Despre „găştile” literare

MIRCEA-V.-CIOBANUUn coleg e întrebat de moderatoarea unei emisiuni: de ce scriitorii se grupează în găşti? Înţelegând că fenomenul e condamnabil, scriitorul se grăbeşte să declare că el nu face parte din nicio grupare literară. Şi nu uită să adauge că găştile-s „un lucru, desigur, regretabil”. Ce este gaşca, cum şi de ce se formează ea, e bine sau e rău să existe? Şi ce am putea face ca să nu mai fie? Adică: dacă nu „gaşcă” apoi – ce? La o extremă e scriitorul singur, faţă cu talentul său, cu conştiinţa sa, cu lecturile sale, cu foaia de scris în faţă. La cealaltă extremă e – probabil – ceva în genul unei Uniuni a (Tuturor) Scriitorilor, care trebuie să-i adune cumva pe maeştrii cuvântului sub aceeaşi umbrelă. Asta avea în vedere moderatoarea?

Dacă a face parte dintr-o uniune de creaţie, care să-i adune pe toţi (pentru a-i împrieteni, probabil, şi a le sincroniza-armoniza scriitura), e condiţia normalităţii, ce să facem cu copiii găştii Baudelaire, Verlaine, Rimbaud? Dar cu lupul singuratic Tolstoi? Ce trebuie să credem despre Kafka, cel care nu era nici membru al uniunii scriitorilor evrei din Praga, nici al uniunii scriitorilor cehi, nici măcar al nu ştiu cărei uniuni a scriitorilor de limbă germană? Făcea o mică gaşcă doar cu prietenul şi confidentul său Max Brod.

Pe la 1863, la Iaşi apare o gaşcă literară elitară (orice gaşcă este deschisă doar iniţiaţilor) numită „Junimea”. Un sihastru (şi fondator de găşti efemere), B.P. Hasdeu, polemizează vehement cu aceştia. Alte găşti concurente se vor grupa în jurul revistelor „Literatorul”, „Sămănătorul”, „Sburătorul”. Vin apoi castele avangardiste, contestatare, cele de la revistele „Unu”, „Contimporanul” ş.a. Fiecare cu publicul ei, cu stilistica ei. Uimitor, dar din toate acestea literatură a avut numai de câştigat. Şi în Basarabia interbelică au existat câteva asemenea „găşti”, grupate în jurul revistelor.

Grupul rebel al futuriştilor ruşi, unul consistent şi eficient, alături de cel italian, a dat lumii câteva nume remarcabile: Maiakovski, Hlebnikov, Pasternak, Severeanin. În Leningrad, la intersecţia anilior 1920–1930 a existat o gaşcă absolut originală întrunindu-i pe Daniil Harms, Nikita Zaboloţki, Aleksandr Vvedenski, Evgheni Şvarţ (Schvarz) ş.a., care promovau grotescul, ilogismul, absurdismul – o perfectă mişcare avangardistă. Mai erau cunoscute grupurile constructiviştilor, imagiştilor (din care făcea parte Serghei Esenin) ş.a.

Dar a venit fatidicul an 1932 şi partidul bolşevic a spus că găştile enervează, derutează consumatorul prin mulţimea de stilistici şi nu contribuie cu nimic la formarea omului nou, la mobilizarea populaţiei pentru marile victorii ale socialismului. Toate grupările au fost interzise într-o singură zi, în locul lor rămânând o singură „uniune a scriitorilor sovietici”. Dirijată de partid, monitorizată strâns de LIT (cenzura oficială sovietică), supravegheată metodic de organele abilitate. Din acel moment, scriitorii au devenit soldaţi ai frontului ideologic, iar literatura o misiune sacră.

Uniunea Scriitorilor din Moldova, urmaşă a uniunii scriitorilor sovietici moldoveni, este un fel de instituţie totalitară, în măsura în care încearcă să-i întrunească – fără niciun criteriu estetic – pe toţi scriitorii. Aproape că îi reuşeşte. Numai că atunci când preşedinte era Mihai Cimpoi, cei care cârcoteau în surdină împotriva stilului de conducere erau priviţi ca „gaşcă”. De când s-a schimbat conducerea, Cimpoi şi adepţii scriitorului-academician nu mai calcă pe la Uniune. Să-i considerăm o „gaşcă” de eretici? Sau e bine să fim o uniune de nezdruncinat, uniţi în cuget şi-n simţiri, dar… numai dacă această uniune o conduc „ai noştri”?

Eu nu pronunţ verdicte la acest subiect, evenimentele paraliterare nu mă interesează. Iar operele pe care le citesc sunt bune sau rele indiferent dacă autorul face parte sau nu dintr-o uniune, dintr-o gaşcă, sau e un lup singuratic. Uimitor, nu? Sigur că „gaşca” îşi impune stilul. Într-un proces creativ dinamic e firesc să fie aşa. Dar, până la urmă, cititorul alege. Iar povestea cu „găştile” e o sperietoare artificial umflată. Poate din invidie?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu