Deținuții culeg aplauze la scenă deschisă

Teatrul „Eugene Ionesco” le-a oferit momente de libertate absolută unor deținuți talentați din câteva penitenciare autohtone, găzduind o reprezentație fabuloasă pe 13 decembrie curent. Pe scena TEI au evoluat în acea zi persoane private de libertate, aflate în custodia penitenciarelor nr. 4 și nr. 15 din Cricova, nr. 7 de la Rusca, nr. 9 de la Pruncul și nr. 13 din Chişinău.

Talentele din penitenciare au evoluat pe scena Teatrului „Eugene Ionesco”

Treizeci și trei de deținuți au cântat, au dansat, au declamat poezii și au interpretat scenete în sala de spectacole a Teatrului „Eugene Ionesco”, în cadrul unui proiect social inedit, cu genericul „Scena liberă”, lansat de TEI în parteneriat cu Departamentul General al Penitenciarelor din R. Moldova.

În prima etapă a proiectului a fost organizat un casting public, acesta având toate componentele unui spectacol de o maximă emotivitate. Cei selectați de un juriu alcătuit din oameni de cultură vor juca într-un spectacol care va fi montat, de asemenea, la TEI. Val Butnaru, directorul Teatrului „Eugene Ionesco”, a apreciat originalitatea și potențialul artistic al deținuților participanți la proiectul „Scena liberă”.

Imaginea preconcepută despre lumea de după gratii ca despre una sumbră, apocaliptică ne-a fost modificată, instantaneu, de către cei care au prezentat pe 13 decembrie melodii, dansuri, scenete pline de viață. Răzbătea din fragmentele de piese, din poemele recitate și un dor imens de cei dragi, de lumina unei existențe senine, de o normalitate mult râvnită.

Cu lacrimi în ochi au ascultat privitorii cântecul „Je t´aime” interpretat (într-o franceză curată) de către Olga Vudvud-Munteanu sau un pasaj din poemul „Luceafărul” de Eminescu declamat de Radj Ianițchii, sau un monolog din repertoriul personal al lui Vitalie Popa pe care l-am supranumit, în gând, „filosoful”, sau melodia „Din depărtări” cântată de Alexandru Efros. Deținuții purtau costume elegante, unii erau la cravată, domnișoarele erau în ținută de seară, am văzut însă și costume de teatru propriu-zise, de pildă, în „Mătușa Anghelușa” de Alecsandri, jucată cu o vervă irezistibilă de Ruslan Caral, acesta spunându-ne după scenetă și un vers al său: „Vin din aglomerația ghețarilor ca să mă topesc pe scenă ca un fulg”. Ne-a uimit și dansul popular foarte energic, vitalist, al deținutelor de la Rusca, îmbrăcate în costume naționale masculine și feminine, cu flori sau cu pălării pe cap.

După casting va fi montat un spectacol cu actori-deținuți

De notat că printre numeroșii spectatori erau și reprezentanţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare, ai Procuraturii Generale, ai Misiunii Norvegiene NORLAM, ai Centrului pentru Drepturile Omului şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Pregătindu-se de spectacol, artiștii-deținuți au fost îndrumaţi de angajaţii Serviciului activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială ai penitenciarelor incluse în proiect.

Toți deținuții care au evoluat la TEI au talentul de a transmite publicului mesaje, idei, emoții, fibra lor artistică se vede, cum s-ar zice, cu ochiul liber. Apariția lor pe scenă e benefică atât pentru spectatori, cât și pentru ei înșiși, iar scopul proiectului e tocmai acela de a „reabilita imaginea deținuților prin socializarea lor cu arta teatrală, de a facilita reintegrarea lor socială”, precum se menționează într-un comunicat al organizatorilor evenimentului.

Cu voci calde, cu priviri deschise, deținuții ne-au urat sărbători frumoase, sănătate, bucurii, un Crăciun fericit. Până la urmă, e un dar să fii colindat de un deținut.

Irina Nechit

Secvență din spectacolul prezentat de deținuți la Teatrul „Eugene Ionesco” în cadrul proiectului „Scena liberă”.

The following two tabs change content below.