Directorul „Moldtelecom” sparge gheaţa

După ce, în articolul „Ce salarii ridică funcţionarii de stat?”, publicat în numărul din 21 mai al JURNALULUI, am menţionat că, conform surselor noastre, directorul „Moldtelecom” ridică lunar un salariu de 80.000 de lei, Vitalie Iurcu, şeful companiei, ne-a pus la dispoziţie declaraţia sa pe venit pentru anul 2009 prin care demonstrează că salariul său este mult mai mic. Astfel, pe parcursul anului trecut, Iurcu a obţinut venituri totale în valoare de 206.000 de lei, din care 161.000 i-a câştigat în perioada în care deţinea funcţia de director al „Moldtelecom”.

Menţionăm că Vitalie Iurcu a fost numit director al acestei companii la începutul lunii iunie. Până atunci, el a exercitat funcţia de director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Conform unei declaraţii solicitate de JURNAL, Iurcu ne informează că, din cei 161.000, 13.000 de lei i-au fost achitaţi de „Moldtelecom” ca ajutor material. Astfel, reiese că salariul mediu lunar pe care l-a ridicat în 2009 directorul companiei naţionale de telefonie fixă este de 24,6 mii de lei.

În acelaşi timp, Iurcu ne anunţă că salariul de funcţie al directorului „Moldtelecom” este de circa 16.000 de lei. Am încercat să aflăm cât constituie primele şi sporurile salariale pe care le primeşte Iurcu şi am fost informaţi că, în cel mai bun caz, salariul acestuia (împreună cu aceste suplimente – n.r.) poate atinge 25.000 de lei. „Astfel, confirm că salariul lunar al directorului general este stabilit în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cuantumul lunar al acestuia nu depăşeşte valoarea încincită a salariul mediu lunar în ansamblu pe S.A. „Moldtelecom”, afirmă Iurcu.

Declaraţia pe venit a funcţionarului ridică însă alte întrebări. Conform acesteia, în timpul când Iurcu deţinea funcţia de director al ANRE, acesta câştiga un salariu lunar de 7500 de lei. În acelaşi timp, actualul director al Agenţiei, Victor Parlicov, afirmă că salariul său este de 19.800 de lei, această sumă fiind stabilită încă în timpul guvernării comuniste.

Dincolo de toate acestea, JURNAL salută deschiderea de care a dat dovadă directorul „Moldtelecom” şi invită pe alţi conducători de instituţii de stat să îşi facă publice declaraţiile pe venit.

M.R.