Dialogul AIE-PCRM se amână din nou!

PRETEXT // Comuniştii înaintează noi condiţii pentru a începe discuţiile cu puterea

Partidul Comuniştilor (PCRM) a mai găsit un pretext pentru a amâna începerea discuţiilor cu Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) în vederea alegerii şefului statului. Ieri, conducerea formaţiunii a decis să nu accepte invitaţia AIE până când nu va fi stabilită data primului tur de alegere a preşedintelui.

Alianţa nu acceptă noua condiţie şi susţine că va insista ca ziua alegerii preşedintelui să fie stabilită doar după discuţiile cu PCRM.

Ieri, şefii fracţiunilor din AIE şi PCRM ar fi trebuit să se întâlnească pentru prima dată, după alegerile din noiembrie 2010, la masa de dialog pentru a încerca să găsească împreună o soluţie care să ofere R. Moldova posibilitatea de a evita noi alegeri anticipate. Comuniştii au refuzat însă invitaţia.

„Nu considerăm că ar fi oportun să începem acum discuţiile pentru că există riscul ca în cazul în care nu vom ajunge la o înţelegere să fie tergiversat procesul de votare a preşedintelui”, şi-a exprimat temerile deputatul comunist Sergiu Sârbu.

El susţine că negocierile vor putea fi începute de îndată ce Parlamentul va vota o hotărâre prin care se va stabili data desfăşurării alegerilor pentru funcţia de şef al statului.

AIE nu acceptă pretextele PCRM

Alianţa nu se lasă provocată. „Rămânem deschişi pentru dialog, dar nu suntem dispuşi deocamdată să stabilim data alegerii preşedintelui”, susţine prim-vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea.
Potrivit liderului fracţiunii parlamentare a PLDM, această dată va fi stabilită abia după ce vor fi purtate discuţiile cu PCRM. „Comuniştii s-au grăbit prea mult cu decizia lor de astăzi (ieri – n.r.). Nici nu au aşteptat interpretarea Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte perioada în care urmează a fi iniţiată procedura de alegere a preşedintelui, chiar dacă tot ei au solicitat-o”, mai spune Godea.
Politicianul afirmă că este regretabil faptul că PCRM evită discuţiile cu alianţa şi caută tot felul de pretexte.

Jurământul comuniştilor

Decizia de ieri a conducerii PCRM a fost precedată de o alta, de săptămâna trecută, prin care tuturor deputaţilor comunişti li s-a cerut să promită că vor proceda aşa cum va decide partidul.

Angajamentul politic obligă deputaţii din fracţiunea PCRM să nu uite că votul fracţiunii şi votul lor personal întotdeauna trebuie să reprezinte o poziţie unică. Iar orice încălcare a acestui „jurământ” va reprezenta cea mai gravă crimă morală împotriva intereselor partidului şi împotriva celor 700 de mii de susţinători.

Singurul deputat care nu a semnat încă acest angajament politic este comunistul Igor Dodon, care a fost plecat din republică. Deşi nu aprobă ideea unui asemenea „jurământ”, Dodon susţine că se va conforma deciziei fracţiunii.

„Am toată convingerea că această idee nu-i aparţine domnului preşedinte Voronin, ci vine de undeva din anturajul său. Domnul Voronin are încredere în membrii echipei PCRM fără a avea nevoie de jurăminte, după cum şi membrii echipei au încredere în el”, a declarat Dodon pentru portalul Unimedia.

Menţionăm că semnarea acestui angajament vine după ce, luni, liderul comuniştilor Vladimir Voronin a declarat că fracţiunea sa nu-şi va da votul pentru Marian Lupu.

Deputatul comunist Sergiu Sârbu susţine însă că decizia finală în problema alegerii preşedintelui va fi luată la Plenara Comitetului Central al PCRM, care va fi convocată în ajunul organizării prezidenţialelor.

Analistul Anatol Ţăranu este sigur de faptul că iniţiativa de a obliga fiecare deputat comunist să semneze un angajament politic, prin care acesta promite să voteze aşa cum va decide partidul, demonstrează lipsa de încredere la nivelul conducerii partidului.

„Acest gest ar putea reprezenta nişte măsuri preventive de fortificare a fracţiunii. Totuşi el nu are nicio putere juridică. Este mai degrabă o mobilizare de ordin ideologic a echipei”, susţine analistul.

Potrivit lui, deşi aceste acţiuni nu intră sub incidenţa legii, fruntaşii PCRM trebuie blamaţi din punctul de vedere al normelor democratice. „Mandatul deputatului e imperativ. Nimeni nu îl poate obliga să voteze într-un fel sau altul”, explică Ţăranu.
În opinia analistului Bogdan Ţârdea, ideea de a semna un angajament politic vorbeşte despre două lucruri. Pe de o parte, despre dorinţa PCRM de a-şi păstra unitatea pe interior, iar pe de altă parte, este o măsură luată împotriva tentativelor de a şantaja sau de a corupe anumiţi reprezentanţi ai fracţiunii comuniste ca să voteze pentru alegerea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte.

Potrivit lui Ţârdea, chiar dacă valoarea juridică şi politică a acestui „jurământ” este mică, el are o mare încărcătură morală.

„Cel care va încălca acest angajament se va compromite şi va trebui să pună cruce pe viitorul său politic. Nu dau garanţii de sută la sută că nu vor exista deputaţi care vor părăsi PCRM şi vor vota pentru Lupu, dar cu siguranţă nimeni dintre cei care vor încălca „jurământul” nu vor avea curajul să lanseze propriile proiecte politice”, mai spune analistul.

Mariana RAŢĂ