„Doar unitatea ne poate salva democraţia!”

Protestele organizate în fața Judecătoriei Centru și a sediului Partidului Democrat din Moldova vor continua
19 iunie 2018. Câteva zeci de oameni, majoritatea trecuţi de vârsta tinereţii, protestează în faţa Judecătoriei Chişinău (sediul Centru). Au venit aici ca să-şi susţină primarul pe care l-au ales la alegerile locale din 3 iunie organizate la Chişinău. Scandează, fluieră obosiţi în vuvuzele, după ce se mai odihnesc, iar prind la glas: „Validaţi mandatu’, nu cătaţi pe dracu’!”, „Jos mafia!”, „Năstase e primarul, Năstase e primarul!”

Sunt puţini, obosiţi, însetaţi, dar nu cedează, aşteaptă timp de cinci ore ca instanţa, în persoana judecătoarei Rodica Berdilo, să pronunţe sentința. Mandatul lui Andrei Năstase, contrar voinţei protestatarilor, nu este însă validat.

„Jos mafia!”

20 iunie 2018. „Noi nu cedăm, noi nu cedăm!”, strigă câteva sute de oameni în faţa Primăriei Chişinăului. La ora la care au stabilit să protesteze aici, 17.30, lumea se adună văzând cu ochii. Avertizează de această dată mult mai hotărât, cu ecou: „Să vă fie frică, poporul se ridică!”. În câteva minute, mii de persoane îi înconjoară pe Andrei Năstase şi Maia Sandu, care i-au chemat la acest protest. Printre susţinătorii primarului ales se fac vizibili mai mulţi politicieni, printre care şi fostul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Maia Sandu îi cheamă pe chişinăuieni să iasă în stradă: „Ei nu au crezut că noi suntem puternici! Prin cele mai murdare mijloace încearcă să ne cumpere istoria. Asta vor încerca să facă şi la parlamentare, dacă nu ne vom apăra votul acum, la Chişinău! Invitaţi-i pe toţi chişinăuienii să vină alături de noi, şi azi, şi mâine, şi poimâine, până reuşim să obţinem decizia corectă!”.

Coloana de manifestanţi porneşte pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, cordoane de poliţişti îi însoţeşte din mai multe părţi. Circulaţia pe partea carosabilă, dinspre primărie, este întreruptă. Lumea se îndreaptă spre castelul din marmură al lui Vladimir Plahotniuc, cel pe care îl cred vinovat de invalidarea alegerilor locale.

În marşul protestatar, în timp ce huiduiesc politicienii şi justiţia de la noi, se mai opresc să-şi expună părerea: „Tinerii nu sunt astăzi aici, fiindcă nu au nevoie de acest protest, ei pleacă cu toţii din ţară. Nimeni nu-i susţine pe ei, învaţă, au studii, dar nu au niciun viitor aici. Şi copiii mei au plecat”, îmi spune doamna Ludmila, evitând să-mi spună numele complet. De fapt, împreună îi simt curajoşi, în parte însă, când încerc să vorbesc cu ei, evită fiecare să-mi spună numele.

Pe drum, mulţimea trece prin faţa clădirii Ministerului Afacerilor Interne protejată de un grup de poliţişti. Opreşte, scandează, fluieră, strigă încât nu se mai înţelege nimic din mesajele ce încearcă fiecare să le transmită celor din clădire. Reuşesc, într-un final, să-şi unească vocile: „Jos mafia!, Jos mafia!”, strigă ei cu voci din toţi bojocii către clădirea ministerului.

Curtea blocului înconjurată de garduri pe care atârnă drapele mari ale Partidului Democrat, Republicii Moldova şi Uniunii Europene, se umple de protestatari. Înaintea lor, în grabă, s-au instalat cordoanele organelor de forţă. De sus îi urmăresc o mulţime de camere video. „Hoţii, hoţii, hoţii!”, strigă încontinuu oamenii cu faţa spre clădirea ce arată ca un buncher.

„Abuzurile au trecut orice limită!”

Maia Sandu, în faţa imobilului impunător unde-şi are sediul partidul de la guvernare, PDM, alături de care se ridică şi casa şefului de partid, Vlad Plahotniuc, face apel la unitate către protestatari: „Important este să fim uniţi! Nu e momentul să stăm acasă şi să ne gândim că problemele se rezolvă fără noi. Abuzurile au trecut orice limită! Oameni buni, toţi cei care aţi mers la vot, cei care gândesc că votul lor contează, e important să veniţi aici alături de noi! La orice oră, noi suntem aici şi avem nevoie să fim cât mai mulţi, pentru că doar unitatea ne poate salva democraţia! Vă aşteptăm pe toţi cei care nu aţi reuşit să ajungeţi, avem nevoie unul de altul!”.

Andrei Năstase, primarul ales în mod democratic de chişinăueni, alături de Maia Sandu, pare mai sigur în lupta pentru cauza democraţiei: „Ne-au transformat ţara într-o spălătorie a mafiei ruseşti, ne-au furat televiziunile, au furat companiile de asigurări, băncile, iar acum ne fură şi terenurile, ne fură blocurile, ne fură tot ce nu le aparţine. Uitaţi-vă în spate la ce steaguri frumoase se ascund aceşti bandiţi! Până într-o zi!”.

Alexandru Slusari stârneşte zâmbetele mulţimii cu apelul său: „Stimaţi cetăţeni, vă rog, nu atingeţi nimic aici, nicio cameră, nimic, fiindcă toate sunt proprietate publică, care o să aparţină poporului! O să facem aici un muzeu al ocupaţiei ori un centru pentru copii. Dacă o să-l întâlniţi pe Plahotniuc, nu-l atingeţi! El trebuie să aibă cel mai echitabil proces! Noi trebuie să-l judecăm în cel mai civilizat mod!”. Manifestanţii aplaudă zgomotos.

În drum spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, protestatarii descoperă că în spatele blocului stau pregătiţi să opună rezistenţă o coloană de poliţişti echipaţi în uniforme de protecţie. Mai mulţi manifestanţi se îndreaptă către aceştia, învinuindu-i că îl apără pe „dracu’”.

Unii le strigă provocator, în timp ce ei tac, nemişcaţi, cu feţele acoperite, gata să execute ordinul. În spatele celor mai înalţi poliţişti, cu ochi ce trădează ani de experienţă, descopăr multe priviri de copii. „Antrenaţi astăzi studenţii să opună rezistenţă împotriva părinţilor lor care luptă pentru democraţie?”, îl întreb eu pe unul dintre cei ce arată a comandanți. „Nu ştiu, întrebaţi-i pe cei din serviciul de presă!”, îmi răspunde ofiţerul care şi el execută ordinul de sus. De la etaje, camerele video ale partidului numit democrat înregistrează orice mişcare.

În PMAN, rândurile manifestanţilor obosiţi se strâng. Năstase şi Sandu le dau întâlnire chişinăuienilor pentru ziua următoare.

„Am venit să-mi apăr votul, să apăr democraţia, deoarece, Andrei Năstase a obţinut funcţia de primar în mod democratic. Ruşine pentru  justiţia din R. Moldova, care se bazează pe banii ce-i acumulează în buzunare din miliardele furate de Plahotniuc. Ruşine!”, îmi spune Ludmila, o doamnă trecută de tinereţe, dar care este însoţită astăzi de fiu la protest şi care spune că vor ieşi şi mâine în piaţă. Şi vor lupta, democratic, pentru drepturile lor.

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu