Dihonie în Alianţă

DEZBINARE // Filat vrea retragerea lui Plahotniuc din conducerea consiliului lui Lupu

Consiliul lui Lupu seamănă din nou furtună între PLDM și PD. Preşedintele interimar a sărit ca ars atunci când ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a venit la prima şedinţă a consiliului cu propunerea ca Vlad Plahotniuc să fie exclus din conducerea acestei structuri.

Efrim şi-a argumentat solicitarea prin reputaţia îndoielnică pe care o are prim-vicepreşedintele Parlamentului în societate şi a ameninţat că în cazul în care cererea îi va fi respinsă se va retrage el din funcţia de vicepreşedinte al consiliului.

Poziţia lui Efrim este susţinută de mai mulţi membri ai consiliului, dar şi de analişti politici, totuşi aceştia nu cred că Plahotniuc se va da la o parte.

Activitatea Consiliului pentru reformarea organelor de ocrotire a normelor de drept a început cu scandal. O propunere a ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, de a-l retrage pe Vlad Plahotniuc din funcţia de vicepreşedinte al acestui organ în favoarea unui reprezentant al societăţii civile l-a scos din fire pe preşedintele interimar Marian Lupu.

„Domnul Efrim nu e Dumnezeu ca să judece pe cineva”, a sărit Lupu să-l „muşte” pe ministru pentru a-şi apăra colegul de partid pe care, din motive neclare, l-a numit în conducerea consiliului.

Efrim a ţinut să precizeze că nu are nimic împotriva lui Plahotniuc şi urmăreşte doar scopul ca asupra imaginii structurii create de Lupu să nu planeze niciun fel de suspiciuni.

Plahotnic afectează imaginea consiliului

„În primul rând, sunt şi aşa mulţi reprezentanţi ai Parlamentului în acest consiliu. Totodată, sunt şi multe discuţii vis-a-vis de conducerea lui. Oamenii care fac parte din consiliul pentru reforma justiţiei nu ar trebui să genereze semne de întrebare. În caz contrar, reforma ar putea fi pusă la îndoială”, şi-a explicat Efrim propunerea. El susţine că asupra reputaţiei lui Plahotniuc planează multe semne de întrebare în societate, iar acest lucru ar putea reduce din credibilitatea consiliului.

Ministrul a propus înlocuirea lui Plahotniuc cu un reprezentant notoriu al societăţii civile – Igor Dolea, preşedintele Institutului pentru Reforme Penale, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Dacă propunerea nu îi va fi acceptată, Efrim afirmă că e tentat să îi cedeze el lui Dolea funcţia sa din consiliu, precizând însă că nu se va retrage din această structură, rămânând să activeze în calitate de membru de rând.

„Efrim e o unealtă”

Marian Lupu nici nu se gândeşte să dea curs solicitării ministrului Justiţiei. „Domnul Efrim nu e procuror pentru a aduce învinuiri. Cu atât mai mult că Efrim nu face aceste escapade de capul său. El mai degrabă e unealtă. Domnul Efrim ar trebui să-şi cunoască numărul la papuci”, a răspuns Lupu, vădit iritat.

Nervozitatea preşedintelui interimar nu l-a clintit pe premierul Vlad Filat. „Prea multe emoţii şi prea puţină raţiune”. Aşa a calificat el declaraţiile făcute de Lupu.

Filat confirmă că ministrul Justiţiei a primit mandat de la el pentru a face propunerea de retragere a lui Plahotniuc din conducerea consiliului.

„Acest lucru nu era un secret. Am anunţat încă luni că îl voi delega pe domnul Efrim pentru a transmite un set de propuneri pentru organizarea lucrului în acest consiliu. Propunerile noastre au vizat nu doar înlocuirea lui Vlad Plahotniuc. Am mai propus ca din componenţa consiliului să facă parte şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor. Iar cât priveşte unii membri ai acestei structuri care anterior s-au opus vehement reformelor, eu cred că ei nu au ce căuta acolo”, a declarat premierul.

Plahotniuc nu va renunţa

Analiştii politici califică acest nou scandal drept o expresie a rivalităţii dintre PLDM şi PD, totuşi îi dau dreptate lui Efrim în ceea ce priveşte riscul ca acest consiliu să piardă din credibilitate din cauza reputaţiei lui Plahotniuc.

„După multitudinea de declaraţii din mass-media, imaginea lui Vlad Plahotniuc este destul de şifonată, de aceea numirea acestuia în funcţia de vicepreşedinte al consiliului i-a picat bine lui Filat. Această numire va fi folosită pentru a ataca şi în continuare consiliul lui Lupu”, a opinat Arcadie Barbăroșie, care este şi membru al noii structuri.

Analistul crede că dacă preşedintele interimar ar fi fost bine intenţionat, ar fi trebuit să evite numirea lui Plahotniuc, pentru a nu pune la îndoială deciziile de mai departe ale consiliului.

Un alt analist, Mihai Cernenco, crede că, prin păstrarea lui Plahotniuc în conducerea consiliului, este pusă în pericol legitimitatea acestuia.

Cernenco presupune că numirea lui Plahotniuc s-a făcut la sugestia acestuia, intenţiile sale fiind de a-şi promova imaginea şi interesele în acest consiliu.

Barbăroșie promite că va informa presa despre orice încercare ce va exista în consiliu de a promova prevederi deocheate.

Cei doi nu cred însă că prim-vicepreşedintele Parlamentului va renunţa la funcţia pe care o are în conducerea consiliului.

Mariana RAȚĂ