Detalii INEDITE în cazul omorului de la Atrium // FOTO     

Mihai Pârgaru, în centru

Tinerii care au bătut acum o săptămână un bărbat ce a decedat la spital – Aurel Ignat și Mihai Pârgaru – sunt luptări K1. Ambii apar în fotografii cu deputatul democrat Constantin Țuțu.  Mihai Pârgaru, originar din Sângera, potrivit fotografiilor de pe profilul său, ar fi un discipol al deputatului democrat și apare în mai multe acțiuni de promovare a Partidului Democrat.     

 Mihai Pârgaru din orașul Sângera, mun. Chișinău, a fost reținut pentru 30 de zile, pentru huliganism, art. 151 (1): „Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Mihai Pârgaru împreună cu primarul de Sângera, Valeriu Poiată (stânga)

La rândul său, Aurel Ignat este acuzat în baza articolului 166: „Cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani sau cu amendă în mărime de la 1150 la 1350 de unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani”.

 

Aurel Ignat (dreapta)

În același caz urmează să fie anchetate alte două persoane, potrivit procurorului responsabil de acest caz, Ștefan Șaptefrați.

Amintim că un tânăr, în vârstă de 30 de ani, a decedat în noaptea zilei de joi, 24 mai, la Institutul de Medicină Urgentă. Acesta a fost bătut de către mai mulți tineri acum o săptămână într-un club de noapte care se află în Centrul Comercial „Atrium” din capitală.

Sergiu Bejenari (victima) și soția sa

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)