Doctorul Galus

Îi ajută pe cei care îi provoacă milă, este foarte ataşat de animale şi pasionat de grădinărit, nu consumă alcool (dar are o colecţie impresionantă de coniac!), se adresează tuturor amabil şi pe nume. Nu, nu vrea să fie primar şi nici nu l-a citit pe Carnegie. Face totul dezinteresat. E mecanic, un mecanic de clasă, fapt pentru care a fost poreclit „Doctorul”. Acesta e Virgiliu Galus din Sângera, mun Chişinău.

S-a născut la Costeşti, Râşcani, şi a copilărit la Moleşti, Glodeni. E pasionat de tehnică, foarte pasionat. A electrificat prima casă la zece ani! „Nu aveam mari cunoştinţe în domeniul electricităţii, dar puteam uni un întrerupător şi un bec.” Din cauza pasiunii sale pentru electricitate, prin clasa a treia, a fost electrocutat. A stat în spital două săptămâni.

A electrificat prima casă la zece ani!

„Din această cauză, la absolvirea gimnaziului, părinţii mi-au spus: «Du-te şi învaţă unde vrei, numai să nu ai de-a face cu electricitatea»”. Însă pasiunea pentru tehnică tot spre acest domeniu l-a îndreptat, a mers la Tehnicumul Electromecanic din Chişinău. În 1984, la această instituţie de învăţământ, s-a deschis o nouă specializare, producerea roboţilor. Studiile la colegiu au decurs monoton pentru el. „Unica experienţă utilă a fost lucrul în laboratorul de microprocesoare. Orele de după prelegeri le petreceam în acest laborator. După un manual lituanian, am asamblat un stand de analiză a elementelor logice, de la cele mai simple la cele mai complexe, lucruri elementare ce ţin de domeniul tehnicii de calcul.”

Profesorul, colonelul Ulîbin, a desenat pe tablă nişte scheme şi l-a pus pe un coleg de la Ialoveni să le explice. Acesta însă a spus că a avut dureri de cap şi nu a învăţat. Drept răspuns, colonelul i-a replicat: «Munteanu, pe voi, moldovenii, vă doare capul, deoarece, din copilărie, în loc de lapte, vi se dă vin». M-am simţit umilit. I-am cerut voie colonelului să răspund în locul lui Munteanu. Am răspuns, dar nu aşa cum ne-a predat el, soldăţeşte, dar cum am învăţat la colegiu. Cu diagrame, grafice etc. I-a plăcut. Drept răspuns, le-a spus colegilor că nu-i pare rău să-mi pună două note de cinci. Şi atunci, i-am spus că nu am nevoie de notele sale. I-am solicitat pur şi simplu să-şi ceară scuze de la colegul meu. „Da’ ce… şi tu eşti moldovean?…”

Ostaşii sovietici versus păpădiile

Un număr important din absolvenţii colegiului (circa 30%) mergeau la studii în şcoli militare, era o tradiţie. „Profesorul de pregătire militară, fost profesor la Şcoala de aviaţie din Balaşiha, Rusia, se bucura de un mare respect din partea studenţilor, anume el îi influenţa pe mulţi să meargă la instituţiile cu profil militar.” Astfel a ajuns la Şcoala militară superioară din Gorki. „Eram patru băieţi din Moldova. Chiar din prima zi, ne-au dus într-o pădure. Ne-au dat ciubote şi uniformă. Şi a început fugăreala…” Trebuie să vă spun că eroul nostru detestă sportul.

Înainte de a merge la Gorki, avea cu totul altă părere despre militărie. „Până atunci, credeam că studiile într-o şcoală militară se fac serios. M-am înşelat amarnic. Numai muncă zadarnică, precum îndreptarea bordurilor după ploaie şi combaterea păpădiilor… Generalul avea alergie la păpădii. Era o tâmpenie! Când ajungeai sâmbăta, mai ales, în anii întâi-doi, voiam să mergem în permisie. Însă, după lecţii, ori ne fugăreau ca să miroase de la noi a cal, ori trebuia să nimicim păpădiile din curtea unităţii. Închipuiţi-vă, toţi cursanţii, 1400 de oameni, aproape un sat, înarmaţi cu cuţite de bucătărie, extirpam păpădiile din gazonul unităţii. Se ştie că păpădia are o rădăcină lungă, noi, cu cuţite de bucătărie, mai tare le înmulţeam. Asta da muncă sisifică!”

