Discursul lui Dodon – o analiză de text

Discursul lui Igor Dodon la plenara Partidului Comuniştilor a fost rezumat de majoritatea presei la presupusul conflict cu unii membri ai PCRM-ului care i-ar fi compromis şansele de a câştiga primăria. Restul textului a fost, însă, ignorat. O analiză a celor spuse de Dodon la plenară este importantă fiindcă rezumă mentalitatea comuniştilor în opoziţie şi percepţia realităţii de către fostul partid de guvernare. În linii mari, textul ar fi putut fi scris în orice perioadă comunistă de la 1917 încoace, fiindcă dezvăluie un model intelectual tradiţional al partidelor de acest gen. Prin urmare, orice laudă trimisă în direcţia lui Igor Dodon, care este perceput ca un mare reformator al secerii şi ciocanului, nu este justificată.
PCRM-ul sub asediu

De la venirea Alianţei la putere, comuniştii au iniţiat o campanie de auto-victimizare care se bazează pe noţiunea că guvernarea AIE este ilegitimă. Pornind de la premisa că partidele democratice au organizat o lovitură de stat care a culminat într-o victorie electorală în iulie 2009, PCRM-ul crede că AIE-ul a rămas la putere doar din cauza fraudelor şi ilegalităţilor. Declaraţia lui Igor Dodon a fost un ecou al acestui mod de gândire. Acesta a spus la plenară că s-au folosit „cele mai cinice tehnici de manipulare”, fraude „grave”, falsificări etc. Alianţa a furat alegerile, adică.

PCRM-ul a câştigat „de facto”

PCRM-ul spune din 2009 că, deşi Alianţa este la putere, majoritatea cetăţenilor susţin comuniştii. Este încă un motiv pentru care guvernarea este ilegitimă. Igor Dodon reia această idee în Chişinău, unde spune că „am cucerit încrederea majorităţii locuitorilor municipiului”, lucru greu de crezut atunci când ştii matematică.

În acest context, Dodon a exprimat şi un argument care a circulat în special în mass-media ruseşti după 19 iunie – Igor Dodon este primarul legitim al Chişinăului fiindcă a câştigat în oraş, nu în municipiu. Cu alte cuvinte, ţăranii din suburbii nu au dreptul moral de a vota pentru edilul capitalei. În unele cazuri, astfel de declaraţii au avut şi unele conotaţii xenofobe, fiindcă se sugera că ţăranii, inevitabil moldoveni, din Coloniţa, de exemplu, ar trebui să-şi ştie locul şi să nu se bage în afacerile Chişinăului.

Noţiunea de victorie „de facto” stă şi la originea descinderilor lui Dodon la primărie între cele două tururi de scrutin, unde candidatul comuniştilor organiza un fel de întâlniri pentru punerea la cale a Chişinăului. Ilare şi stranii, aceste vizite au avut cel mai probabil efectul mobilizării electoratului non-comunist, căruia i s-a oferit o demonstraţie gratis despre venirea PCRM-ului la cârma Chişinăului.

Partidul este infailibil

Igor Dodon crede că strategia de campanie a fost „originală şi cu priză la public”. Problema a fost „sabotajul” din interiorul partidului. Unele paragrafe din declaraţiile sale au un iz de acuzaţii de „deviaţionism de dreapta” şi arată o lipsă totală de auto-critică şi analiză. Înfrângerea poate fi atribuită doar factorilor externi şi nicidecum unor comportamente proprii. În perioada sovietică, orice măsură care eşua era pusă pe seama fasciştilor şi altor elemente duşmănoase care se infiltrau în partid şi încercau să îl erodeze din interior. Dl Dodon nu se depărtează de la această noţiune. PCRM-ul nu a fost criticat ca partid. Au fost doar atacate unele persoane care nu au fost destul de comuniste. Este o diferenţă foarte mare.

Unica excepţie a fost apelul la modernizarea partidului fiindcă, spune Dodon, jumătate de chişinăueni nu l-ar fi votat pe Dorin Chirtoacă, ci împotriva PCRM-ului. Inconsistenţa acestei încercări anemice de a-şi face mea culpa, combinată cu insultarea alegătorilor care cred sincer în calităţile lui Chirtoacă, este clară pentru toţi, dar rămâne neanalizată. Indică, cel puţin, faptul că PCRM-ul este conştient că este pur şi simplu urât de jumătate de populaţie, dar nu s-a văzut deocamdată nicio încercare de a înţelege originea acestui fenomen. Dimpotrivă, comuniştii par incapabili de a comunica raţional cu persoane care nu sunt de acord cu platforma acestora. Ieşirea cea mai recentă a lui Voronin la conferinţa de presă, unde a reiterat linia ortodoxă a partidului şi ne-a amintit că Marian Lupu are, într-adevăr, doi metri, este un exemplu. Declaraţiile colorate şi incoerente ale liderului veşnic al PCRM-ului erodează de fiecare dată susţinerea pentru comunişti fiindcă le ridică tensiunea votanţilor anti-PCRM şi îi motivează să iasă la vot.

Modernizarea, o strategie de marketing

Pentru Igor Dodon, noţiunea de modernizare este echivalentă cu două lucruri majore – consolidarea sau o gestionarea mai bună a treburilor interne şi „o imagine mai atractivă”. Primul element nu este deloc modernizare, dar un apel la ierarhizarea mai strictă a PCRM-ului fiindcă Dodon a constatat incoerenţe (şi sabotaj) în acţiunile acestuia. Comunistul vrea strângerea frânghiei. Or, rigidizarea este egală cu modernizarea doar pentru mentalităţile autoritare.

Al doilea element, îmbunătăţirea imaginii, nu este nici el un apel la o modernizare propriu-zisă. Conform declaraţiilor lui Dodon, partidul a pierdut fiindcă nu a comunicat mai bine cu publicul. Prin urmare, platforma electorală şi ideile PCRM-ului sunt perfecte. Problema este una de marketing. Şi aici se întrezăreşte atribuirea vinii în exterior, fiindcă înfrângerea din cauza unor erori de marketing se poate lega de manipularea de către AIE a mesajului PCRM-ului. Conţinutul mesajului este unul bun.

Lipsa de realism

În ciuda unei înfrângeri dure la primăria Chişinăului – dureroasă fiindcă majoritatea comuniştilor le-au tot spus susţinătorilor că Dorin este incompetent, discursul lui Dodon arată o inabilitate de autocritică şi o predispoziţie de a vedea conspiraţii şi sabotori la originea eşecurilor personale. În plus, chiar şi problemele recunoscute de Dodon rezidă într-un marketing prost, şi nu în conţinutul ideilor propriu-zise. Or, electoratul anticomunist nu va vota pentru comunişti dacă se va îmbunătăţi imaginea acestui partid. Nu votează din alte motive, pe care PCRM-ul nu le prea caută.

Pentru un lider politic, limitele văzute în discursul lui Dodon arată o lipsă de creativitate şi un model intelectual rigid care promite o carieră, dar nu una care va intra în istorie. Drama elitelor comuniste din Moldova este deja de un deceniu incapacitatea de a comunica normal cu elitele prooccidentale din ţară şi cu electoratul anticomunist. Comuniştii vin rar la televiziunile independente şi, când vin, sunt defensivi şi agresivi. Izolarea în studiourile NIT-ului îi face vulnerabili fiindcă atunci când trăieşti într-o lume de susţinători, eşecul devine incomprehensibil. Şi atunci când eşti convins că greşelile pe care le faci nu sunt din vina ta, începi să vezi sabotori acolo unde ar trebui să observi neajunsurile proprii.

Cristian CANŢÎR

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău