„Doamna mamă”

Succesele uneia dintre primele case de tip familial din Republica Moldova

Casa de tip familial a soţilor Veaceslav şi Faina Troian din Dubăsarii Vechi, Criuleni, va împlini în curând 25 de ani de când şi-a deschis uşile pentru două generaţii de copii care au crescut şi au fost educaţi în această familie. Primii cinci copii luaţi de la internat au fost îndemnaţi să le spună mamă şi tată, ceilalţi trei care au venit cu aproape două decenii mai târziu au fost îndemnaţi să le zică bunică şi bunel, dar şi aceştia, la scurt timp, le-au spus mamă şi tată. Azi, sunt o familie mare, au făcut şase nunţi şi sunt bunici a 11 nepoţi.

Soţii Troian au zece copii, dintre care doi sunt ai lor, iar opt au fost luaţi de la casele internat. Faina Troian a crescut în internat şi i-a pus o condiţie soţului înainte de a se căsători că după ce îşi vor construi casa, pe lângă copiii lor, să mai înfieze doi. Ştia cât de grea este viaţa în internate, să dormi pe salteaua goală ori să fii pedepsit să dormi noaptea în toaletă şi cu bătaia. Timpul a trecut, au construit casa, au apărut cei doi fii ai familiei Troian şi iată că soţia i-a amintit soţului de angajamentul de dinaintea nunţii. S-au adresat responsabililor de la secţia tutelă şi curatelă şi au fost informaţi despre implementarea unui nou proiect de creare a caselor de tip familial.

Bucurii şi decepţii

Anatol este student la Universitatea pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău. Totodată, mama copiilor ne mai spune că cei care vor să instituie o casă de copii de tip familial trebuie să fie nu doar părinţi buni, ci şi buni pedagogi, pentru că s-ar putea confrunta şi cu probleme de comportament ale copiilor, unii dintre care, în cazul lor, au trăit în greutăţi, lipsiţi de atenţia şi afecţiunea părintească.

„Au fost situaţii dificile, când am consultat psihologii, apoi am mers şi cu copilul la psiholog, am fost îndemnaţi chiar să-l internăm la spitalul de psihiatrie, dar, până la urmă, am găsit de sine stătător o soluţie şi l-am ajutat pe băiat să distingă ce e bine de ce e rău. Avea o problemă de comportament cauzată de mediul în care a trăit, nu o boală psihică. Am depăşit acea criză. Azi, el este deja tată, un familist bun, a absolvit o şcoală profesională şi lucrează în construcţii”, ne mai spune mama copiilor.

I-au trimis la carte

În 2007, casa familiei Troian s-a golit. După ce au crescut copiii, aceştia au plecat la studii. Eduard, unul dintre feciorii drepţi ai soţilor Troian, a absolvit Academia navală din Constanţa şi a rămas să lucreze acolo. Celălalt fiu, Constantin, s-a stabilit cu traiul în Sankt Petersburg. Ion a absolvit Academia de poliţie şi îşi face doctoratul, beneficiind de o bursă în Germania. Anatol, în curând, va obţine licenţa în pedagogie. Fiica Iana s-a căsătorit în Ialoveni, iar ginerele „e un tânăr cu perspectivă”, se făleşte doamna Faina. Un băiat lucrează poliţist de frontieră la Ungheni. Dumitru e sudor şi are trei copii. „Ne mândrim cu ei, ne întâlnim la sărbători, ne mai sună ori vorbim pe Skype. Vara ne aduc nepoţeii în ospeţie”, ne mai spune mama acestora.

Casa pustie

După plecarea celor şapte copii, Faina Troian a rezistat doar o lună să stea singură în casa goală. „Îmi ţiuia în urechi. Nu puteam face nimic. Rudele îmi ziceau: ‘Mai trăiţi pentru voi”. Dar cum? Să-mi fac manichiura şi să mă plimb prin curte ori să citesc o carte şi să nu am cui împărtăşi un gând? Nu puteam trăi aşa”, afirmă femeia. Până la urmă, soţii au decis să ia în grija lor încă trei copii orfani. „Ajunsesem la vârsta bunicuţelor, dar nu mă înspăimânta că va trebui să-i creştem mari. Doar atâtea bunicuţe azi îşi cresc singure nepoţii”, spune Faina Troian. În 2007, le-au trecut pragul casei Stas, Maria şi Dănuţ, pe atunci elevi în clasele a IV-a, a III-a şi a I-a.

