Despre blestemele guvernării de tranziţie  

Revoltat de schimbările care îi dădeau peste cap confortul obţinut de „guvernarea stabilităţii”, fără să mai aştepte – fie şi din bun-simţ – cele o sută de zile de graţie pentru intrarea în rol a noii guvernări, provocat de trollii de serviciu ai dictatorului rănit, moldoveanul se apără cu blesteme. Tradiţional-patriotice. Cuvinte magice, cu efect absolut, în închipuirea lui: „monstruoasa coaliţie” (sau: „Alianţa Kozak”), „federalizare”, „trădare”.” Oponenţii vechiului regim erau, bineînţeles, o „monstruoasă coaliţie” (făcută de ruşi, desigur, de parcă românii, americanii sau europenii au lipsit cu desăvârşire în această complicată ecuaţie), ei doresc – desigur! – „federalizarea” ţării, iar cei care asigurau dezmăţul şi nu se supuneau noului guvern nu făceau decât să respecte „constituţionalitatea”. Interpretată de curat constituţionala Curte de Curte. Şi o făceau moldovenii de parcă ar fi trăit până acum într-o ţară prosperă, integră, cu relaţii interumane armonioase, nedivizată teritorial şi politic, guvernată eficient de o echipă respectată în toată lumea civilizată.

Mircea V. Ciobanu

Adevărul însă este că suntem pe buza prăpastiei şi doar un miracol ne mai poate salva. Deşi aparent – în contextul procesului democratic, urmare a alegerilor parlamentare ordinare – s-a produs o firească schimbare de decor, la Chişinău s-a întâmplat o veritabilă revoluţie. S-a schimbat paradigma, nu doar personajele din scenă. Dovadă (prin contrariu) e şi tentativa – până la un punct reuşită – a vechiului establishment de uzurpare a puterii, prin folosirea forţelor paramilitare, subordonarea justiţiei, prin refuzul guvernului demis de a pleca pe cale neconflictuală.

Cu toată împotrivirea însă, prăbuşirea vechiului regim a fost inevitabilă, iar dictatorul a fugit ca să conducă „opoziţia” de pe malurile lacului Geneva (a mai fost unul în istorie). Nimic nou până aici. Bine, vorba lui Cărare, „noi azi suntem mai rafinaţi”, revoluţiile le facem, iată – şi – paşnic. Nu trebuie să neglijăm medierea Uniunii Europene, a Rusiei şi a Statelor Unite ale Americii, iar în ultimele zile – desantul diplomatic al preşedintelui României şi, mai ales, intervenţia decisivă a ambasadorului american.

Ne-a rămas un fleac (având în vedere că – fie şi după îndârjite opuneri şi ameninţări din partea vechiului regim – căderea imperiului Plahotniuc s-a produs subit): să avem un parlament funcţional, care să adopte legi reformatoare; să avem o guvernare eficientă  şi, mai ales, să avem o justiţie corectă. Or, încrederea cetăţenilor, dar şi a partenerilor de guvernare se spulberase din cauza justiţiei corupte şi părtinitoare.

Parlamentul a demarat în forţă, votând deja câteva proiecte anunţate în primă lectură, iar odată cu venirea „opoziţiei” (a democraţilor), instituţia a devenit câmpul legiuitor cu acte în regulă: disputele politice se transferă, firesc, în parlament. Guvernul a început să examineze moştenirea lăsată, ajustând şi proiectând activităţile de perspectivă întru binele comunităţii.

Mai greu e cu reforma justiţiei, un mic imperiu autonom, diriguitorii sistemului înţelegând „independenţa” ca opacitate la tot ce înseamnă voinţă populară. Dar justiţia trebuie să fie opacă la influenţa politicului, nu însă independentă de lege şi de societatea pe care trebuie s-o slujească. Iată o explicaţie de la europarlamentarul Monica Macovei, părintele reformei sistemului judiciar din România: „Independenţa justiţiei nu este independenţa judecătorului sau a procurorului să facă orice, adică nu e independenţa lui, e independenţa părţilor, a oamenilor care ajung la anchetă sau la proces, la un judecător independent, la un procuror independent – independent de politic, independent de corupţie, independent de orice influenţă financiară sau de orice fel. Deci, independența justiţiei este dreptul nostru la o justiţie independentă, nu dreptul lor să facă orice.”

Coaliţia dintre proeuropeni (care are în componenţa sa şi adepţi convinşi ai Unirii) şi socialişti (pro-ruşi, nostalgici după URSS, adepţi ai uniunii euro-asiatice) pare într-adevăr ciudată. Şi, da, monstruoasă, prin improbabilitatea ei, prin implicitele compromisuri şi contradicţii curente.

Ce ar fi aici de concluzionat? Cea mai la îndemână idee e să facem abstracţie de vocabularul doldora de imprecaţii al tranziţiei de la dictatură la democraţie. Dar nu m-aş grăbi. În demolarea regimurilor populiste, dictatoriale sau autoritare, partea cea mai dificilă nu e cea revoluţionară, încheiată cu căderea dictaturii, ci remedierea consecinţelor regimului. Tehnice, economice, politice, psihologice. Cu federalizarea e limpede: nu mai trebuie adusă în discuţie, de vreme ce nu a fost luată în calcul la formarea coaliţiei. Cu constituţia e tot atât de limpede: nu deciziile arbitrare ale unei curţi constituţionale implicate politic trebuie luate ca fir călăuzitor, ci chiar constituţia. Reformele trebuie să respecte buchea şi spiritul ei.

Cu „Monstruoasa coaliţie” însă e de gândit. Nu te poţi ascunde după deget, e o alianţă forţată, cam împotriva firii. Pe de altă parte, dacă scopurile anunţate de această alianţă sunt cele declarate, ea trebuie privită cu seninătate. În situaţiile de criză mai multe ţări europene au admis coaliţii liberal-conservatoare, de dreapta-stânga (nu numaidecât cu implicarea „centrului”). Problemele vor începe atunci când fiecare va insista prea mult pe proiectele proprii, în stare să supere partenerul de moment. Se vor găsi (s-au şi găsit!) dintre cei care să toarne gaz pe foc. Cu revenirea democraţilor în parlament vor continua întrebările şi propunerile provocatoare.

Asta înseamnă (e părerea subsemnatului, nu o indicaţie) că reformele trebuie făcute ritmic, eficient, iar divorţul – civilizat (şi fără a fi amânat în mod artificial): imediat ce vor fi create condiţiile pentru alegeri. Doar că mai întâi trebuie organizate alegerile locale eficiente, cu respectarea normelor legale. Apoi pregătirea şi organizarea exemplară a alegerilor parlamentare, recâştigarea încrederii partenerilor de dezvoltare, atragerea investiţiilor şi redarea speranţei cetăţenilor. Ar fi cea mai mare investiţie în succesul viitoarelor alegeri. Noi, între timp, vom încerca să fim înţelegători şi toleranţi, cel puţin în primele o sută de zile de guvernare. Dar nu mai mult.

 

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)