„Din satul meu Cartal am moştenit o română corectă”

Interviu cu actorul Nicolae Jelescu, director artistic al Teatrului Poetic „Alexei Mateevici”

 

– Spune-mi, te rog, Nicolae Jelescu, ce imagini din satul tău natal, Cartal, Reni, te vizitează astăzi?

 

Mereu revăd cu ochii minţii Dunărea şi lacurile din preajma satului Cartal, visez apa cu nuferi galbeni, cu trestii, papură şi stuf. Erau atâtea păsări de baltă: corcodei, lişiţe, raţe. Cel mai mult îmi lipseşte mirosul de apă. Îmi lipsesc pădurile de salcâmi şi priveliştea munţilor de peste Dunăre, de la Isaccea. Din Cartalul meu se văd munţii Dobrogei, foarte vechi, acolo se află şi una din cele mai vechi mănăstiri româneşti – mănăstirea Cocoşul. Iar la marginea satului meu există o cetate antică, se numeşte Cetatea Romană. Din păcate, au rămas din ea doar ruinele, căci de-a lungul anilor a fost scoasă piatra pentru pavarea drumurilor. Satul meu e împărţit în două regiuni: „La Daci” şi „La Romani”. Casa noastră se află aproape de Dunăre, îmi plăcea că în vremea inundaţiilor apa venea aproape de poartă, la vreo 15 metri. Nu mă temeam că o să ne inunde, eram copil. Arheologii de la Odesa au descoperit recent lângă Cartal cel mai mare cimitir roman din Europa.

 

– Cu se îndeletniceau părinţii tăi?

 

Tata, Tănase Jelescu, era pescar. Mama, Nina, era casnică, dar a muncit şi în colhoz. Tata ştia să cânte la vioară, învăţase din copilărie de la ţiganii care umblau cu şatrele prin locurile acelea. Bunicul Manole îi cumpărase şi o vioară veche, de prin 1860, de la Galaţi.

 

– Ai vorbit de mic o limbă română corectă?

 

Da, prin satele noastre s-a păstrat româna adevărată, nestricată de rusisme. Oamenii din satele româneşti din sudul Ucrainei şi-au păstrat limba maternă curată. La noi, de exemplu, se spune şi azi „pâine”, iar la Chişinău mulţi spun „pâni”. În şcoala sătească aveam o profesoară de literatură, Ecaterina Culava, care ne îndemna să-i citim pe scriitorii clasici români. Pentru prima dată în viaţă mi-am cumpărat o carte la Reni, la librăria „Drujba” – un volum de Bacovia.

 

– De ce ai acordat prioritate poeziei în cariera ta actoricească?

 

Poezia mi-a plăcut de când mă ţin minte. Din şcoală ştiam poemul „Luceafărul” de Eminescu pe de rost. Odată cu invitaţia lui Andrei Vartic de a activa în Teatrul Poetic, destinul meu s-a împletit cu poezia pentru totdeauna. În teatrul lui Andrei Vartic, am făcut un spectacol solo pe versuri de Pavel Boţu şi am participat la multe recitaluri, am jucat în reprezentaţii dramatice.

 

– Care sunt cele mai importante spectacole de poezie din palmaresul tău?

 

„Andrei Mureşanu” de Eminescu, „E vremea rozelor ce mor” de Alexandru Macedonski, „O, ţară tristă, plină de humor” de Bacovia, „Atâtea stele cad…” de Blaga şi un spectacol după poezia lui Dumitru Matcovschi. Am scos pe cont propriu şi un CD cu poezie de Grigore Vieru. Acum pregătesc un spectacol de poezie română contemporană, am făcut o selecţie din 15 poeţi moderni de pe ambele maluri ale Prutului şi sper să prezint acest recital în sala renovată a Teatrului Poetic „Alexei Mateevici”, care îşi va relua activitatea la început de octombrie.

 

– Cum reuşeşti să memorezi atâta poezie?

 

În tinereţe aveam o memorie foarte bună. Mergeam la emisiuni radio sau televizate, acolo îmi dădeau versuri chiar înainte de emisie şi puteam să învăţ pe de rost o poezie în 15 minute. Ce e drept, după emisiune nu mai ţineam minte versurile. Când pregătesc însă un spectacol, lucrez la el jumătate de an, sunt atent la fiecare silabă, la fiecare vocală. Acum memoria îmi face feste, dar o antrenez în permanenţă. Am cu mine mereu foile cu texte şi repet oriunde, în birou, în coridoare, în troleibuz. Pentru mine, nişte modele de dicţie românească sunt actorii Florian Pitiş, Ion Caramitru, Leopoldina Bălănuţă, Valeria Seciu.

 

– Felicitări cu ocazia celor 55 ani abia împliniţi! Ce orizonturi îţi deschide această vârstă?

 

E o vârstă foarte frumoasă, dar îmi pare rău că au trecut anii şi nu am reuşit să fac atâtea lucruri. Am pierdut atâta timp şi vreau să-l recuperez cumva, de aceea alerg foarte mult şi lucrez din răsputeri. În ultimii ani, am învăţat tone de poezie şi vreau ca măcar o parte din aceasta să ajungă în faţa publicului. Pe tineri i-aş sfătui să nu aştepte să le pice roluri din cer, să nu piardă timpul, ci să realizeze proiecte şi idei artistice de sine stătător, să exerseze foarte mult, să depună maxim efort pentru a rămâne în formă. Există modalităţi de a lucra singur, de a te cultiva, de a creşte. Nu vânaţi gloria, nu vă puneţi drept scop să deveniţi vip-uri, ci adevăraţi artişti.

 

– Mulţumesc şi la mulţi ani!

 

Interviu realizat de Irina Nechit

The following two tabs change content below.