Diferenţa dintre un domn şi un prost

victoria popaÎn timp ce afară e arşiţă şi Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale anunţă că în această perioadă se interzice să aprinzi focul, pentru a evita incendiile şi pentru a nu polua aerul, primarul satului Răciula, raionul Călăraşi, Valeriu Cotelea (PD), dă foc buruienilor din grădina sa. Cel puţin aşa ni s-au plâns vecinii acestuia. „Nu putem respira. Ziua e foarte cald, seara, când vrem să deschidem un geam, este imposibil din cauza fumului. S-a întâmplat chiar aseară (n.r. 27 iulie curent). Dă, el e primar, ştie ce face. Noi l-am votat. Ar trebui să fie un exemplu, deşi îmi amintesc că şi precedentul primar, Ştefan Temţunic (PL), proceda la fel”, îşi dă cu părerea răciuleanul. L-am apelat pe primar, i-am vorbit de plângerea consătenilor. Referindu-se la acuzaţiile care i se aduc, primarul de Răciula a făcut o pauză, după care a spus fâsticit: „Nu e adevărat, probabil am „un prieten” în sat…”. Totodată acesta a mai precizat: „Am pus pe toţi stâlpii satului anunţuri prin care informez locuitorii că amenzile pentru aruncarea deşeurilor vor fi de 1000 de lei, că avem gunoişte autorizată, la marginea satului, dar încă nu avem serviciu inclus pentru deşeuri menajere. Sătenii îşi duc gunoiul cu motoblocurile”. Mă gândesc la diferenţa dintre un domn şi un prost, nepotriviri sunt multe, dar concluzia este că un domn nu se ascunde în spatele cuvintelor, el acționează, iar un ignorant vorbește mult fără a face mare lucru.

The following two tabs change content below.