Dodon: „Vom edifica naţiunea moldovenească!”

Deputatul Igor Dodon a fost ales preşedinte al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) în cadrul celui de-al X-lea Congres extraordinar al partidului, care s-a desfăşurat duminică, 18 decembrie. De asemenea, Congresul a desemnat alte organe de conducere ale formaţiunii, a aprobat o rezoluţie şi un apel către cetăţeni.

„Împreună vom deveni cea mai importantă forţă politică din Republica Moldova. Vă asigur că linia de caracter pe care am demonstrat-o pe parcursul anilor şi de care am dat dovadă recent, împreună cu două doamne, va fi şi în continuare. Împreună, spre victorie!”, a declarat Dodon în luarea sa de cuvânt.

Igor Dodon a mai menţionat că prioritatea PSRM este edificarea naţiunii moldoveneşti, „astfel încât cuvintele Moldova, moldoveni, moldovenesc să intre în sufletele tuturor”, reîntregirea Republicii Moldova, ameliorarea relaţiilor cu Găgăuzia. „În relaţiile cu Vestul ne vom conduce de aspiraţiile cetăţenilor, vom pleda pentru un regim liberalizat de vize, relaţii economice intense cu Occidentul, cu ţările vecine, România şi Ucraina”, a declarat Dodon.

Liderul formaţiunii a fost ales prin metoda „primaries”, care presupune desemnarea mai multor candidaţi de către membrii partidului, prin vot intern. PSRM numără peste 7 mii de membri.

Anterior, Igor Dodon a declarat că ar vota o candidatură apartinică, iar această candidatură ar fi Zinaida Greceanîi. Contactat de JURNAL, comentatorul politic Mihai Cernencu a explicat că Zinaida Greceanîi nu poate fi o candidatură apartinică din moment ce serveşte interesele unui partid. „Din declaraţiile lui Dodon deducem că el spune una, gândeşte alta şi vrea cu totul altceva. Cum poate Dodon să o propună pe Greceanîi, drept candidat apartinic la funcţia de şef al statului dacă aceasta este membru al Partidului Socialiştilor?”, conchide Cernencu.

V. V.

The following two tabs change content below.