DEZVĂLUIRI // Unde pleacă banii noştri plătiţi pentru facturile la gaz

energo kapital

Controversatul intermediar de la Tiraspol „Energocapital”, care pretinde de la compania de stat „Energocom” o datorie şi penalităţi în valoare de 350 de milioane de lei, a scos din regiunea transnistreană peste 19 milioane de dolari sub formă de dividende. Înregistrarea a fost făcută publică de către anchetatorul transnistrean Aleksandr Haricikov în cadrul unei şedinţe a comisiei speciale deschisă în cadrul sovietului suprem privind investigarea crizei valutare din Transnistria.

Anchetatorul Haricikov a prezentat aşa-zişilor parlamentari nistreni documente ce demonstrează scoaterea banilor proveniţi din desfacerea gazului în offshor-uri – copii ale ordinelor de plată ale companiei Energocapital.

Un document din octombrie 2015 demonstrează că Energocapital a transferat 2 mil. de dolari, prin Victoriabank, companiei „Ornamental Art Limited” un off-shore din Hong-Kong. Potrivit lui Haricikov, în decursul unui an, Energocapital a transferat ca dividende 19 mil. de dolari.

În dezvăluirile sale, anchetatorul a făcut referire la implicarea directă a liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. Vinovăţia acestuia urmează să fie demonstrată de către instituţiile de anchetă. Totodată, aceste informaţii au fost transmise procuraturii din Federaţia Rusă, care urmează să verifice datele.

Expertul în energetică Sergiu Tofilat a reiterat că în spatele acestei firme s-ar afla Evgheni Şevciuk şi prim-vicepreşedintele PDM, oligarhul Vlad Plahotniuc. Contactat de către JURNAL TV, acesta nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile.

Firma transnistreană „Energocapital” a acţionat în judecată compania „Energocom” pe motiv că întreprinderea de stat ar fi acumulat datorii în perioada februarie–august 2015, fapt ce ar fi atras penalităţi, dobânzi şi prejudicii. Întreprinderea de stat „Energocom” nu recunoaşte însă aceste calcule şi le califică drept neîntemeiate.