Dochiţa cea cu dor nestins

Dochiţa a născut un băieţel. Acum are doi ani. Satul nu ştie taina, aşa cum nu ştie că Vasile e bolnav de SIDA. Şi bine ar fi să n-o mai ştie niciodată, iar primăverile să vină în sufletul Dochiţei doar cu amintiri frumoase.

Nina Neculce

Ce se întâmplă cu bărbaţii nerăbdători

Primăvara aceea avea frumuseţea aleanului şi amintirilor. Dochiţa a ieşit în prag. Sub bolta albastră şiruri de cocoare se întorceau din ţările calde. Gândurile îi erau la soţul ei, la Vasile. Îşi amintea ce clipe frumoase au trăit în anii când se chemau unul pe altul afară ca să vadă cocoarele sau când, lipindu-se unul de altul, înnoptau într-un stog de fân ori într-o poieniţă din pădure. Doamne, ce ochi negri mai are Vasile şi cum o scoteau din minţi în acele nopţi de poveste!

Sângele îi clocotea în vene

Vasile era plecat de cinci ani în Portugalia, şi Dochiţa număra zilele când trebuia să se întoarcă. A vrut să plece şi ea atunci cu el, dar tocmai când se pregătea de drum, a lovit-o o criză de rinichi. A rămas să lucreze la şcoală, iar Vasile îi trimitea bani pentru finalizarea lucrărilor la construcţia casei. Din ziua în care s-au despărţit, Dochiţa a început a se ruga îndelung la Maica Domnului să o ajute să-l aştepte cu credinţă pe soţ. Cu grijile şcolii şi ale casei, iată că trecuse cinci ani de când nu se văzuseră, dar luna ceea de primăvară i se părea mai lungă ca niciodată. Simţea cum sângele îi clocotea tot mai tare şi mai tare în vene. Nu-i vorbă, o mai cuprinseseră deseori căldurile, dar nu atât de tare ca în acel început de primăvară. Era de ajuns numai să rostească numele soţului că buzele îi deveneau stacojii, iar sânii îi tremurau excitaţi.

Rugăciunea n-o mai ajuta

În duminica din ajunul sosirii lui Vasile, s-a dus la biserică să se roage, aşa cum o făcea de obicei în fiecare duminică. Dar oricât de mult încerca să se concentreze asupra vorbelor preotului, nu putea să o facă. Capul i se rotea, picioarele îi tremurau, obrajii îi ardeau. Toate gândurile îi erau la Vasile. Îl iubea şi îl dorea cu tot freamătul corpului. Se uita la Sf. Maria de pe icoană, iar în faţa ochilor îi apărea Vasile îmbrăţişând-o şi sărutând-o cu foc. Cuprinsă de ameţeli, a ieşit puşcă din biserică şi a ţinut o fugă până acasă. Toată era numai foc. S-a băgat într-o cadă cu apă rece să se răcorească, apoi şi-a legat capul cu un prosop umed şi s-a întins pe pat fără să tragă zăvorul. A furat-o somnul. În vis s-a văzut în braţele lui Vasile. Zâmbea fericită, mişcându-se pe pat ca în ritm de dans. Purtată de vis prin lumea dulcelor dorinţi, femeia trăia beţia unor senzaţii ameţitoare.

În clipa în care buzele-i cereau însetate un sărut, Dochiţa simţi pe buze o sărutare fierbinte, reală. Îşi încolăci braţele în jurul gâtului bărbatului ce o săruta. Dar când sărutul a luat sfârşit, a deschis ochii şi, în loc să-l vadă pe Vasile aplecat deasupra ei, l-a văzut pe vecinul Isidor. Acesta a început cam fâsticit: „Să-mi fie cu iertare, Dochiţă. Am tot strigat la gard şi dacă am văzut că nu-mi răspunzi, am îndrăznit de am intrat. Doamne, ce mi-a fost dat să văd! N-am ştiut că eşti atât de focoasă şi că poţi avea asemenea vise erotice…” Dochiţa l-a lovit peste faţă şi l-a îmbrâncit cât colo: „Ai vrut să mă bagi în păcat, netrebnicule, când au mai rămas ore până la sosirea lui Vasile! Afară din casa mea, să nu te văd!”. Isidor a ieşit ruşinat, iar ea a rămas singură între patru pereţi mulţumită că a ocolit păcatul.

