Dezbrejnevizarea şi dodonizarea PCRM // Scrisorile lui Buraga

Ieri am discutat despre promisiunea lui Lupu că va pune umărul la ridicarea natalităţii în RM. Dacă Tarlev, care i-a îndemnat pe moldoveni să fabrice câte trei copii – unul pentru mama, altul pentru tata şi al treilea pentru patrie, nu a contribuit personal la sporul populaţiei naţionale, dl Lupu vrea să pună umărul său la acest proces aflat în declin dramatic. Unii spuneau entuziasmaţi că e minunat, că umărul lui Lupu o să ajute, alţii că e puţin probabil să ajute, ba, dimpotrivă, umărul său ar putea să deranjeze pe cineva. În schimb apelul dlui Chirtoacă către AIE de a nu se angaja în conflicte inutile cu PCRM a trezit suspiciuni întemeiate.

Nu cumva, după unchiul său, s-a muiat şi Chirtoacă? Te pomeneşti că mâine el va dispune reinstalarea barierei pe strada Ciocârlia, ocupată de familia burghezită a lui Voronin? Sanitara Vera merse cel mai departe în căutarea adevăratelor motive ale schimbării de paradigmă în discursul primarului european. Nu cumva se însoară cu vreo comsomolistă, se pare că lidera lor, Ina Ciupac, îi liber profesionistă? – se întrebă ea. Şi pe această cale s-a ajuns treptat la ideea de dezbrejnevizare şi de modernizare a PCRM, lansată de Dodon. Nu sunt de acord cu Dodon că Voronin ar semăna cu Brejnev. Nu-i nicio asemănare, ce sprâncene stufoase bărbăteşti avea secretarul general al PCUS, Leonid Ilici Brejnev, şi ce sprâncene subţiri are preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, spuse sanitara Vera. Şi cârnaţul costa mult mai ieftin pe timpul lui Brejnev, decât acum, strigă Colesovnazadov. Şi era mai gustos, adăugă moş Dumitru molfăind.

Acuma stau şi mă gândesc ce vrea Dodon de la Voronin. Cum poate fi modernizat un lider comunist? E un non-sens. Să folosească cosmetice, să se ducă la salonul de frumuseţe, să se fardeze, să-şi facă lifting? Pe de altă parte, ce dezastru ar putea fi în republicuţa noastră dacă se unesc liberalii şi comuniştii.

Al vostru afterşeiv, metropolitor, partaighenos, Ion Buraga 

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga