DESPĂRȚIREA DE AURELIU BUSUIOC

O boală grea și nemiloasă l-a smuls dintre noi, în seara zilei de 8 octombrie 2012, pe Aureliu Busuioc – remarcabil poet și prozator, dramaturg și traducător, intelectual de marcă, unul din seniorii literaturii din Basarabia.

S-a născut la 26 octombrie 1928 în comuna Cobâlca, azi Codreanca, Orhei, într-o familie de învățători.

Odată cu publicarea romanului Singur în fața dragostei (1966), Aureliu Busuioc se manifestă ca unul dintre cei mai valoroși prozatori ai noștri. Romanele Unchiul din Paris (1973), Local – ploi de scurtă durată (1986), Lătrând la lună (1997), Pactizând cu diavolul (2000), Spune-mi Giony (2002), Hronicul găinarilor (2006), Și a fost noapte (2011) ș.a. au impus în proza basarabeană un stil modern, elevat, un limbaj intelectual, bine cizelat, precum și caractere și tipologii memorabile.

Opera lui Aureliu Busuioc va rămâne în patrimoniul culturii noastre, iar amintirea omului inteligent şi seducător, a coseurului imbatabil, de o inepuizabilă vervă şi inventivitate umoristică, va fi mereu neîntinată în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat.

Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa luminată.

CONSILIUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN MOLDOVA

The following two tabs change content below.