeri „maidanezul liberal Chirtoacă”. „Că el îi maidanez, mintea nu-l duce la altceva”, a ţinut să precizeze Dodon. Ori „Maidanezule unionist, serviţi şampanie astăzi, cât mai ies bulbuci, să vedem ce va fi mâine-poimâine!”. „…Lupta va continua pe căi legale împotriva unioniştilor, maidanezilor şi oligarhilor”. „Deştepţilor, aţi falsificat alegerile în câteva secţii de votare şi vă credeţi mari eroi. O să vă iasă pe ochi eroismul acesta, promit”, sunt câteva din expresiile cu care şi-a condimentat socialistul mesajul de mulţumire adresat alegătorilor săi.

„Maidanezule unionist, serviţi şampanie astăzi, cât mai ies bulbuci, să vedem ce va fi mâine-poimâine!”. „…Lupta va continua pe căi legale împotriva unioniştilor, maidanezilor şi oligarhilor”. „Deştepţilor, aţi falsificat alegerile în câteva secţii de votare şi vă credeţi mari eroi. O să vă iasă pe ochi eroismul acesta, promit”

Un vot până la victorie

Mult mai calmi au fost candidaţii care au simţit atingerea victoriei, dar nu le-a ajuns un vot, două sau trei ca să devină primari. Andrei Pâslari (PDM), din s. Vişniovca, Cantemir, a obţinut 340 de voturi, cu un vot mai puţin decât contracandidatul său, Olga Pac (PLDM), care a obţinut 341 de voturi, respectiv este noul primar ales al localităţii. Olga Pac, care a muncit timp de 31 de ani profesoară, spune că încă nu i-a telefonat contracandidatul său ori reprezentanţii acestuia pentru a fi felicitată, dar nici nu i s-a aplicat un comportament care ar putea fi comparat cu al lui Dodon. „Mă bucură victoria, sper să fac faţă funcţiei şi aşteptărilor oamenilor. La secţia noastră de votare, buletinele au fost numărate de patru ori. Reprezentanţii contracandidatului au fost decepţionaţi. Dar am avut un comportament civilizat, corect, unii faţă de alţii. La rândul meu, m-am convins ca niciodată că la alegeri contează fiecare vot”, a spus noul primar. La rândul său, Andrei Pâslari, cel căruia nu i-a ajuns un vot, a spus că a fost o cursă electorală încinsă. „În cazul nostru contează fiecare încălcare, şi pentru că am sesizat câteva, vom contesta rezultatul alegerilor”, a spus el.

„Am avut un concurent puternic”

Sergiu Mărgărint (PD), pomicultor şi agricultor din s. Floriţoaia Veche, Ungheni, a câştigat alegerile cu voturile a 485 de alegători şi a avut cu două voturi mai mult decât contracandidatul său, Margareta Baban (PLDM). „Nu mi-a adresat felicitări, dar vreau să spun că a fost un concurent puternic. Cel mai probabil, va contesta rezultatul alegerilor pentru că discrepanţa de voturi de la primul tur de scrutin, când avea cu peste 300 de voturi mai mult, şi acum este mare. Noi însă am discutat cu oamenii, i-am convins, am promis că ne asumăm responsabilitatea pentru promisiunile făcute şi am câştigat”, a spus Mărgărint. Cât despre declaraţiile de genul celor făcute de Dodon, acesta e de părere că un candidat electoral, dar mai ales unul care pretinde că e politician trebuie să ştie să învingă, dar şi să piardă. „Dodon a avut un şoc, n-a fost pregătit pentru un eventual insucces. A avut un comportament lipsit de demnitate. Noi, cei care am candidat la funcţia de primar la sate, pierdem mult mai puţin dacă pierdem alegerile, şi nu trebuie să raportăm nimănui de aici ori din altă parte înfrângerea ori victoria, de aceea ne este mai greu să-l înţelegem”, a mai spus el.