Despre actualitatea clasicilor, fără ipocrizie

MIRCEA-V.-CIOBANURUPEREA RÂNDURILOR // Două prejudecăţi, contradictorii şi complementare: a) clasicii sunt modelul de admirat şi urmat fără drept de apel; b) clasicii sunt buni doar pentru şcoală, pentru istoria literaturii şi pentru cercetătorii scrupuloşi şi plicticoşi. Una vine dinspre „dreapta” conservatoare, cealaltă dinspre stânga avangardistă, care cere, intermitent, trimiterea autorilor clasici la pensionul istoriei literaturii şi înlocuirea paradigmelor învechite. Fiecare opţiune are doza sa de adevăr, de subiectivitate, de exagerare. Ca să nu devină dogme, ele trebuie testate prin relecturi critice.

Încheind editarea scrierilor lui Hasdeu (16 volume), mi-am amintit că, atunci când mă alăturam echipei care pornise şantierul, priveam lucrurile ca pe o cauză nobilă şi simbolică. O ediţie critică, însoţită de note şi comentarii, cuprinzând cvasitotalitatea textelor, cu variante, e funcţională doar pe un segment special, al cercetării. Întrebat, acum, la final, despre actualitatea unei asemenea ediţii (şi pornit să răspund sincer, fără ipocrizia solemnă a „datoriei”), îmi venea să argumentez prin „nevoia unor ediţii pe care e bine să le aibă orice bibliotecă (sau bibliofil) care se respectă”. Aşa cum sunt necesare ediţiile enciclopedice, chiar dacă sunt solicitate rar.

Eram pe cale să spun, din inerţie, o minciună. Pentru că fiecare tom îmi divulga mie, cititorului, pe parcursul deschiderii manuscriselor, nebănuite texte, captivante în esenţa lor intrinsecă, ori relevante în context. Iată adevărul, developat: în măsura în care cartea e percepută ca o revelaţie nu numai pentru cercetătorul pasionat, ci şi pentru cititorul curios, ea este actuală. Nu există un alt test pentru carte, decât dorinţa sinceră a cuiva de a o citi (nu din cauza vreunui examen, nu din datorie patriotică).

Încheiam ediţia Hasdeu cu cele două tomuri de Cuvente den bătrâni. Nimic mai „special” (= mai pentru specialişti), mai plictisitor, se pare, decât un registru al textelor vechi (nu literare, ci „funcţionale”: acte, scrisori, documente de arhivă). Dar e suficient să iei, aproape arbitrar, un „document” de doar câteva rânduri, trecut prin filtrul analitic al lui Hasdeu. Prima lecţie este chiar transcrierea (a cunoaşte literele slavone nu e totuna cu citirea unui text), capabilă să deschidă apetitul pentru lectura textelor vechi. Apoi, punerea cuvântului relevant în lumina sofitelor analitice, radiografiat, cu disocierea celor care denotă anumite legităţi sau particularităţi. Un text de şase rânduri comentat pe câteva pagini te face să fii atent la analiza oricărui text. O scurtă lecţie de textologie şi un manual întreg de analiză şi decodificare a textelor la nivelurile necesare: grafic & fonetic, morfo-sintactic, semantic.

O revelaţie e capodopera absolută a lui Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, primul nostru dicţionar cu linkuri. Autorul visa un dicţionar care poate fi citit seara, în familie, ca o carte de poveşti. De aceea, articolele din Etymologicum sunt veritabile nuvele, fiecare construind aventura unui cuvânt prin textele folclorice sau culte ale limbii române. Polemicile lui Hasdeu, docte, incisive, provocatoare, sunt modele pentru publicistica literară de azi. Într-un alt gen de lectură, un text ca Amorul în cronicile bătrâne te topeşte prin modernitatea abordării subiectului, în maniera eseistică a unui Paler sau… Eugen Lungu.

Dar cine ar fi putut bănui câte surprize poate aduce gurmanzilor literari o piesă uitată ca Răposatul Postelnic? Primul dialog ne trimite la teatrul absurdului, amintind pe Ionesco şi pe Vişniec, deşi este o parafrază din Plaut! Jocul intertextual continuă cu Goethe, Shakespeare, Molière, Corneille, Beaumarchais, Manzoni, Aristofan, Euripide, Dosoftei, Bolintineanu. Toate, pe un calapod care amestecă modelul Sofocle cu teatrul shakespearian. Indiscutabil, e prima noastră dramă postmodernă, o sugestie pentru teatrele experimentale şi studenţeşti!

Da’ voi ziceţi să-i trimitem la pensionul istoriei literaturii…

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)