DOC // Ce au găsit, de fapt, polițiștii în spatele Ambasadei SUA la Chișinău

Niște muncitori care efectuează lucrări în Parcul „Valea Morilor” din Chișinău au depistat în decursul a două zile, 20–21 mai, oseminte în spatele sediului Ambasadei SUA. Responsabila de comunicare cu presa a Inspectoratului de Poliție Buiucani, Natalia Stati, a declarat că este vorba mai curând de oseminte din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit istoricului Iurie Colesnic, în perioada 1940–1941, în acest loc s-a aflat sediul NKVD-ului, unde au fost masacrați peste 180 de deținuți politici.

Luni, 20 mai, niște muncitori care efectuează săpături în Parcul „Valea Morilor”, în prima fâșie forestieră, pentru a instala stâlpi de iluminare, au descoperit niște oseminte. La fața locului s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Buiucani. Osemintele au fost ridicate pentru examinare, ne-a declarat Natalia Stati, responsabilă de comunicare cu presa din partea inspectoratului.

Marți, 21 mai, pe măsura desfășurării lucrărilor, au fost depistate alte oseminte, a adăugat aceeași sursă, iar la fața locului s-au deplasat din nou polițiștii.

Totodată, o structură a Procuraturii Generale, care se ocupă cu investigații din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a deplasat la fața locului. Cel mai probabil, a declarat angajata MAI, este vorba de oseminte din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Istoricul Iurie Colesnic a menționat pentru JURNAL de Chișinău că este vorba de gropile comune de la fostul sediu al NKVD-ului, unde au fost mai întâi torturați și apoi omorâți peste 180 de oameni. Crimele au durat în decursul unui an, de la ocuparea Basarabiei de către sovietici, la 28 iunie 1940, până la retragerea acestora din Chișinău, la 25 iulie 1941.

După eliberarea Chișinăului, autoritățile române au descoperit în august 1940, în preajma fostului sediu NKVD gropile comune. Publicăm mai jos un document datat cu 30 august 1941 al Chesturii Poliţiei Municipiului Chişinău, Biroul Siguranţei, adresat Inspectoratului de Poliţie Chişinău:

Făcând informaţii şi cercetări pentru a se stabili locul de înhumare al victimelor politice ale teroarei roşii, au putut fi stabilite următoarele:

În localul fostului Consulat Italian de pe strada Viilor, în prezent ars complet, în partea din fund a curţii, în apropierea unui beci, într-un loc viran îngrădit cu scânduri înalte în parte arse, se găsesc două gropi mari proaspete, în care se află îngropaţi mulţi oameni dintre cei împuşcaţi în ajunul retragerii trupelor roşii din localitate.

Au fost găsite de asemenea două tărgi pline de sânge şi cu urme de gloanţe mai ales la extremităţi, ceea ce denotă că persoana pusă pe targă, dacă avea convulsiuni, se mai trăgea în ea în cap cu revolvere pentru a se asigura că este moartă (loviturile de armă se văd la capătul tărgei).

Execuţia se făcea în beciul Consulatului unde sunt urme evidente de aceasta şi unde s-au găsit şi cele două tărgi. Bănuim că, în tot locul înconjurat cu gard şi care are o suprafaţă de 150-160 metri aproximativ, se află îngropate cadavre de deţinuţi politici.

În timpul stăpânirii ruseşti aici îşi avea sediul Biroul Central al serviciului NKVD local şi aci se făcea ultimile cercetări şi cele mai riguroase pentru deţinuţi. Mâine vom face deshumarea cadavrelor pentru identificarea cadavrelor a victimelor teroarei bolşevice din localitate.

CHESTORUL POLIŢIEI, Maior, Al. Vasilescu. Seful Bir. Siguranţă T. Andreescu F. 679, inv. 1, d. 20958, f. 21

SURSA: Alexandru Moraru, Basarabia Mareșalului 1941–1944. Documente și Materiale, Tiporprintm, Chișinău, 2015, p. 50.

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca