Dispariţia poeziei de dragoste // Doza de optimism

Un anumit concurs de împrejurări m-a obligat să revin la volumele de versuri mai recente ale poeţilor de la noi pentru a căuta ceva ce n-am mai căutat în mod special încă din adolescenţă.

Am căutat poezie de dragoste. M-am simţit din nou plin de încredere că poezia te poate ajuta să-ţi dai seama ce se întâmplă cu tine atunci când totul pe lume se reduce la ceva de neatins, în pofida dorinţei imense de a atinge. Mi-am şi imaginat un adolescent din ziua de azi deschizând o carte de versuri şi căutând să-şi aştearnă sentimentele pe aceeaşi lungime de undă cu ale poetului care, oarecum din oficiu, e dator să fie un as al exprimării inexprimabilului, mergând mult mai în profunzime decât chestiunile de suprafaţă expuse vederii în filmele pornografice.

Însă teamă mi-i că adolescentul ar avea surpriza să descopere că de la o vreme poeţii parcă s-ar ruşina să mai iubească. Sau cel puţin nu-şi doresc să se ştie că sunt îndrăgostiţi. Poemele lor ocolesc tema dragostei cum avioanele ocolesc norii din cenuşă vulcanică. Din cele peste douăzeci de volume de versuri pe care le-am consultat cu aviditate adolescentină ceva mai puţin de jumătate abia dacă m-au furnicat în dreptul inimii. Un număr jenant de restrâns de poezii se ocupă de dragoste. În rest, se scrie despre orice, sunt dezghiocate cele mai sofisticate teme, sunt puse pe tapet cele mai incredibile scene biografice, şi numai dragostea faţă de cea pe care o iubeşte poetul sau faţă de cel pe care îl iubeşte poeta se pierde în pâcla metafizică a lipsei de sentimente.

Şi când te gândeşti că toţi poeţii români cu adevărat valoroşi, toţi fără excepţie, au excelat în ale dragostei – Eminescu, Bacovia, Arghezi, Blaga, Stănescu, Grigore Vieru. Mă şi întreb dacă nu cumva anume sentimentul de veşnic îndrăgostit i-a şi menţinut la cota cea mai înaltă. Şi-l imaginează cineva pe Grigore Vieru, să zicem, drept un poet atât de împlinit precum este fără poeziile sale de dragoste? Nu cumva celor care nu-şi mărturisesc dragostea prin propria creaţie li se ia harul? De când starea de a fi inspirat nu mai e sinonimă cu starea de a fi îndrăgostit? Teoretizările în jurul evoluţiei poeziei au trimis deja la pensie îndrăgostiţii pe motiv că aceştia ar cădea în păcatul de a fi patetici? Mda, sunt doar simple întrebări de (din) dragoste!

Din fericire, nu se putea să nu găsesc, deşi mi-a luat ceva timp, şi poeme în care dragoste e! Adică totul e! Totul e la Anatol Ciocanu, Emilian Galaicu-Păun, Maria Şleahtiţchi, Liliana Armaşu, Aurelia Borzin, Silvia Caloian, Ecaterina Bargan, Hose Pablo. Iar premiul „Grigore Vieru” al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru cea mai frumoasă poezie de dragoste i-a fost acordat poetei Aurelia Borzin. De asemenea, vă anunţăm că Ecaterina Bargan a câştigat Premiul special pentru poezie online.

Nicolae Popa

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)