Despre NIT, obiectiv // Observator

Retragerea licenţei postului de televiziune NIT a provocat, după cum era de aşteptat, isterie în tabăra unora şi jubilaţie în tabăra altora. La mijloc s-au pomenit cei care, pe de o parte, recunosc faptul că NIT era o „scârbă”, un instrument de „zombificare” a populaţiei, de difuzare a minciunilor celor mai gogonate şi a calomniilor, de divizare a societăţii în patrioţi şi duşmani, iar, pe de altă parte, consideră că retragerea licenţei este o greşeală, lipsind PCRM de propria tribună, afectând pluralismul, creând un precedent periculos pentru o democraţie neconsolidată.

Temându-ne de precedente nedorite, trebuie să menţionăm neapărat că acestea au fost create deja, chiar de PCRM, care a retras licenţa Stil TV, nimicind în faşă proiectul în cauză, TVR1, Vocea Basarabiei, şi-a pus în buzunar Antena C, Euro TV, şi puţin mai rămânea să elimine din spaţiul informaţional PRO TV-ul, care a fost salvat de 7 aprilie.

Oricum, nu e cazul nici să jubilăm, nici să facem panică. Cei care apără NIT-ul din raţiuni politice uită, din păcate, de statul de drept, de supremaţia legii. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, nici chiar comuniştii. Dacă CCA a acţionat în conformitate cu Codul Audiovizualului, atunci nu mai e loc pentru dezbateri, decât în instanţă. NIT să meargă la judecată să demonstreze că i s-au încălcat drepturile, inclusiv la CEDO.

Pluralismul nu are cum suferi, fiindcă PCRM nu este oprit să folosească alte tribune existente pentru a-şi expune punctul de vedere. Doar că lui nu-i place dialogul de la celelalte posturi tv din RM, refuzând invitaţiile ce i se fac de a participa la emisiuni. Comuniştii preferă monologul, dictatul. Dar, cât timp se află în opoziţie, aceasta e problema lor. (N.N.)