Despre birocraţie, fără ură

MIRCEA-V.-CIOBANU

Deşi eram excesiv de matinal (pentru regimul meu de bufniţă), nu venisem la arhiva stării civile chiar la prima oră: aici era deja multă lume. Asta m-a făcut să-mi pun o întrebare încă până a veni în contact cu Sistemul: a calculat oare cineva câte ore pierdute pentru ţară se consumă la toate ghişeele care produc acte? Cum să prosperăm, dacă atâta timp productiv ţara îl plăteşte tribut birocratului, acest monstru cronofag, pentru care cetăţeanul este hrana lui zilnică?

Aveam nevoie de un act. Mai exact, de un extras de pe el. Doamna de la informaţii, văzându-mi duplicatul certificatului de naştere (făcut în ’98, când am insistat să mi se scrie corect numele schimonosit la naştere de cinovnicii sovietici), m-a avertizat că voi avea nevoie şi de certificatul tatălui meu (născut în 1922). Fără el, îmi spune doamna, nu vom putea să-i ortografiem (pe copia solicitată) prenumele corect. În actul dvs. („original”, eliberat de instanţele sovietice), îmi sugerează ea, cu siguranţă că el e scris Vasilii, iar în duplicat el este indicat Vasile. Noi suntem obligaţi să ne conformăm originalului.

Birocraţia noastră e principială, ca şi cele din alte ţări. Numai că singurele acte de la care nu se permit excepţii sunt cele eliberate de autorităţile române şi de cele sovietice. Actele emise de republica noastră independentă nu sunt argument pentru birocraţii noştri post-sovietici. Noi, conform acestor acte, nu existăm. Deductiv, nu există nici statul care le emite.

Dar conţopistul sel’sovietului a scris greşit nu numai prenumele tatălui meu, ci şi numele meu de familie! Corectasem această nedreptate, iar acum starea civilă e pe cale să-mi facă copia solicitată conform datelor de arhivă, nu conform actului pe care îl port cu mine. Eu însă am nevoie de un extras de pe acest act.

Doamna-i înţelegătoare, dar principială: extrasul se face după „originalul” vechi. Bine, dar actul (duplicatul) pe care îl am eu nu este autentic? Nu, zice ea, atunci (în ’98) s-au făcut multe improvizaţii. Adică eu trăiesc cu un act de identitate fals? Da, aşa este. Dar paşaportul, buletinul de identitate şi alte documente sunt conforme acestui act, copiii mei poartă acest nume, scris – după mine – corect. Totuna, zice doamna. Plec de la informaţie cu senzaţia că sunt un om fără identitate. Eu eram unul, actele mele (cele adevărate, în opinia Sistemului) demonstrau altceva. Nu eram spion cu dublă identitate, nu eram criminal dat în urmărire, dar, brusc, dispărusem. Ca într-o scenă din Kafka.

Având în vedere că singura lege care funcţionează cu adevărat în acest stat e Legea lui Murphy, rândul la ghişeu (pentru obţinerea extrasului) mă ajunge exact la ora 12.00. Revin după masă, n-am încotro. O doamnă amabilă, dar cam absentă, citind prenumele tatălui (o obsesie pentru cei de la starea civilă), îmi spune că voi avea nevoie de certificatul lui de naştere. Nu reuşesc să-l fac acum. Sunt de acord ca ei să-l scrie ca în „originalul” sovietic (recte: rusesc).

Consultările cu arhiva se fac la telefon (nu consultând o bază electronică de date!). De la celălalt capăt de fir vin veşti triste pentru mine. Numele meu e altul decât în buletinul cu care m-am legitimat. Ştiu, îi zic, dar vreau să fie scris corect, aşa cum e în toate actele mele valabile. Pentru asta, zice, va trebui să solicit schimbarea numelui. Dar eu nu vreau decât ca acesta să fie scris corect!

La ora 4, aveam extrasul, executat – chipurile – în regim de urgenţă (într-o oră, conform taxei pe care am achitat-o). Numele îmi era scris corect. Mă conformasem regulilor jocului şi am solicitat „schimbarea numelui”. Numele (nu numai prenumele) tatălui era scris însă aşa cum i-l schimbaseră sovieticii. Nimeni (nici chiar eu, moştenitorul lui) nu are dreptul să-l scrie altfel. Desigur, voi obţine certificatul original, eliberat în 1922 de autorităţile române, şi voi corecta. (Colegii mi-au povestit nenumărate cazuri de schimonosire a numelor – uneori în cazul unei şi aceleiaşi familii! – unele dintre ele fiind greu sau chiar imposibil de reparat şi, deductiv, de demonstrat rudenia.)

Morala? Birocraţia noastră e principială, ca şi cele din alte ţări. Numai că singurele acte de la care nu se permit excepţii sunt cele eliberate de autorităţile române şi de cele sovietice. Actele emise de republica noastră independentă nu sunt argument pentru birocraţii noştri post-sovietici. Noi, conform acestor acte, nu existăm. Deductiv, nu există nici statul care le emite.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)