Despre lucrurile frumoase

MIRCEA-V.-CIOBANU

Un scuar modest ocupă spaţiul dintre două blocuri de locuit, vizavi de locul unde ostenesc zilnic, aducându-mi obolul pe altarul patriei (am zis bine?). În pauzele în care îmi odihnesc ochii de manuscrise savante, ies să privesc peisajul acestui mic ecosistem autonom. Uneori el pare un furnicar, în care se încrucişează drumurile celor ce locuiesc în preajmă, alteori e un sistem de linii şi culori statice, ca o pictură abstractă.

Pe la mijlocul iernii (calendaristice), nişte muncitori, probabil de la spaţii verzi, au început să ajusteze teritoriul. Mai întâi au curăţat copacii şi arbuştii din jurul scuarului. Nimic de mirare, doar că nu făcuseră acest lucru de foarte demult. Mai ales atât de radical: nicio tufă care să stea pe perimetru fără rost, nicio ramură care să se spânzure fără treabă. S-a făcut lumină!

Ceea ce a urmat a fost de-a dreptul revoluţionar, chiar războinic. Trotuarul (demult sau niciodată reparat) a fost smuls din rădăcini, urcat în camioane şi dus. Un proaspăt instalat teren de gimnastică a fost scos şi el, piesă cu piesă, aparat cu aparat, iar apoi toate depozitate într-un colţ al fostului scuar. S-au săpat tranşee, numai bune pentru a turna un film despre război.

Au apărut nişte măsurători de pământ (aici îmi amintisem de Castelul lui Kafka) şi au început a trasa linii şi cercuri. Peste un timp, terenul a devenit de nerecunoscut: au fost pavate trotuare radiane şi create ronduri de flori amenajate în cercuri concentrice, au fost reinstalate aparatele de gimnastică şi reamenajat terenul sportiv, au fost sădiţi trandafiri, au fost instalate coşuri de gunoi, cochete ca nişte glastre (când vezi o aşa frumuseţe, îţi vine să scrii frumos!).

Lumea deveni suspicioasă: ce se întâmplă? Cum gropile din asfalt şi murdăria generală erau de multă vreme normă, aici totul părea ciudat, luat parcă dintr-o altă poveste. Prima explicaţie stătea la suprafaţa bănuielilor şi mulţi au căzut de acord cu ea imediat ce au auzit-o: în preajmă locuieşte un ministru liberal, iar primarul îi face pe plac colegului de partid. Altcineva a presupus că, dimpotrivă, iniţiativa e a unui businessman particular, care ar fi aflat că primăria vrea să cedeze scuarul degradat unei firme de construcţii şi a anticipat decizia printr-o operă de salubrizare radical-estetică. Un al treilea a bănuit că oamenii din blocurile de alături au pus mână de la mână şi au dat mită şefului de la spaţii verzi. Ori au plătit din gros muncitorii, ca să facă această „curăţenie de primăvară” pe cinste…

Era ceva la mijloc! Nu se putea ca aici să fie un fel de şantier model, pe când la doar câţiva paşi… la câţiva paşi începea oraşul: distrus ca după bombardament şi murdar ca după un secol de mizerie şi indiferenţă. Cineva a înaintat ipoteza că se spală nişte bani aici, dar câţi bani poţi spăla într-un scuar de patruzeci de ari? Între timp, electricienii montau lămpi pe stâlpul din centrul rondului, iar numărul tomberoanelor îl întrecea pe al tuturor celorlalte din oraş.

Şi nimănui nu i-a trecut prin minte că poate ai noştri – de la primar la angajatul de la salubrizare ori spaţii verzi – au învăţat să-şi facă meseria. Trebuia să înceapă de undeva marea revoluţie sanitară şi estetică (că nu degeaba s-au dat „împuterniciri”). Te pomeneşti că aşa va fi de acum încolo! Şi nu doar aici, ci pretutindeni: pe străzi şi trotuare, în troleibuze şi microbuze, în parcuri şi în pieţele de legume: ordine, curăţenie, lumină, pavaj drept, şosea asfaltată, maşini în staţii de parcare, benzi pentru biciclişti, trotuare pentru pietoni. Adio, gropi, mizerie, urâţenie, buticuri şi alte resturi ale odioasei tranziţii! Poate că faţa oraşului se schimbă şi noi nu observăm?
… Dar e timpul să cobor cu picioarele pe pământ. Şi – ghinion! La numai câţiva paşi de locul în care începusem să compun oda noii ordini urbane, mi-a alunecat piciorul într-o enormă gaură dintre două plăci dansante. Era pe trotuarul din faţa… dar ce mai contează de unde, dacă e peste tot la fel? Mi-am întins dramatic tendonul şi de la durere m-am trezit din vis.
Acum oda mea va trebui să aştepte câteva săptămâni, până îşi revine piciorul.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)