Despre alegeri (II)

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Cât despre Igor Dodon, singura întrebare legitimă acum este nu atât ce știm despre noul președinte al țării, cât mai ales ce nu știm? Știm ce a fost și ce a făcut, cariera de mare dregător la curtea lui Voronin, traseul ulterior, „socialist”. Știm ce a zis, ce și cum a interpretat, chiar dacă nu cunoaștem mobilurile reale ale unora dintre gesturile și mutările sale politice. Știm că face parte din acea generație de politicieni care s-a cultivat și încolțit în pepinierele PCRM în anii 2000–2010, dar a cărei formație umană (etică și profesională) a fost marcată vădit de mizeriile, echivocurile și debusolările anilor 1990. O generație lipsită de scrupule, cu fler, cu un simț aparte pentru spiritul vremii, o generație sută la sută politicianistă care tratează cu destulă frivolitate chestiunile de principiu sau, mai exact, reușește să le adapteze mereu la interesul său de moment.

O generație care se joacă de-a ideile și doctrinele, speculând abil opțiunile sentimentale, culturale, sociale ale oamenilor, care știe să mistifice prezentul, să jongleze cu trecutul și cu viitorul. O generație pentru care politica e, literalmente, just business, o afacere în care investești și te investești pentru a scoate profitul scontat și în care totul – oameni, destine, adevăr istoric și politic, etnii, majorități, minorități, stat, țară, biserică, școală, instituții ș.a.m.d. – se traduce imediat în cifre, sondaje, procente, scheme, portofolii, funcții. O generație care îmbină lejer metodele americane cu cele postsovietice în campaniile electorale, potrivind discursul politic la fiecare dintre categoriile țintă și trecând senin, imperial peste contradicțiile și riscurile ce rezultă din permanenta recondiționare a mesajului.

Nu știm însă lucruri care s-ar putea dovedi cruciale în anii care vin și pe care îi vom trăi în tovărășia președintelui I. Dodon. În primul rând, să o admitem cu toții, nu cunoaștem cu adevărat relațiile între noul șef al statului și Vl. Plahotniuc. E o alianță de moment sau de durată? E o relație de parteneriat prilejuită exclusiv de alegerile prezidențiale? E o înțelegere mai elaborată, care vizează o colaborare mai strânsă nu numai la nivel personal, ci și la nivel de partide (PSRM+PDM)? E o relație de subordonare sau de coordonare? Ghidată exclusiv de jocurile politice locale sau și de cele regionale? Cert este că I. Dodon a fost ajutat, cel puțin mediatic, dacă nu și prin alte mijloace, de actualii guvernanți să devină președinte. Dar de ce și mai ales când, din ce moment, a fost preferat acesta? S-a optat pentru liderul PSRM doar pentru că e un om al sistemului, spre deosebire de „nesistemica” M. Sandu? Pentru că e un partener mai bun, verificat, de „afaceri”? Justifică oare complianța lui I. Dodon riscurile geopolitice: la urma urmei, o guvernare dependentă de Vest a mizat pe un candidat care are de achitat o notă de plată la Est? Miza implică schimbarea iminentă la față a guvernării sau denotă doar disperarea acesteia?

Promisiunile ferme au sporit ca niciodată așteptările celor care l-au votat, dar și voința de ripostă a celor care nu și l-au dorit. Scaunul pe care va sta I. Dodon va fi un butoi cu pulbere. Cu cât mai repede va înțelege acest lucru, cu atât mai bine.

În al doilea rând, nu știm cât de mare e această notă de plată. Ce presupune, de fapt, relația cu Moscova, dincolo de trâmbițatul și strict formalul acord de parteneriat strategic? Care este locul PDM, al întregii coaliții de guvernare și al factorilor de decizie care stau în spatele acestora în relația Dodon-Kremlin? Care este marja de manevră permisă a tânărului nostru președinte: declarații deșucheate, dar nu mai puțin primejdioase din această cauză, la adresa vecinilor? De asemenea, care este marja de manevră pe care și-o va îngădui I. Dodon însuși? În toți acești ani de ascensiune a liderului PSRM nimeni nu și l-a putut închipui cu adevărat conducător (de primărie, de țară), cu toții l-am prezentat ca pe o sperietoare și l-am judecat ca atare. Acum avem de-a face însă cu ditamai președintele I. Dodon: șocul produs de această sintagmă se resimte încă, dar nu ar trebui să persiste, altfel riscă să ne întunece mințile și așa tulburate de (a câta!) înfrângere a partidei proeuropene.

I. Dodon a mers mult timp spre această victorie și, dacă facem abstracție de condițiile particulare în care a obținut-o, trebuie să recunoaștem că, pe întregul parcurs, a dat dovadă de multă râvnă, tenacitate, tupeu. Într-un fel, și-a meritat-o. Dar, oricât de mare i-ar fi izbânda, ar fi bine să-i știe exact prețul. Care nu se rezumă la datoria față de ruși sau față de holdingul oligarhic. Victoria sa, forțată și de tonul ireconciliant și agresiv al campaniei, și de mâna din culise, a adâncit dezbinarea în societate. Promisiunile ferme au sporit ca niciodată așteptările celor care l-au votat, dar și voința de ripostă a celor care nu și l-au dorit. Scaunul pe care va sta I. Dodon va fi un butoi cu pulbere. Cu cât mai repede va înțelege acest lucru, cu atât mai bine.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)