DETALII NOI // Directoarea Școlii profesionale nr. 2 din Chișinău este acuzată CONSTANT de trafic de copii chiar de elevii săi

Foto: www.timpul.md

Percheziții la Școala Profesională nr. 2 din Chișinău. Directoarea acestei instituții Valentina Dobândă ar fi vizată într-un dosar penal pornit pentru trafic de copii. Aceasta nu este la primul abuz, ea a fost vizată în mai multe rapoarte ale Ministerului Educației și pe numele său au fost adresate mai multe plângeri la poliție chiar de către elevi.

Una dintre victime angajată a instituției, care a solicitat anonimatul, ne-a comunicat că astfel de abuzuri au loc ani la rând. Mai mult, din cauza conflictelor cu această directoare, tânăra ar fi pierdut o sarcină. Victimele au depus mai multe plângeri la poliție, însă nu le-a fost satisfăcute niciuna.

Valentina Dobândă este cercetată acum pentru un fapt care a avut loc vara trecută. Este vorba despre 18 elevi ai acestei școli care provin din familii social vulnerabile și care au fost trimiși în mod organizat la lucru în Mangalia, România. Acestora li s-ar fi promis o remunerare de 800 de RONI, dar nu au primit nimic.

Mai mult, aceeași directoare a prejudiciat prin acțiunile sale bugetul de stat cu aproape jumătate de milion de lei, se menționează într-un raport al Ministerului Educaţiei. A admis abuzuri la cazarea elevilor în cămin şi a angajat persoane fără studiile necesare.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în perioada 2014–2015, administraţia Şcolii Profesionale nr. 2 a efectuat cheltuieli salariale neîntemeiate în valoare de 480.000 de lei. Dintre acestea, 88.000 de lei au fost plătite chiar directorului instituţiei.

Valentina Dobândă a emis în 2016 un ordin pentru sporirea salariilor unor angajaţi pe motiv că aceştia ar fi mai „eficienţi”.