Despre politica răzbunării

În linii generale, întrebarea la care trebuia să răspundă membrii Curţii Constituţionale sâmbăta trecută era următoarea: un premier interimar, numit de preşedintele RM, dispune de aceleaşi atribuţii ca şi unul votat de parlament? Logica sugerează că da, că un guvern interimar trebuie să aibă la dispoziţie toate pârghiile administrative pentru a putea asigura o funcţionare deplină a „organului” executiv.

Un detaliu ignorat

Căci economia, finanţele, politica externă, educaţia, sănătatea, apărarea, securitatea, ordinea publică, asistenţa socială, etc. nu pot fi trecute în starea de „interimat” sau de funcţionare la capacitate redusă. Interimatul în sine prezintă o frână suficient de puternică, un factor inhibant considerabil din punct de vedere administrativ. Nimeni nu aşteaptă de la un şef interimar iniţiative şi energii deosebite, deşi, de regulă, nu este limitat în competenţe sau acces la resurse. Dacă un preşedinte interimar al RM dispune de aceleaşi atribuţii ca şi unul plenipotenţiar, de ce primul-ministru, guvernul în general, ar prezenta o excepţie? Curtea a preferat să ignore acest „detaliu”.

E de presupus, prin urmare, că, dacă nu ar fi existat antipatia pentru Vlad Filat, dacă judecătorii CC ar fi făcut abstracţie de factorul politic, decizia lor în acest caz ar fi putut fi alta, favorabilă legii privind extinderea competenţelor premierului interimar, votată de deputaţii liberal-democraţi şi comunişti. Argumentul că astfel s-ar încuraja prelungirea interimatului, că nu ar exista motivaţii suficiente pentru a-l depăşi, este valabil mai mult din punct de vedere teoretic.

În realitate, nu limitarea competenţelor, ci schimbarea conjuncturii politice determină schimbările de la guvernare. Mai cu seamă în condiţiile noastre, când interimatul nu este limitat suficient de clar în Constituţie, acesta poate dura un timp destul de îndelungat şi orice piedică pusă guvernului se poate solda, nu numai teoretic, cu disfuncţii grave în procesul administrativ. Astfel, ajungem încă odată la ipoteza că judecata judecătorilor CC a fost viciată de anumiţi factori „extraconstituţionali”.

Guvernul nu a fost paralizat

Pe de altă parte, de data aceasta, şi Iurie Leancă, şi Vlad Filat au „contribuit” la „deraierea” pe pista politicului a Curţii Constituţionale. Decizia de demitere a celor trei miniştri liberali – Mihai Moldovanu, Anatol Şalaru şi Ion Ciobanu – nu avea altă raţiune, a recunoscut-o şi dl Leancă, decât una politică. Şi restabilirea lor în funcţie nu are cum să paralizeze guvernul. Cel puţin, PLDM nu a demonstrat acest lucru.

Da, liderul PL Mihai Ghimpu a luat-o razna, a pierdut simţul măsurii, comportamentul său agresiv, jignirile permanente erau greu de suportat, dar astea sunt „riscurile meseriei” de politician, de lider. Pedepsirea celor trei miniştri e cu atât mai bizară cu cât în 15 zile Leancă trebuie să vină cu o nouă echipă guvernamentală. Sau nu? Era atât de urgentă nevoia de a-i elimina din guvern încât s-a procedat la ajustări legislative?

Dacă se aştepta cu demisiile încă o zi sau două, se evita impresia că modificarea legislaţiei s-a făcut doar pentru a-l „zădărî”, a-l umili pe Ghimpu. Liderul liberal nu are nevoie de „stimulente” pentru a se dezlănţui, însă el va fi pedepsit, dacă va fi, de către alegători, de către simpatizanţii săi. Nu e nevoie să fie folosite în acest scop Parlamentul sau Guvernul.

Politica sentimentelor

În felul acesta Filat păşeşte pe urmele celor cărora le-a reproşat că adoptă decizii de stat în baza sentimentelor personale. Dacă mai punem la socoteală faptul că pentru „plăcerea” de a se răzbuna Filat a plătit cu concesii legislative comuniştilor, demisiile respective apar şi mai „enigmatice”. Nimeni nu contestă că dl Ghimpu este „sărit de pe fix” (sâmbăta trecută, de exemplu, el a bruscat-o pe jurnalista Valeria Viţu, de la RFI, întorcându-i spatele, pentru că este sora Lilianei Viţu, fost director al Departamentului Ştiri, de la Moldova 1), dar comportamentul său nu justifică „represiunea”, „execuţia” miniştrilor liberali.

În general, nu aceasta este calea de restabilire a „ordinii democratice”. Dl Filat nu trebuie să-şi consume energia în tot felul de stratageme vindicative, altfel va pierde din avantajul moral, din poziţia strategică a PLDM, pe care a obţinut-o prin renunţarea la postul de prim-ministru. În acest moment, PLDM este cel mai bine poziţionat la masa negocierilor, însă orice pas greşit îl va costa.

Riscul unui eşec

E adevărat, guvernul Filat a fost demis pentru plăcerea de răzbunare a lui Vlad Plahotniuc. Oricât ar repeta Ghimpu şi Lupu că Filat a distrus Alianţa, prin denunţarea acordului AIE, aceasta este o minciună. De ce o persoană atât de „onestă” ca liderul liberal şi alta atât de „principială” ca liderul PD spun încontinuu minciuni, putem doar presupune. Însă minciuna, demagogia, schemele lor nu le justifică pe ale altora. Democraţia, statul de drept, RM vor eşua dacă nu punem capăt acţiunilor umorale, meschine, ticăloase sau dacă nu scoatem instituţiile de stat de sub controlul „răzbunătorilor”. Cineva trebuie să înceteze politica răzbunării.

PS: Ţinta unei răzbunări a devenit şi Jurnal TV, prin intermediul unor judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Pentru un motiv ridicol, Jurnalului TV i se cere plata unei despăgubiri de 21 de milioane de lei, cu blocarea prealabilă a conturilor, ceea ce ar duce la închiderea postului în cauză. Jurnal TV este învinuit că a încălcat dreptul de autor al unei televiziuni, parafrazându-i sloganul „Votează ce gândeşti” prin „Gândeşte ce votezi” (sau viceversa?). Tot atât de ridicolă este pretenţia că sloganul „Mai mult decât ştiri” ar leza drepturile de autor ale celor care s-au pretins „Mai mult decât televiziune”.

Nicolae Negru

 

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)