S-a întors slab ca un schelet

După cinci ani de despărţire, luni, pe la amiază, Vasile s-a întors din Portugalia. Dochiţa l-a văzut prin fereastră şi, înăbuşindu-se de emoţii, i-a alergat în întâmpinare. A rămas stană de piatră locului când l-a văzut. Slab ca un schelet, Vasile o privea posomorât. După câteva clipe de tăcere, s-au cuprins cu răceală şi au intrat în casă. „Ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat?”, a exclamat  femeia cu vocea tremurândă. „Nimic, sunt obosit, aş vrea să mă culc puţin.” S-a culcat. Dochiţa s-a vârât sub plapumă lângă el. Îl cuprindea şi-l strângea în braţe ca o nebună. Înţelegea că ar trebui să-l lase mai întâi să se odihnească, dar nu-şi putea stăpâni dorinţele. Tremura toată. Simţind-o fierbinte, bărbatul a privit-o cu un zâmbet amar: „Sunt bolnav, scumpa mea. Nu mai am puteri să te iubesc aşa cum te iubeam în stogul cu fân sau pe iarba din pădure. Pot doar să-ţi mângâi sânii frumoşi, să-ţi sărut bujorii din obraji. Mâine vom merge la doctor şi îl vom întreba ce-i de făcut”. Dochiţa nu ştia ce să zică. Atât de mult visase la această întâlnire! Atât de deosebită şi-o imaginase! Şi acum, na! S-a stricat jucărica.

A doua zi, au mers la doctor. În drum spre spital, Vasile i-a mărturisit că Dumnezeu l-a pedepsit aspru pentru tot restul zilelor. A greşit şi el cum greşesc şi alţi bărbaţi. Numai că greşeala lui îl costă foarte scump. A fost contaminat cu virusul HIV SIDA. La auzul acestei neaşteptate veşti, Dochiţei i s-au stins pe loc bujorii din obraji. Cerul i-a căzut în cap şi nu mai vedea nimic înaintea ochilor. Nu ţine minte cum au ajuns la medic. Îşi aminteşte ca prin ceaţă că acesta i-a încurajat pe amândoi şi le-a explicat cum să se protejeze. Dar în pofida  tuturor vorbelor încurajatoare, Vasile a devenit rece ca sloiul de gheaţă. Puterile i-au slăbit. Casa lor mare şi frumoasă s-a posomorât.

A bătut uşurel la fereastra lui Isidor

Bărbatul înţelegea de ce nevasta sa tânjeşte, dar nu-l lăsa inima să-i spună să-şi caute un amant. Îi era incomod şi, în acelaşi timp, greu pe suflet. Într-o zi, Vasile l-a chemat pe vecinul Isidor să o ajute pe Dochiţa la cotorât via. Când mâinile lor se atingeau întâmplător, femeia le simţea fierbinţeala sănătoasă. Îi era plăcut să muncească lângă el. Din ziua aceea, inima a început să-i tresară când îl vedea prin ogradă ori când trecea pe lângă ea. Uitasem să vă spun că nevasta lui Isidor era plecată peste hotare, iar copiii – la studii în România.

Într-o noapte, Dochiţa s-a ridicat încetişor din pat, şi-a pus capotul pe umeri şi s-a furişat pe portiţa din dos la fereastra lui Isidor. A bătut uşurel de câteva ori. Bărbatul s-a trezit şi i-a deschis. Nebună de dor, Dochiţa îl acoperea cu sărutări, tremurând toată. În zori s-a întors liniştită acasă. Din acea noapte, femeia a înţeles că viaţa ei alături de soţ parcă este, parcă nu-i, şi s-a dat în dragoste cu Isidor fără remuşcări. Vasile  le-a încuviinţat relaţia, rugându-l pe vecin să păstreze secretul.  Peste un an, Dochiţa a născut un băieţel. Acum are doi ani. Satul nu ştie taina, aşa cum nu ştie că Vasile e bolnav de SIDA. Şi bine ar fi să n-o mai ştie niciodată, iar primăverile să vină în sufletul Dochiţei doar cu amintiri frumoase.

The following two tabs change content below.