Sângele din palmele cursanţilor

La prima sesiune, din companie (150 de cursanţi), doar Galus a avut 5 (echivalentul notei 10 de astăzi) la fizică! Numai vreo nouă studenţi din companie nu aveau restanţe. „Cei care nu puteau susţine restanţele – „tiu-tiu în armata sovietică!” „Ne-am pregătit valizele ca să mergem acasă. Şi atunci, a venit un ofiţer şi ne-a aliniat: «Să facem ocolul unităţii!». Pe platou se formase un strat foarte gros de gheaţă. I-am sugerat ofiţerului să cureţe gheaţa cei care au rămas să susţină restanţele. «Nu, aşa nu merge!». A trebuit să curăţăm o suprafaţă de circa 150 de metri lungime şi vreo zece metri lăţime. Înarmaţi cu răngi, topoare, fiecare cu ce şi cum găsea, până la 11 noaptea, am adunat gheaţa în grămezi. Curgea sânge din palmele noastre.”

Favoritul profesoarei de fizică

Din toate activităţile de la şcoala militară, studiile, pentru Virgil Galus, erau cele mai uşoare. „Anul întâi, sesiunea de vară, examenul la fizică. A fost un moment interesant. Fizica era ultimul examen al sesiunii. Prima zi de pregătire pentru examen. I-am spus unui sergent să aibă grijă de companie, iar eu m-am culcat pe una din ultimele bănci. În acest timp, în sală a dat buzna Luşnikov, comandantul companiei, şi a întrebat unde sunt. N-am auzit strigătele colegilor, dormeam cu capul pe chipiu. Când dormi pe chipiu, ai senzaţia că dormi cu capul pe cratiţă. Şi atunci comandantul companiei a ţipat: «Dacă nu susţii examenul pe 5, nu mergi în vacanţă!». «Întocmai!» El a ieşit, iar eu m-am culcat pe aceeaşi bancă. Însă, nu peste mult timp, a intrat în sală adjunctul comandantului companiei şi a strigat că mă cheamă profesoara de fizică. «Ce dor oare a pocnit-o?», mă întrebam.

Am fost anunţat că sunt eliberat de examen. După aceea, m-am dus în cazarmă să-l caut pe comandantul companiei. Însă nu l-am găsit şi m-am culcat din nou, de data asta, în cazarmă. Tocmai atunci a intrat Luşnikov: «Сe îţi permiţi, idiotule?! Ai înnebunit cu totul?! Dormi în sala de curs, şi aici tot dormi!». «Tovarăşe comandant, mi-aţi spus că, dacă nu voi susţine examenul pe cinci, nu voi pleca în vacanţă, dar dacă îl voi susţine?» «Vei merge.» «Eu l-am susţinut.» «Ei, da’ tu ai trei la educaţia fizică.» «Ei şi ce?…» Eu nu sunt sportsmen…”

Puseul şovin al lui Ulîbin

„Anul doi. Cursul Teoria circuitelor electrice. Un laborator la circuitul integral şi circuitul diferenţial. Profesorul, colonelul Ulîbin, a desenat pe tablă nişte scheme şi l-a pus pe un coleg de la Ialoveni să le explice. Acesta însă a spus că a avut dureri de cap şi nu a învăţat. Drept răspuns, colonelul i-a replicat: «Munteanu, pe voi, moldovenii, vă doare capul, deoarece, din copilărie, în loc de lapte, vi se dă vin». M-am simţit umilit. I-am cerut voie colonelului să răspund în locul lui Munteanu. Am răspuns, dar nu aşa cum ne-a predat el, soldăţeşte, dar cum am învăţat la colegiu. Cu diagrame, grafice etc. I-a plăcut. Drept răspuns, le-a spus colegilor că nu-i pare rău să-mi pună două note de cinci. Şi atunci, i-am spus că nu am nevoie de notele sale. I-am solicitat pur şi simplu să-şi ceară scuze de la colegul meu. „Da’ ce… şi tu eşti moldovean?…”

După şcoala militară, realităţile anilor 1990 l-au făcut să se specializeze în reparaţia maşinilor. E un mecanic de clasă. Pentru clienţii săi, timpul nu contează. Stau la coadă să le repare maşinile, fapt ce se datorează cunoştinţelor sale şi responsabilităţii cu care îşi face meseria. Datorită acestui fapt, a fost poreclit „Doctorul”, repară orice şi pe ce pune mâna nu se mai strică. Are o familie frumoasă.

Ţine foarte mult la copiii săi, Richard şi Ina, încearcă să le ofere totul şi crede în ei. O respectă foarte mult pe soţia sa, Angela.