Diordiţa, Lucinschi, „toţi dracii” şi averile deportaţilor

Din cauza unei legislaţii încâlcite şi ilogice, deportaţii nu-şi pot recupera bunurile

Dacă ai fost deportat şi dacă statul sovietic ţi-a confiscat averea, RM nu-ţi va da niciun sfanţ. Deşi există o lege privind victimele regimului comunist, adoptată 1992, numărul celor care au reuşit să-şi recupereze averile este infim. Principala cauză a acestei situaţii este procedura anevoioasă de redobândire a averii şi legislaţia ilogică.

Ilie Gulca

Eugen Enea Caraghiaur este unul dintre cei care au mers până în pânzele albe pentru cauza lor, consideră că a reuşit doar datorită faptului că este un rebel. S-a născut pe 15 august  1923, în Basarabia. Părinţii săi aveau casă pe actuala stradă Ismail din Chişinău. În 1941, au fost deportaţi în Siberia, au stat acolo până când sovieticii s-au repliat pe Don. Şi, având noroc de Divizia 20 a Armatei române, au reuşit să se întoarcă acasă, la Chişinău. Aici a terminat Liceul „Alecu Ruso”, apoi a mers la Politehnica din Timişoara.

În 1943, la întoarcerea frontului, părinţii săi s-au refugiat la Calafat, „altfel ar fi trebuit să fim împuşcaţi cu toţii sau duşi înapoi în Siberia”. Pentru luptă antibolşevică, la 17 august 1948, a fost arestat şi condamnat la moarte de către Tribunalul Militar din Timişoara. A reuşit să se refugieze în Occident, unde şi-a continuat studiile la universităţile din Roma, Nancy şi Sorbona, după care s-a stabilit în Canada.

A vorbit cu Lucinschi şicu toţi dracii

Primele încercări de a-şi recupera casa părintească le-a făcut în 1967, în timpul lui Alexandru Diordiţa, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, care a vizitat în 1967 Expoziţia Internaţională de la Montreal. „Am vorbit cu el, însă mi-a spus că nu poate face nimic”, îşi aminteşte Caraghiaur.

Au urmat încercările de după 1991, dar totul a fost zadarnic. „În 1990, am revenit pentru prima dată în Basarabia, în casa mea erau inginerii de la municipalitate, după aceea s-a instalat procuratura. Am vorbit şi cu Lucinschi, şi cu toţi dracii, dar în zadar. În 2001, primarul Urechean m-a întrebat de ce nu cumpăr casa, deoarece altfel n-o s-o obţin niciodată. Cu mare plăcere, i-am zis, dar să nu coste mai mult decât face”, spune bărbatul.

Cei 40000 de dolari şi justiţia moldovenească

În sfârşit, în 2003, a depus dosarul pentru recuperarea locuinţei. „În casa asta era unul Tâltu, avea o farmacie, spunea că nu vrea să iasă din casă. Îl înjuram pe Tâltu, însă în spate erau oameni mult mai importanţi”, relevă Caraghiaur. La întrebarea noastră cât l-a costat recuperarea casei părinteşti, ne-a spus că circa 40000 de dolari, la care a adăugat încă circa 40000 pentru cele 35 de vizite din Canada. N-a vrut să vorbească despre serviciile avocatului.

Cu toate acestea, spune că are „un respect deosebit” pentru justiţia moldovenească: „Alţii au pus beţe în roate, nu sistemul judiciar. Mai întâi, mi-au cerut certificatul că am fost deportat, apoi certificatul de reabilitare. M-au purtat foarte mult pe drumuri, într-un moment, am decis să renunţ. Însă, în 2012, am obţinut totuşi casa, cu dreptul de a intra imediat”.

Este foarte dezamăgit de actualii guvernanţi şi îi consideră mai răi decât comuniştii. „Dacă eşti basarabean refugiat, ai fost deportat şi nu poţi demonstra, nu-ţi dă nimeni nimic. În casa unchiului meu, deportat în 1941, stă un rusnac de la Moscova, iar copiii unchiului meu stau în România, vai de capul lor. Guvernul moldovenesc nu face nimic pentru refugiaţii basarabeni, zero”, spune decepţionat bărbatul.

Circa 20 din peste 3000 

Potrivit istoricului Gheorghe Cojocaru, din Chişinău au fost deportaţi, în 1941 şi 1949, cel puţin, 3000 de oameni. Unii dintre aceştia şi-au primit imobilele, alţii au primit valoarea în bani a acestora, însă numărul norocoşilor în raport cu numărul celor nenorociţi este extrem de mic. Potrivit Vioricăi Cobzarenco, secretarul comisiei responsabile de restituirea averilor celor deportaţi, din cadrul Consiliului Municipal Chişinău (CMC), începând cu 2007, la comisia pe care o reprezintă s-au adresat 108 persoane, „din care doar 15 la sută au fost despăgubite”.

„Acum s-au acumulat mai multe dosare, am aşteptat să adune lumea toate actele, dacă vom avea decizii şi în cazul acestor dosare, cei care îşi vor recupera averile se vor ridica la 40% din cele 108 de cereri. Avem foarte multe dosare ce mucegăiesc din cauza că solicitanţii nu au mai prezentat actele necesare”, menţionează Cobzarenco.

Procedură anevoioasă şi ilogică

Aceasta recunoaşte că procedura este foarte anevoioasă. În plus, foarte mulţi dintre solicitanţi sunt persoane în vârstă, cu posibilităţi financiare mici, şi nu-şi pot face o evaluare a bunurilor, ce costă aproximativ între 500 şi 3000 de lei. Sau există refuzuri din partea arhivelor, care nu reuşesc să găsească acte ce ar confirma că le-a fost confiscată averea. „Nu este suficient să demonstreze că au fost deportaţi şi că au deţinut avere. Trebuie să fie o confirmare a confiscării, astfel prevede legea”, ne anunţă secretarul. Această ultimă prevedere este ilogică, admite funcţionarul, deoarece omul odată ce a fost deportat nu a mai putut dispune de averea sa.

Cum (nu) poţi să-ţi recuperezi averea

Conform legii privind victimele represiunilor politice de la 8 decembrie 1992, persoana care intenţionează să-şi recupereze averea se adresează Comisiei responsabile de restituirea averilor deportaţilor, formată de CMC, cu o cerere în care indică unde a avut bunul imobil sau mobil. La aceasta se anexează următoarele acte: buletinul de identitate, certificatul de reabilitare, actele care confirmă confiscarea averii, certificatul ce atestă faptul că nu a fost despăgubită anterior, actele ce evaluează bunul revendicat şi, de asemenea, certificatul de moştenitor sau actele ce confirmă legătura de rudenie cu persoana ce a deţinut averea.

În cazul în care există actele confirmative, se emite o decizie prin care se aprobă alocarea sumei evaluată de către Oficiul cadastral în cazul bunurilor imobile şi de alţi evaluatori în cazul bunurilor mobile. Dacă suma nu depăşeşte 200 de mii de lei, restituirea banilor se eşalonează în decursul a doi ani, iar dacă suma depăşeşte 200000 de lei, plata se efectuează timp de cinci ani.