Despre protestele din Ucraina, armata rusă şi învăţămintele pentru noi

Central_andrei_covrigTulburările din capitala ucraineană nu mă lasă indiferent. Cu patruzeci de ani în urmă am studiat la Liceul Militar din Kiev, soarta a făcut de două ori să revin în oraşul tinereţei mele, în ţara vecină am prieteni, am un respect profund faţă de poporul ucrainean şi cultura acestuia. Zilele acestea am fost dur cu o persoană aflată pe olimpul comuniştilor autohtoni. Tipul se indigna: fasciştii şi urmaşii lui Bandera poartă vina pentru Maidan, manifestanţii trebuie puşi cu forţa la respect. Compatriotul nu se deosebeşte cu nimic de Vladimir Jirinovski. Politicianul cu reputaţie scandaloasă vede trupele rusești în Ucraina. Potrivit acestuia, regulă ar putea face militarii din divizia specială din Pskov.

Înainte de a face declaraţii incendiare, trecute cu vederea de conducerea statului vecin, nu era de prisos să fie consultată istoria modernă. Fostul ministru rus al Apărării, Pavel Grachev, s-a „ars” pe timpuri. Generalul declarase că are nevoie doar de un regiment de aeropurtaţi pentru a face „poreadok” în Cecenia. Ruşii au trecut cu sânge mare prin două războaie şi au ajuns la un final absurd: duşmănia în Caucaz continuă, teroarea e ca la ea acasă în centrul federaţiei. Moscova plăteşte indemnizații noului lider cecen, Kadirov, etichetat de regretata ziaristă Ana Politkovskaia drept un „nou Stalin al al Ceceniei”, personal a primit mai multă independență față de Kremlin la care Dudaev putea doar visa.

Poziţie strategică şi produse agricole naturale

Sunt atât de iluzorii perspectivele implicări militare ruse în Ucraina? Când pârghiile tradiţionale de impunere nu au priză, sunt folosite cele militare. Miza e prea mare, potrivit directorului agenţiei Stratfor, George Friedman, importanţa Ucrainei este enormă. Ţara oferă două lucruri: poziţie strategică şi produse agricole naturale. Moscova se află la numai 480 de kilometri, o fâşie de pământ plată, uşor de traversat şi, astfel, greu de apărat. Ţara găzduieşte două porturi critice, Odesa şi Sevastopol, care sunt mai importante decât Novorossiysk. Pierderea acestora ar submina complet influenţa Rusiei în Marea Neagră şi i-ar tăia accesul la Marea Mediterană. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au cucerit Ucraina în primul an al ofensivei, i-au exploatat agricultura şi au folosit-o ca bază pentru a ataca Stalingradul rupând legăturile Rusiei cu resursele de petrol de la Baku. Sovieticii, după ce i-au respins pe germani, au ocupat România şi Ungaria şi au înaintat spre Viena, iar Ucraina a fost folosită ca bază.

Scenariul militar este realizabil tehnic. În vara anului trecut în estul Federaţiei Ruse s-au desfăşurat aplicaţii militare de amploare. Exerciţiile le-au depăşit pe cele de pe timpurile Tratatului de la Varşovia în cadrul cărora pe hărţile topografice şefii mari „trăgeau săgeţi” din Turkmenistan până la Golful Persic, iar din Belarus până la Paris. 80 000 de militari, cca 1000 de tancuri şi blindate, 130 de aparate zburătoare şi 70 de nave maritime au participat în cea mai impunătoare demonstrare de forţă militară rusă în istoria post-sovietică. Au fost implicate piese grele: flota militaro-maritimă, transportul feroviar de-a lungul Transibului şi aviaţia militară de transport. Scopul a fost verificarea posibilităţilor unor redislocări ale resurselor materiale şi umane masive, de mobilitate a unităţilor, capacitatea de a le „arunca” peste 3000 de km şi a fi cât de urgent implicate în luptă.

