Despre „tinerii” guvernanţi

MIRCEA-V.-CIOBANU

Când toată lumea e atentă la doar ce se întâmplă pe pista cursei prezidenţiale, ce face guvernul? Cum se reformează el în această perioadă de graţie, când ocheanele observatorilor sunt fixate pe alt meci? Miniştrii îşi pot face în linişte temele şi isprăvile pentru care s-au angajat în politică. Pentru că dacă nici miniştrii nu au ambiţie şi nu escaladează munţii performanţelor, atunci cine? Cine alţii să facă strategii (nu cârpeli ale proverbialului antereu)?

Deschideţi site-ul Guvernului şi veţi vedea iarăşi (dincolo de două „planuri de activitate”, unul semnat de prim-ministrul Filat, altul de prim-ministrul Streleţ) o galerie de călătorii şi întâlniri cu politicieni din afara ţării. Dar relansarea economiei şi împrumuturile depind de reformele noastre, din interior!

Chiar dacă se pare (ba sunt convins de asta!) că numai o revoluţie ar putea schimba sistemul, există, întotdeauna, varianta ameliorării lui din interior. Şi aici metodele sunt două: prin iniţierea reformelor de la vârf şi prin resetarea sistemului începând de la vreo idee particulară a unor membri ai echipei guvernamentale. Când dinspre vârfuri nu vine nici un semn, e posibilă o schimbare iniţiată de elementele reformatoare ale sistemului însuşi. O schimbare calmă, dar cu convingerea că aşa nu se mai poate, cu propunerea unei alternative.

De obicei, schimbări de acest gen, mai puţin dureroase pentru sistem, le propun tinerii. Îi avem? Ba da! 12 (doisprezece!) din 16 miniştri actuali sunt formaţi profesional după declararea independenţei R. Moldova. Sunt „copii ai independenţei”. Cred că nu am avut niciodată un guvern mai tânăr! E generaţia în care am investit speranţe, căreia i-am dat o altă educaţie sau o altă şansă. Le-am oferit prilejul (şi favorul!) să vadă lumea şi să înveţe de la alţii. În casele aristocraţilor europeni (în speţă, ale celor britanici) exista o tradiţie: un tânăr era obligat, înainte de a i se oferi o funcţie şi titlul nobiliar, să meargă la studii ori să facă o călătorie de documentare în alte ţări europene sau orientale. Un fel de „armată” a spiritului.

Noi nu am prea mizat pe cei care au studiat dincolo… În vremea guvernării comuniste, absolvenţii universităţilor române şi occidentale îşi găseau cu greu un serviciu. Unora li se dădea de înţeles că studiile lor peste hotare nu sunt un avantaj, dimpotrivă, licenţa europeană (mai ales, cea românească) era un stigmat! Bine, dar guvernarea noastră „europeană” cât de deschisă este tinerilor absolvenţi ai instituţiilor din Occident?

O scurtă statistică ad-hoc. Dintre cei 12 „magici” (cifra e una magică, totuşi), doi (miniştrul Justiţiei şi al Afacerilor Externe – sic!) au fost studenţi la ULIM. Alţi doi (ministrul Afacerilor Interne şi ministrul Dezvoltării Regionale şi al Construcţiilor – sic!) sunt absolvenţi ai Academiei de Poliţie. Două doamne (ministrul Sănătăţii, respectiv al Muncii şi Protecţiei Sociale) sunt absolvente ale Universităţii de Medicină „N. Testemiţanu”. Ministrul Economiei şi cel al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor au studiat la ASEM; ministrul Tineretului şi Sportului a învăţat la Universitatea de Stat din Moldova; cel al Agriculturii – la Institutul Nistrean de Economie şi Drept (Bălţi); iar ministrul Finanţelor – la Universitatea Tehnică. Singurul care şi-a luat licenţa şi masteratul peste hotare (în România) este ministrul Mediului.

Avem poate cel mai tânăr guvern de la independenţă încoace, dar e unul de posluşnici, fără inspiraţie şi… bătrâncios (paradoxal, dar cei mai activi sunt tocmai miniştrii mai în vârstă). De ce oare? Un coleg a oftat aflând despre studiile miniştrilor: de unde să te aştepţi la altceva? Acesta-i lungul nasului! Iată că am mai testat o dată sistemul nostru educaţional. Universităţile noastre, in corpore, formează „specialişti” dogmatici, obedienţi „superiorilor”, fără spirit de iniţiativă, fără spirit creativ. De competenţe nu zic nimic.

P.S. Speakerul Candu face geniala constatare că pentru fericirea „noastră” (adică a lor!) lipseşte în ecuaţie un singur detaliu: preşedintele. Atât le-a mai rămas, ca să aibă controlul total. Dar când mecanismul este defect şi inadaptabil situaţiei de criză, el trebuie, dimpotrivă, demontat. Piesă cu piesă. Începând cu preşedintele.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)