Desenele animate, periculoase ori inofensive?

Secvență din desenul animat ”Luceafărul” de Ion Cebotari, Nisporeni, Canada

Desenele animate, privite în exces, devin o pacoste. Difuzate masiv de televiziuni și foarte ușor de accesat pe tot felul de computere, laptopuri, telefoane etc., desenele animate invadează viața celor mici, de la vârste incredibile, chiar de la 4-5 luni. Se poate întâmpla ca un copil să petreacă mai mult timp cu personajele din desene animate (personaje de gumă și din plastic), decât cu mama și tata. Părinții, buneii trec în planul doi, iar zânele, poneii, locomotivele vorbitoare, eroii cu aspect de roboți, ”transformerii”, dinozaurii și alți monștri vin în față, ajung mai importanți decât oamenii reali.

Există și desene animate de o mare frumusețe, dar cele dubioase, superficiale, agresive le depășesc, numeric, pe cele de calitate. Personal, văd un pericol din partea filmelor de animație, dar să vedem ce ne spun specialiștii din domeniul sănătății.

Desenele animate, privite în exces, pot genera probleme de sănătate

Solicitată de JURNAL de Chișinău, psihologul și psihoterapeutul Cezara Dilevschi afirmă: ”Tehnologiile pot avea un impact dăunător asupra stării de bine a copilului nostru. În special, dacă ecranele se utilizează ca ”bonă perfectă” pentru pici. Părinților le este mai ușor să-i facă pe copii mai cooperanți, utilizând ecranul ca metodă de pedeapsă sau recompensă, pe un interval de timp nelimitat și fără a intra în esența desenului animat sau a jocului video, cu mesajele pe care le transmite. Copiii, însă, au nevoie să construiască abilități puternice de comunicare cu cei din jur, să fie activi în jocuri fizice, să practice activități sportive, toate acestea având un impact benefic în dezvoltarea globală a copilului”.

Tot de la Cezara Dilevschi aflăm că utilizarea excesivă a ecranului generează și modificări la nivelul arhitecturii creierului, influențează modul în care se dezvoltă diferitele circuite cerebrale. Dintre problemele de sănătate fizică, cele mai frecvente sunt: excesul de kilograme, la care se ajunge prin lipsa activității fizice; patologia coloanei vertebrale (scolioze, cifoze), dureri și senzație de amorțeală în mâini și la nivelul articulațiilor degetelor, dureri de cap, amețeli și dificultăți de vedere. Psihologul ne avertizează, de asemenea, că practica alimentației în fața ecranului este una dăunătoare deoarece copilul va asocia ecranul cu mâncarea, nu își va controla sentimentul de saturație, fiind captat de imagine.

Drept urmare, până în 2 ani orice fel de ecran nu ar trebui să se numere printre ”jucăriile” copiilor, esențiale fiind activitățile motrice și comunicarea față în față, subliniază Cezara Dilevschi.

Personaje agresive din celebrul ”Dragon Ball”.

Până la vârsta de 2 ani, nu permitem copilului să stea în fața ecranului

Să ascultăm și opinia unui specialist în sănătate mintală, Sergiu Toma, care activează în cadrul proiectului moldo-elvețian Mensana. Potrivit lui, ”expunerea la desene animate satisface în mare parte nevoia părinților de a le da copiilor o anume ocupație, dar nicidecum nu satisface nevoia copilului de joacă, de explorare și curiozitate pentru obiecte și lucruri din jur. Desenele animate, ca material educativ, pot fi folosite începând cu vârsta de 4/5 ani, când sunt formate abilități simple de analiză a conținutului. Vârsta recomandată de contact cu orice gen de ecrane (televizor, tabletă, telefon, calculator) este de 2,5/3 ani, după depășirea perioadei critice de dezvoltare a limbajului și abilităților de interacțiune sociale, specifice vârstei. Chiar și după 5 ani, accesul trebuie să fie limitat, de 30-45 min/zi. După vârsta de 9 ani, durata maximă de contact cu ecranul poate fi de 90 de minute pe zi (cu pauze)”.

Sergiu Toma accentuează că desenele animate nu trebuie nicidecum să înlocuiască jocul cu alți copii, contactul cu semenii, ci trebuie percepute doar ca una din multiplele modalități de alternativă de petrecere a timpului liber.

Cum îi ferim pe copii de un desen animat agresiv?