Protecția compatrioților din afară, experienţă sovietică de ocupaţie

În opinia unor experţi, după ce s-a vărsat sânge, președintele ucrainean şi-a pus cu mâna lui cruce carierei politice şi poate repeta soarta lui Ceauşescu. Poate să-l salveze armata rusă? La sovietici intervenția militară era justificată prin trei motive: haos în țară „frățească”, cererile politicienilor autohtoni de asistență militară și o amenințare la adresa intereselor ţării care vine cu „ajutor frăţesc”. Scenariile au fost probate în Germania în 1953, iar mai târziu în Cehoslovacia (august 1968). În timpul suprimării revoluției din Ungaria din 1956 argumentările şi-au găsit loc în ordinul nr. 1 din 4 noiembrie 1956 al mareşalului Ivan Konev, şeful forțelor aliate ale pactului de la Varșovia. Putin a mai adăugat la aceste condiţii încă două: protecția compatrioților din afara hotarelor — condiţie consfinţită de lege, — și genocidul. Ex-preşedintele Medvedev justifica în repetate rânduri agresiunea în Georgia din anul 2008 prin cerinţa asigurării securităţii populației şi oprirea genocidului osetinilor. Ciudat considerent, deoarece în Tbilisi sunt osetini nu mai puţini ca în actuala noua „provincie” rusă.

Despre existenţa planului de invazie în Ucraina s-a scris în mod repetat. Acesta există? Timpul va arăta. Realitate este „scenariului georgian” realizat în august 2008. Existenţa acestuia au confirmat-o şi generali din conducerea militară superioară. Nu cred că în safeurile Statului Major General rus pe aceste scheme şi planuri se aşază praful. E interesat Kremlinul să-l păstreze preşedinte pe Ianukovici cu un focar la hotar? Ucraina nu se încadrează în logica tristă a ţărilor din fostul lagăr socialist. Statul nu este membru al unui tratat de securitate „frăţesc”. Politicul ucrainean, fără dubii, are exponenţi care îşi muşcă coatele la gândul că Kievul este distanţat de Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, structură politico-militară controlată totalmente de Kremlin.

Pe Maidan se află floarea naţiei

Europa traversează alte timpuri, în august 2008, după intervenţia preşedintelui francez Sarkozy, tancurile ruseşti au fost oprite în apropierea capitalei georgiene. Kievul e în vizorul UE, aceasta este interesată de stabilitate la frontierele sale. Sunt în lanţ mesajele demnitarilor europeni şi vizitele acestora în capitala ucraineană cu îndemnul la dialog şi înţelegere. Ce-i drept, cu unii dintre ei preşedintele nu se întâlneşte, se face bolnav. Zilele trecute, Comisarul european Stefan Fule, aflându-se la Kiev, a discutat cu protestatarii. Acesta s-a convins că pe Maidan nu sunt nişte oameni de nimic şi boschetari, după cum arată unele televiziuni, inclusiv din Moldova. După cinci minute, discuţia a trecut în engleză. Pe Maidan, în căști de protecție, cu scuturi şi bastoane se află oameni de știință, scriitori, antreprenori de succes, studenţi, care au lăsat pentru un timp chestiunile cotidiene, oficiile, cercetările, afacerile şi costumele la cravată.

Ciudată pare declaraţia recentă a lui Pavel Lebedev, ministrul ucrainean al Apărării, care printr-un comunicat al presei subordonate dezminte transferul de trupe aeropurtate la interne (?), aduce la cunoştinţă că „87% din efectiv îl sprijină pe preşedinte, speră că „opinia exprimată de către personalul Forțelor Armate nu va fi trecută cu vederea” şi cere încetarea imediată a actelor ilegale şi revoltelor stradale. Constatare? Avertizare? Ameninţare? Pot fi calificate aceste afirmaţii ca un semnal pentru o eventuală implicare a militarilor ucraineni în acţiuni de reprimare? Posibil, însă e o problemă de logică. Cum îi apreciem pe cei 13 la sută? Să înţelegem că aceştia nu îl sprijină? În ianuarie curent a fost difuzată o declaraţie a unor foşti mari demnitari ucraineni de la Interne şi Apărare, care şi-au exprimat dezacordul cu aplicarea forţei asupra protestatarilor.

Cu cât creşte presiunea cu atât mai aprig devine caracterul acestei naţiuni

Cunosc firea militarului de carieră şi îmi vine greu să cred într-o implicare directă a armatei. După cum scrie generalul Troşin, unul din principalii protagonişti în cele două războaie cecene, mulţi generali şi ofiţeri (Vorobiov, Kondratiev, Kandalin ş.a.) au refuzat să conducă trupele spre capitala rebelă Groznîi. Printre aceştia se număra şi vestitul general Boris Gromov, fostul comandant al contingentului militar sovietic în Afganistan.

În august 1992, la Moscova poziţia armatei a fost decisivă, puciul a picat. În Ucraina este puţin probabilă o alianţă între forţele armate şi partidul de guvernământ. Lecţia este însuşită, ca şi pentru o bună parte din ţările ex-sovietice. Scenariul cu o implicare directă (!) militară rusă în ţara vecină e puţin probabil, precum şi implicarea militarilor în reglări politice de partea partidului aflat la guvernare. Ucraina nu e Egipt!

Cu cât creşte presiunea cu atât mai aprig devine caracterul acestei naţiuni. În toamna anului 2004 în centrul Kievului, după alegerile prezidenţiale, a doua zi, am întâlnit o cunoştinţă, observator la alegeri din România. Ianukovici, pe atunci prim-ministru, câştigase. Colegul mi-a povestit despre mai multe falsificări, fraude electorale şi reacţia nepăsătoare a alegătorilor la toate acestea. Mare mi-a fost uimirea când, spre seară, în centrul oraşului, se adunase cca un milion de cetăţeni şi au urmat proteste. Rezultatele au fost anulate, urmând o rundă în plus, câştigată de Iuşcenko. Ucraineanul îţi dă găina din ogradă, însă îţi vine cu furca la poartă dacă i-ai furat-o.

Timpul cozilor de topor trece

Pentru Putin, aflat la al treilea mandat prezidenţial, crearea unei noi uniuni euro-asiatice, un fel de URSS, este principala prioritate. În martie trebuie să se „nască” proiectul unui acord. Vara Lucaşenko, Nazarbaiev şi Putin ar trebui să-l semneze, era binevenit Ianukovici. Aici – vorba moldoveanului – îi cozul! În ianuarie 2015, acordul ar intra în vigoare. Omul presupune, însă Dumnezeu dispune. Liderii belarus şi kazah se arată nemulţumiţi că se depăşesc parametrii unei Uniuni Vamale (constituirea pieţei comune cu liberă circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor). Este impusă o uniune militaro-politică cu paza frontierelor, apărare și securitate, precum şi cu reguli unice în sănătate, educație, știință, cultură, asistență juridică în cauzele civile, penale și administrative. Aşa se explică excesul de zel al unor politicieni şovini, acoliţi ai acestora, inclusiv de la noi.

În consecinţă, declaraţiile provocatoare ale pretinşilor politicieni ruşi denotă nu doar o lipsă de bun-simţ, dar mai mult faptul că ceva nu e în regulă cu diplomaţia şi politica externă. Kremlinul cu acţiunile sale „căleşte oţelul” în afara frontierelor FR. Politica stângace şi nechibzuită de sucire a mâinilor Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova îi distanţează pe aceşti parteneri regionali şi mai departe de Uniunea Vamală şi cea Euro-Asiatică, Organizaţia Tratatul de Securitate Colectivă, fac imposibilă restabilirea influenţei Moscovei în sud-estul fostului URSS. Maidanul este o dovadă că în aspect naţional timpul proruşilor din aceste ţări trece. E valabil nu doar pentru veniţii la putere în Ucraina din Doneţk, dar şi pentru „patrioţii noştri”, cei din Tiraspol şi Comrat.

Andrei Covrig, colonel în rezervă

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău