Dispariţia misterioasă a Nataliei (2)

În duminica în care fata plecase la oraş, verişorul ei, care făcea parte dintr-o grupare criminală, a dus-o prin înşelăciune într-un apartament

dreamstime_xxl_31661502

Atunci şi-a zis: „Dacă mă urmăreşte în vis mereu, înseamnă că e vie. Trebuie să o găsesc neapărat, cu orice preţ. O iubesc numai pe ea, numai pe Natalia!”. Cu toată lupta ce se dădea în interior, peste câteva zile, a mers la o nouă întâlnire cu Silvia. Apoi a mers şi în alte zile. Refuza să meargă acasă la ea. Prefera să se plimbe sau să stea în vreun bar la un suc sau o bere.

Alături de ea căuta un refugiu, retrăia şi rememora idila frumoasă, tot povestind fragmente despre relaţia lui cu Natalia. Într-o seară, Silvia l-a întrebat: „În afară de munca pe şantier, ce mai faci în serile în care nu ne întâlnim?”. „De cele mai multe ori îmi găsesc refugiu în muzica pe care o ascultam cu ea împreună sau citesc ceva”. După o pauză, Silvia, parcă dorind să-i continue gândul, a zis: „Şi eu am citit recent un roman despre o iubire cu un final tragic, dar care reuşeşte să trăiască prin amintiri. E ceva asemănător cu povestea ta. Personajul trăieşte sentimentul de iubire absolută cu frământări, chinuri şi zbucium, aşa ca tine, ca, până la urmă, să se căsătorească cu altcineva şi să fie fericit, păstrându-i amintirea frumoasă celei dispărute”. Vasilică a privit-o lung. Nu a avut nicio replică, ci doar i-a strâns uşurel mâna.

De la Natalia nicio veste

Trecuseră aproape doi ani de la dispariţia iubitei. Nicio veste de nicăieri. Iar Silvia intra uşor-uşor în viaţa lui. Era o fată bună. Venise la Sankt Petersburg după ce o mătuşă care nu a avut copii i-a lăsat după moarte apartamentul prin testament. Pentru facultate nu avea bani şi s-a angajat să-şi câştige bucata de pâine la o brutărie. Cum vă spuneam, s-a născut în Ucraina, iar maică-sa se trăge dintr-o familie de plugari din talpă din R. Moldova, mai exact, de prin părţile Cahulului. Bunicii Silviei au fost oameni care au iubit pământul şi i-au învăţat şi pe copii să preţuiască bucăţica de pâine. Mama Silviei s-a măritat de tânără.

Nu avea 17 ani împliniţi când l-a cunoscut pe Fiodor din Viniţa la o nuntă la Cahul. Atunci a fugit cu el spre furia părinţilor, dar, până la urmă, căsătoria a fost acceptată şi de părinţii ei şi de părinţii lui. La Viniţa, şi-au înjghebat o familie modestă în care a crescut Silvia şi un frate mai mare. Copiii au văzut la părinţii lor o relaţie bună bazată pe comunicare şi înţelegere. Mama le-a oferit bunătate, i-a învăţat să preţuiască viaţa, să poată ierta şi să ştie a trece peste greşeli cu credinţa în Dumnezeu. Silvia crede într-o continuitate a spiritului, ştie că adevărata iubire, înseamnă o revărsare a iubirii tale. Acum înţelegea că e îndrăgostită, pentru că simţea că era gata să dăruiască în acest fel, se simţea plină de energie şi uşoară ca o pasăre. Vasilică, care avea darul de a transmite emoţiile, i se părea fascinant.

Vasilică se îndrăgosteşte din nou

Venise perioada nopţilor albe în vechiul oraş de pe Neva, când timpul este frumos, iar verdele copacilor şi mulţimea florilor invadează străzile şi parcurile. Farmecul romantic al plimbărilor îi copleşea pe amândoi. Într-o sâmbătă de sfârşit de iunie, când soarele aproape că nu mai coboară sub linia orizontului şi amurgul durează până când se face iarăşi dimineaţă şi soarele începe să strălucească din nou, după ce au urmărit spectacolul impresionant al ridicării podurilor pe Neva, Vasilică a acceptat să meargă la un ceai la Silvia acasă. Îmbrăcată într-o rochie mulată de culoare albă, atât de mult această fată îi amintea de Natalia. Când s-au aşezat la masă, el nu-şi putea dezlipi privirea de la gâtul ei delicat. Decolteul îi trăda sânii rotunzi, frumoşi ca doi hulubaşi ascunşi sub sutienul ce se prevedea de sub rochie. Ceaiul, o muzică frumoasă şi câteva înghiţituri de vin au fost un moment de inspiraţie pentru amândoi. S-au ridicat de la masă, privindu-se în ochi, în timp ce mâinile îi dezbrăca reciproc. Cu buzele tremurânde au început să se sărute şi să-şi şopteacă cuvinte dulci, apoi trupurile lor s-au unit în senzaţii pure de plăcere.

De această dată, Vasilică s-a simţit sfâşiat de extaz, a încercat senzaţii asemănătoare cu cele pe care le trăia cu Natalia. Peste o lună, Silvia a descoperit că e însărcinată. Iar Vasilică parcă devenise un alt om. Se îndrăgostise din nou. Către sfârşitul lunii septembrie, când au terminat grădiniţa, s-a înfăţişat cu mireasa în faţa părinţilor. Aceştia au rămas muţi de uimire când au văzut fata. Au crezut că o au în faţa ochilor pe Natalia. Dar după ce lucrurile s-au lămurit, părinţii i-au binecuvântat. Nunta s-a făcut peste o lună şi imediat Vasilică s-a întors cu Silvia la Sankt Petersburg. Au hotârât să facă o scurtă călătorie de nuntă la Moscova, să vadă oraşul, să meargă la vreun spectacol, concert. Vasilică nu fusese niciodată în capitala Rusiei şi chiar dorea să păşească pe străzile acestui oraş.

Întâlnire neaşteptată

În timp ce vizitau Expoziţia Realizărilor Economiei, într-unul din pavilioane, Vasilică avea să rămână înmărmurit. Acolo a întâlnit-o pe Natalia, escortată de un bărbat foarte frumos. Era însărcinată. Natalia a fost cea care s-a apropiat prima: „Vasilică! Tu… cu ce ocazie… Fă cunoştinţă, soţul meu, Iurie”. După ce au făcut cunoştinţă, au intrat într-un restaurant. Vasilică avea să afle misterul dispariţiei. În duminica în care fata plecase la oraş, verişorul ei, care făcea parte dintr-o grupare criminală, prin înşelăciune, a dus-o într-un apartament unde mai era o tânără şi unde au ţinut-o câteva zile până i-au perfectat acte false. Cu aceste acte, a fost dusă într-un hotel din Moscova pentru a fi exploatată sexual. Verişorul a primit pentru ea o recompensă destul de solidă. Prin ce a trecut şi cât de mult şi-a dereglat psihicul numai ea ştie. De câteva ori a vrut să fugă, dar n-a reuşit. Despre cum era obligată să se prostitueze, câţi „clienţi” „deservea” pe zi, câte ore pe noapte dormea, Natalia a evitat să-i spună. I-a spus doar că, după doi ani de coşmar, Iurie care i-a fost „client” şi care apoi i-a devenit soţ, a scos-o din iad. Acesta a ajutat-o să se reabiliteze după infernul prin care a trecut. Acasă, în sat, nu a fost şi nici nu vrea să se ducă deocamdată.

Dar s-a întâlnit cu părinţii la Chişinău, apoi ei au fost la Moscova ca să se convingă că fata lor a ajuns pe mâini bune. Gruparea din care făcea parte verişorul său a fost descoperită şi acum el stă la răcoare. Natalia nu-i doreşte nimic altceva decât să îndure şi el ce a îndurat ea: durere, chin şi deznădejde.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce