DEZVĂLUIRE // Marin Ciobanu, fostul şef al Zonei Economice Libere Bălţi, a fost demis din cauza că susţine Platforma „Demnitate şi Adevăr”

Marin-Ciobanu-1024x576

Ex-directorul Zonei Economice Libere (ZEL) de la Bălţi, Marin Ciobanu (foto), într-o postare pe un site de socializare a calificat demiterea sa drept ilegală şi politizată. Ministrul Economiei Octavian Calmâc, argumentându-şi demersul, a declarat că Ciobanu a făcut în activitatea sa mai multă politică decât „treabă”.

Drept răspuns, Marin Ciobanu a numit drept „catalizator al demiterii sale” faptul că, în perioada 10-13 aprilie 2016, aflat în concediu, a făcut parte dintr-o delegație la Berlin a Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”. „Am prezentat interlocutorilor germani, prieteni ai R. Moldova, adevăratele realități moldovenești”, a precizat Ciobanu.

Acesta este mesajul integral al lui Marin Ciobanu publicat pe pagina sa de Facebook.

Prin Hotărârea Guvernului R. Moldova, nr. 521 din 27 aprilie 2016, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii cu privire la zonele economice libere și a Regulamentului cu privire la Zona economică liberă BĂLȚI, acte la care în mod speculativ se face trimitere, am fost eliberat din funcția de administrator principal al Zonei Economice Libere BĂLȚI (ZELB).

 

În lipsa oricăror temeiuri de drept, legale sau contractuale, unicul argument ce a stat la baza acestei hotărâri este de ordin politic și a fost enunțat de către ministrul Economiei, atât în discuțiile premergătoare, cât și în cadrul ședinței Guvernului.

Or, de la înființarea ZELB, pe baza unor inițiative germane, din 2010 și până în prezent, am avut onoarea să edific și să administrez cea mai de succes zonă economică liberă, extinsă la nivelul întregii țări, care a reușit să atragă investiții străine de peste 80 mil. de dolari, creând peste 3200 de locuri de muncă, cu condiții de activitate și salarizare europene.

 

În perioada de doar un an, din cei cinci din al doilea mandat, având obligația atragerii în perioada 2014-2019 a cel puțin 20 mil. de dolari și crearea a cel puțin 1000 de locuri de muncă, am reușit, împreună cu echipa managerială, să atragem peste 60 mil de EURO, cu înființarea ulterioară a circa 7 000 de noi locuri de muncă.

 

Din volumul total de impozite şi alte plăţi obligatorii calculate, ponderea cea mai mare revine rezidenţilor ZEL „Bălți” – 90,5 mil de lei (48,8%) din totalul de 185,5 mil. de lei. Cu crearea în acest an a 7 000 de noi locuri de muncă, ZEL Bălți va avea peste 10 000 de locuri de muncă, raportat la 3000 de locuri de muncă cumulativ în celelalte 6 zel-uri, care funcţionează în majoritatea cazurilor din anii 90. Cifrele vorbesc de la sine, comentariile sunt de prisos.

În calitate de președinte al Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare, am fost obligat să iau atitudine de neregularitățile și nedreptățile care se comiteau în raport cu companiile membre ale asociației din partea instituțiilor guvernamentale. Ceea ce desigur nu a picat bine factorilor de decizie.

În paralel cu activitățile mele manageriale, în septembrie 2015, la inițiativa mea, s-a dat startul elaborării programului național de dezvoltare economică prin reindustrializare (PNDER) finanțat de Ministerul Federal al Germaniei pentru dezvoltare economică și cooperare internațională, prin GIZ Moldova.

În cadrul acestui program au fost cooptați experți din străinătate pentru a prelua bunele practici internaționale. Odată elaborat, acest program presupunea crearea a zece platforme industriale, similare celei de la Bălți și crearea a peste 100 mii de noi locuri de muncă. PNDER va fi mai devreme sau mai târziu implementat, în acest sens avem și susținerea RFG. În acest context, bizare sunt argumentele invocate la destituirea din funcție: „puțină treabă”, nu înţeleg la ce a fost raportată această sintagmă.

Iniţiativele guvernării de a mă elibera din funcţie s-au intensificat în momentul în care i-a devenit cunoscut faptul că, împreună cu o echipă de profesionişti, oameni integri, dedicaţi cauzei naționale de dezvoltare și repunere a R. Moldova pe făgașul normalității și al integrării europene, am sprijinit public activitățile Platformei „Demnitate şi Adevăr”.

Catalizator al demiterii mele l-a constituit faptul că aflat, în perioada 10–13 aprilie 2016, în timpul concediului, într-o delegație de studiu la Berlin, ca membru al echipei Platformei „Demnitate și Adevăr”, am prezentat interlocutorilor germani, prieteni ai țării noastre, adevăratele realități moldovenești, protagoniștii furtului secolului și al monopolizării mai multor domenii importante ale economiei naționale și mass-media, precum și lipsa oricăror perspective de reformare și modernizare a statului, de implementare a Acordului de Asociere de către actuala guvernare, sprijinită pe o majoritate parlamentară antipopulară. Aceasta a supărat cel mai mult guvernarea, care dorește putere și obediență absolută.

Eu voi continua să contribui la dezvoltarea economică și reindustrializarea țării, indiferent în ce poziție mă voi afla, căci citatul formulat de politicianul celebru Winston Churchill „Trăim din ce primim, dar ne creăm viaţa din ce oferim”, mă călăuzește.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)