Despre discernământ // RUPEREA RÂNDURILOR

În timpul sovietic exista o normă orwelleiană. Era suficient ca în actele tale, ori pe uşa biroului tău să fie scris „avocat”, „medic”, „deputat” sau „academician” şi tu deveneai persoana respectivă. Nu conta că erai, în cel mai bun caz, dactilograf, sanitar, turnător sau mulgător. Din inerţie, unii dintre noi mai cred şi azi celor scrise pe uşile birourilor. Chiar dacă impostura e transparentă.

Am remarcat solidaritatea cvasiunanimă a jurnaliştilor, politicienilor şi a „cetăţenilor simpli” în cazul elevilor care copiau la Bac. Ministrul Educaţiei a devenit duşmanul nr.1 al naţiunii, iar angajaţii centrului de corupţie au fost puşi la stâlpul infamiei. Sigur că a fost un exces de zel. Dar eu vorbesc de modul în care au fost apăraţi micii infractori, incompetenţi la materia de studiu, dar excesiv de competenţi în mijloacele electronice de socializare.

 

Elevul poate să copieze, dar trebuie să fie responsabil de consecinţe. Una din ele – eliminarea! În rest, jocul e conform (ne) regulilor: cine e mai abil? M-a mirat solidaritatea foarte specială a întregii societăţi: mare lucru că au copiat! Toţi am copiat! Societatea cheamă, aşadar, cvasiunanim: să-i dăm copilului – pe gratis! – jucărica cerută: diploma de bacalaureat! Apoi, pe cea de licenţă. Apoi, pe cea de doctor. Apoi, premiul naţional. Apoi, ordinele şi medaliile dorite. Dar de ce s-o facem selectiv, de ce nu le dăm tuturor cetăţenilor, la solicitare, titlurile şi diplomele dragi sufletului lor?

 

Revenind la valorile civilizaţiei, avem nevoie de o purificare pe toate liniile. Una ar ţine de eliminarea confuziilor. În comunism, artiştii, scriitorii şi savanţii (în mod special, cei din sferele umaniste) erau promovaţi din considerente de loialitate, de conformism. Cu obţinerea independenţei, au fost aplicate aceleaşi criterii, dar în oglindă: au fost promovaţi artiştii şi savanţii „patrioţi”. Consecinţa paradoxală (şi oribilă!): un patriot poartă acelaşi titlu ca şi un fost torţionar, dar şi ca un conformist incolor.

 

Cea mai bună treabă care s-ar face acum e să se limpezească apele. Medicul să-şi câştige autoritatea prin competenţele exprimate în calitatea tratamentului, poetul bun să fie recunoscut pentru valoarea literară, savantul să fie promovat pentru cercetări şi inovaţii, indiferent de preferinţele politice, iar eroii să fie decoraţi cu ordine. Nu e obligatoriu să fii, concomitent, poet, deputat, academician şi erou. Se prea poate întâmpla ca, în trei din patru ipostaze, să fii impostor. Să compromiţi toate domeniile şi să dereglezi toate sistemele de evaluare!

 

O calitate intrinsecă a lumii civilizate e discernământul. Dacă nu îl avem, vom nenoroci lumea civilizată în care vrem să intrăm. Or, ea ne aşteaptă cu oameni competenţi, iar noi ieşim în faţa ei cu nişte păpuşi gonflabile, pe care scrie: „laureat”, „poet”, „artist”, „profesor”, „academician”. La reproşul sau nedumerirea europeanului mofturos, replica noastră bănuiesc că va fi asta: Dom’le, dumneata nu ştii să citeşti?

 Mircea V. Ciobanu