Despre alternative şi accesul la informaţie // Ruperea rândurilor

Câțiva ani în urmă, regretatul poet Ioan Flora, prezent la Chișinău, asista la o discuție privind manualele școlare de română. Un poet basarabean a atins o temă derivată: „Vă rog să transmiteți acolo, la București, să nu ni se mai trimită manuale (de istorie) alternative.”

Am rămas stâlp. Una e că TOATE MANUALELE românești erau alternative (dar cei „versaţi” subînţelegeau un anume manual, în care istoria, prezentată până atunci prin legende populare, era înlocuită de una povestită cu ajutorul legendelor moderne). Alta e că însuşi poetul în cauză era autorul unei istorii romanţioase, foarte aproximative şi foarte… alternative, povestită elevilor mici. Al treilea aspect al chestiunii mă amuza: îmi închipuiam cum stă autorul Luptei eroice a pompierilor cu incendiul la vamă şi verifică bagajele: aveţi cumva manuale alternative?

Trăiam o fază luminoasă, când podul de flori se transformase în pod de cărți. Când ne întorceam din Țară, autocarele noastre școlare erau pline până la geamuri cu cărți. „Ideea” puristă a poetului avea s-o valorifice mai târziu o doamnă ministru comunist (îmi scapă numele) al educației (!), care a interzis intrarea în Basarabia, cu titlu de donaţie, a romanului (internaţionalist și antirăzboinic!) Pădurea spânzuraţilor și a Cântării României, poem scris de basarabeanul, pașoptistul (îmi vine să zic: social-democratul) Alecu Russo!

Tocmai scăpasem de URSS și, credeam eu, de gândirea uniformizată. Or, libertatea cuvântului este chiar dreptul la opinia alternativă, altfel e o libertate falsă. Era o parabolă despre „discutarea” proiectului noii constituţii sovietice: „Am eu dreptul…” „Ai!” – i-o taie lectorul. La a doua „discuție”: „Dar am eu dreptul să…” „Ai, ți-am explicat!” „Dar aș putea să…” „NU!”

Editura noastră este atacată recent, cu obrăznicie leninistă, de o serie de pitici politici, foarte agresivi însă (cerându-ne, „în numele dreptului la informare”, să le raportăm ce edităm!). „Baza juridică” a acestor imixtiuni a noilor politruci ar fi, chipurile, „accesul la informaţie”, „transparenţa în procesul decizional” şi alte „argumente” sunătoare, cu trimitere la un pachet de legi (!). Esenţa (şi consecinţele reale) ar fi însă tocmai îngrădirea sau limitarea accesului la informaţia ştiinţifică veridică a elevilor din şcolile Republicii Moldova.

Explic. Urmaşii Internaţionalei a III-a (comuniste) şi ai Internaţionalei a IV-a (socialiste) sunt tot mai deranjaţi de revenirea în şcoli a manualelor de istoria românilor, expulzate anterior de guvernarea comunistă. „Internaţionaliştii-statalişti” (un nonsens, nu?) în bună parte absolvenţi ai şcolilor ruse (doldora de manuale ale autorilor ruşi, editate în Rusia, aprobate de ministerul rus!), văd în revenirea manualelor în şcoli mâna Imperialismului Mondial.

Lucrurile sunt însă de o simplitate dezarmantă pentru ei. În acest an, am reeditat o serie de manuale de istoria românilor şi de istoria universală. De altfel, aceste intermitente reeditări se produc periodic şi se referă la toate manualele şi auxiliarele solicitate de şcoală. Dacă ni le comandă librăriile, difuzorii de carte, şcolile sau asociaţiile profesioniste, e deja o particularitate pe care nu ne simţim obligaţi s-o raportăm cuiva.

Manualele de istorie pe care le-am reeditat în acest an au fost elaborate la timpul lor de istorici, profesori universitari şi profesori şcolari (din Republica Moldova!). Aceste manuale au câştigat concursurile-licitaţii organizate de Ministerul Educaţiei (de la Chişinău). Aceste manuale au fost evaluate de specialiştii desemnaţi de minister şi testate de specialişti europeni.

Pe timpul guvernării comuniste, însă, aceste manuale au fost scoase din uz. Pentru prima dată de la organizarea licitaţiilor publice cu concursul Băncii Mondiale, ministerul comunist a anulat rezultatele concursului, deja după ce comisiile de evaluare desemnaseră câştigătorii! Acum aceste manuale au revenit în şcoli, pentru a restabili o dreptate şi pentru a completa un vacuum informaţional, ştiinţific şi didactic la mult pătimita disciplină.

Există, ca realităţi testabile, ca să le spun aşa, competenţele didactice solicitate de curriculum. Există profesori şi elevi, care asigură parcursul didactic. Şi există instrumentele de lucru (manuale, auxiliare), la care se adaugă, după necesităţi, varii surse de informare.

Este criminală încercarea de a îngrădi (azi!) generaţiei în devenire accesul la informare. Intenţia este absurdă în era Internetului şi a unor oferte informaţionale (editoriale, mass-media, multimedia) generoase.

Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.