Despre alegeri (I)

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Se spune că și de această dată votul moldovenilor, mai cu seamă cel al susținătorilor lui I. Dodon, a fost unul geopolitic. Nu mă îndoiesc că lucrurile au stat întocmai în Găgăuzia, unde lumea nu vorbește româna, nu înțelege în ce țară trăiește și, îndrăgostită foc de djighitul de la Moscova, visează să fie furată de acesta și dusă direct în aulul fericirii. Alături de alte mirese, că dragostea flăcăului de la răsărit e întotdeauna poligamă.

Mă îndoiesc însă că factorul geopolitic a fost determinant în restul țării. Nu mi se pare verosimil, de exemplu, că toți cei care l-au votat pe I. Dodon la Chișinău au făcut-o pentru a anula Acordul de asociere, a integra RM-ul în himerica Uniune Euroasiatică și a rezolva prin federalizare chestiunea Transnistriei. Naivii care cred sincer că liderul socialist va realiza toate aceste lucruri sunt de găsit într-o proporție mai mare în raioanele din nordul țării și într-un oraș ca Bălți care, în dramaturgia politică moldovenească, au ajuns o periferie poate chiar și mai izolată (mental) de capitală decât Găgăuzia.

Opțiunea pentru I. Dodon e suma mai multor factori. Deși e prezentată simplist ca votul “proștilor”, al “rusofonilor”, al “nostalgicilor”, în realitate e mult mai complexă decât opțiunea celeilalte jumătăți a electoratului. În cazul alegătorilor pro-Sandu, dorința de a avea un președinte onest, educat, incoruptibil a fost clară de la bun început. Tocmai această dorință elementară de a aduce, în sfârșit, la putere nu atât un politician, cât un om integru i-a și făcut pe liderii opoziției să abandoneze cursa în favoarea M. Sandu. Și tocmai acest deziderat simplu, ireductibil, al normalității, a făcut ca, în primul tur, “candidatul comun” să adune mult mai multe voturi decât ar fi putut aduna, împreună, trei sau patru reprezentanți ai “dreptei”.

În cazul “oștii lui Igor”, lucrurile sunt mult mai complicate, ca să nu zic încurcate. Cele 52% (poate mai puțin, nu știm și nu vom ști, probabil, niciodată dimensiunile fraudei) sunt un amestec aiuritor de opțiuni sociale și umane diferite, uneori incompatibile. Scorul lui I. Dodon e peticit din speranțe, așteptări, doleanțe care intră în contradicție nu numai între ele, ci și cu realitatea însăși. Talmeș-balmeșul în care coexistă acestea s-a văzut inclusiv în discursul electoral al candidatului “stângii”. La promisiuni, I. Dodon a încercat să cuprindă necuprinsul, simple fiind doar atacurile asupra “proeuropenilor”, diseminate pe câmpul asociativ primit de-a gata de la Ostankino: (Gay)ropa/ subminarea ortodoxiei-Siria/ refugiați-NATO/ România/ ocupație etc.

Printre cetățenii care au votat pentru candidatul socialiștilor se numără și cei care nu se văd în afara spațiului cultural sovietic/ rusesc, și cei care și-au pus, odinioară, mari speranțe în R. Usatâi și care preferă soluționarea neconvențională, la limita legalității și a bunei-cuviințe, a tuturor problemelor, și cei care nu au putut vota cu M. Sandu pentru că, elementar, nu agreează un președinte “în fustă”, și cei care s-au lăsat ușor speriați sau înșelați de balivernele holdingului oligarhic, și cei care au fugit de mult din realitate și trăiesc, robinsonic, pe acea insulă a adevărului absolut și infailibil, construită de propaganda moscovită etc. Nu mai puțin important este și faptul că toate aceste voturi au venit pe fundalul unui protest cât se poate de justificat față de guvernarea așa-ziselor alianțe și coaliții proeuropene din ultimii șapte ani. E drept că vreo trei pătrimi, dacă nu mai mult, din electoratul lui I. Dodon ar fi “protestat” oricum împotriva unei guvernări proeuropene, chiar dacă aceasta ar fi adus, nu ar fi scos, miliarde de dolari în țară.

Deși explicabilă sociologic, (geo)politic, etnic, conjunctural etc., opțiunea a peste 830 000 de cetățeni nu este scuzabilă nu atât pentru că amenință viitorul acestei țări – la urma urmei, în momentul de față e greu să-i convingi pe acești oameni că I. Dodon nu este dependent numai de Moscova și, chiar dacă ar fi, miza pe Rusia este o eroare fatală, pe termen lung. Opțiunea nu-și găsește justificare dintr-o cu totul altă cauză.

Pentru prima dată de la proclamarea independenței, cetățenii RM au avut șansa de a alege un om de treabă în fruntea țării. M. Sandu e un politician insuficient format, e prea emoțională, fără acea replică promptă și tăioasă care place electoratului, dar sinceră și entuziastă chiar și atunci când pare populistă. Era suficient să o privești în ochi și să o asculți măcar un minut, chiar și fără a înțelege ce spune, ca să-ți dai seama că ai de-a face cu “altceva”. M. Sandu a fost nu atât un candidat la președinție, cât un test la moralitate și normalitate. Un test pe care l-am picat.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)

  • Leunte din Țara Lăpușnei

    Atenție Mare la diversioniști !
    —————————————————
    Unul din ei -- Mihai Ghimpu șef PL, care prin octombrie țipa și urla pe toate gardurile despre Re-Unirea cu România, iar în toți acești ani din Parlament nu a scos o vorbă despre Re-Unire !
    Ghimpu este membru al Mafiei Oficiale care l-a promovat pe Dondon pe ascunselea și a dispersat diversionist electoratul de dreapta. Tot în această schemă mafiotică se include și critica lui dură contra lui A.Șalaru, Ministrul Apărării, care nu-l mai urmesză orbește.Priviți la zâmbetul fariseic a lui Ghimpu din această săptămână, e fericit nevoie mare și nu consideră că
    ALEGERILE AU FOST FURATE ȘI MANIPULATE !
    N.B.
    Să vedeți cum se va ascunde Ghimpu prin găuri mafiotice de țistar la 26 Nov. 2016 când Traian Băsesci, ex-Președintele României va sosi la Filarmonica din Chișinău pt. o mobilizare unionistă nemaipomenită!