 

„După prima discuţie cu viitorii noştri părinţi am fugit în cameră şi m-am ascuns sub pat. Educatoarea ne-a spus că vom fi duşi la organe. În scurt timp, am înţeles că am fost minţiţi. Prima oară când am trecut pragul casei ne aşteptau ciupici de cameră cu numele fiecăruia scris pe ei, jucării şi cărţi”, îşi aminteşte Maria.

Bucuriile doamnei Faina

Maria şi Dan, cei mai mici membri ai familiei Troian

„După prima discuţie cu viitorii noştri părinţi am fugit în cameră şi m-am ascuns sub pat. Educatoarea ne-a spus că vom fi duşi la organe. În scurt timp, am înţeles că am fost minţiţi. Prima oară când am trecut pragul casei ne aşteptau ciupici de cameră cu numele fiecăruia scris pe ei, jucării şi cărţi”, îşi aminteşte Maria, experienţa căreia în internatul din Făleşti nu se deosebeşte de cea din perioada sovietică a Fainei Troian.

„Le-am zis să ne spună bunică şi bunel, pentru că încă mai retrăiau moartea părinţilor şi am considerat că aşa va fi mai corect. Dar după aproape două luni, fiind la bucătărie, primul Stanislav mi-a zis mamă, apoi Maria, ultimul, Dănuţ, a fost întrebat pe stradă, cine e doamna de alături. El, care îmi zicea „doamna Faina”, a răspuns „doamna Mama”, îşi aminteşte retrăind emoţiile de bucurie Faina Troian. Cu Maria sunt cele mai bune prietene. Fata visează să devină poliţist. A făcut o primă faptă eroică în acest sens, a imobilizat un adolescent pe stradă care a furat geanta cu pensia unei bătrâne şi a întors-o femeii.

„Nu aş schimba nimic în viaţă”

Azi statul oferă câte 14 lei pe zi pentru un copil aflat într-o casă de tip familial, circa 450 de lei pe lună. Părinţii care vor să preia această experienţă trebuie să fie pregătiţi în acest sens, este de părere şi Veaceslav Troian, capul familiei.

„Această muncă îţi oferă în primul rând satisfacţie morală şi spirituală. Financiar, ne descurcăm mai mult cu propriile puteri. Nu întotdeauna am fost înţeleşi de oamenii din jur. Azi, când toţi se gândesc la venituri, când văd copiii, zic că avem de câştigat ceva. Să încerce să vadă dacă e posibil. Muncesc în calitate de profesor la şcoală, sunt la pensie şi mă mai angajez în timpul liber la construcţii şi tot nu ajunge. Dar nu aş schimba nimic în viaţa de până acum, avem băieţi mari cu care ne mândrim, iar doi din ei au cerut să ne poarte familia”, spune Veaceslav Troian.

Odată cu plecarea copiilor, s-a format şi un obicei. Când aceştia vin în vizită, printre cadouri în genţile lor se găseşte neapărat şi câte o bere. Mai mereu când se întorcea de la cumpărături de la oraş tatăl lor le spunea ce le-a cumpărat, iar, la urmă, adăuga: „Iar mie nu mi-a ajuns nici măcar de o bere”. „Iată că copiii nu uită aceste cuvinte”, spune soţia lui

Conform Regulamentului de funcţionare a CCTF: Cine doreşte să creeze o casă de acest gen devine angajat al DASPF şi i se acordă statutul de părinte-educator. Totodată, educatorul primeşte un salariu lunar de 1800 de lei. Fiecare copil beneficiază de o indemnizaţie lunară de 450 lei şi de o indemnizaţie unică de 3000 lei (la sfârşitul fiecărui an) pentru haine şi încălţăminte.

Svetlana COROBCEANU