I-am întrebat și pe unii tineri părinți, în ce relație sunt copiii lor cu desenele animate și am primit răspunsuri încurajatoare. Astfel, Valeriu Zaporojan, constructor, manager din Chișinău, ne-a spus: ”Fiul meu Vlad se uită cu măsură la desene animate. Privește mai ales filme Disney sau de pe canalul Minimax, în limbile română, rusă și engleză. Dar socot că mult mai periculoase decât desenele animate sunt jocurile video, telefonul e periculos, provoacă dependență. Îl feresc pe copil de ecran, de lumea virtuală, punând accentul pe ieșirea la aer, plimbări, comunicarea cu prietenii. Adesea îl iau cu mine în excursii, călătorii prin Moldova, prin alte țări – sunt un călător pasionat și încerc să-i transmit și lui dragostea de drumeție”.

Diana Geacăr, poetă de la București, ne-a povestit: ”Pe când avea un an şi ceva, fiul meu, Filip, a răcit şi, cum era urât afară, trebuia să căutăm  tot felul de activităţi de interior. La un moment dat, pentru că nu mai funcţiona nimic, l-am luat în braţe, am deschis Youtube şi am ajuns la desene, iar el s-a liniştit. În scurt timp, a învăţat să numere până la 10 în limba engleză. Când ieşeam pe-afară, îmi spunea culorile obiectelor din jur (în engleză şi apoi în română, pentru că întotdeauna am grijă să-i traduc). Acum, la aproape 3 ani, îmi spune chiar şi tipuri de maşini, fredonează melodii.

La început ne mai ciondăneam pe tema desenelor, pentru că el voia să se uite mult timp, fiind lucru nou, dar i-am făcut program şi, în plus, i-a mai trecut entuziasmul. Acum ne uităm dimineaţa, la micul dejun, vreo jumătate de oră şi apoi după amiază sau seara tot vreo jumătate de oră şi numai pe Youtube. Şi da, servim micul dejun sau gustări (în timpul zilei) la desene. Se spune că nu e bine să laşi copilul să facă asta, pentru că o să mănânce mai mult decât are nevoie. Ei bine, pentru el nu e aşa. De fiecare dată se uită în farfurie, e foarte conştient de ceea ce mănâncă şi cât mănâncă, iar când se satură, îmi spune „Gata, mami, am mâncat”. Dar nu aş recomanda asta în cazul bebeluşilor. Poate ar fi mai bine ca, la vârsta aceea, marea lor distracţie şi sursă de amuzament să fie joaca cu mâncarea: să mănânce cu mânuţele, să picteze cu degetele pe masă, să se bucure de culori şi texturi noi, cu preţul distrugerii hainelor şi a obiectelor din jur, un preţ prea mic plătit pentru descoperirea lumii şi dezvoltarea abilităţilor”.

Autorul filmului de animație ”Luceafărul” le-a cumpărat copiilor săi o pisică

Autorul unui desen animat după poemul eminescian ”Luceafărul”, lansat recent (a acumulat deja mii de vizualizări, se bucură de aprecieri din partea presei și a publicului), Ion Cebotari, are doi copii, Maximilian și Otilia. Născut la Nisporeni, absolvent al Universității Tehnice din Chișinău, Ion Cebotari a emigrat cu familia în Canada, în 2015. Fiind student la Universitatea Laval (facultatea Art et science de l’animation) din oraşul Quebec, a creat filmul de animație ”Luceafărul” în 2017. A fost o muncă dificilă, iar Ion Cebotari ne mărturisește: ”Soția și copiii mi-au fost alături. Eu mă strădui să-i implic pe copii în ceea ce fac, pentru a le lărgi orizontul de cunoaștere. Mereu le cer părerea, pentru a vedea cum interpretează ei una sau alta. Tehnologiile pot fi dăunătoare pentru copii, de aceea trebuie să-i atragem în activități interesante. Contează mult exemplul părintelui. Copiilor mei le este foarte interesant când lucrez în micul ”studio” (camera mea), deseori mă ajută când fabric un personaj sau un decor, o machetă, construiesc și ei ceva, cu mâinile lor. Le place, desigur, să se uite și la desene animate. Dar am grijă să nu stea prea mult în fața televizorului, le aleg eu desenele”.

În apropiere de locuința familiei Cebotari, curge un râuleț. Tatăl merge cu copiii la pescuit, fac și plimbări în afara orașului, cu toată familia. De Anul Nou, părinții le-au cumpărat celor mici o pisică. Ion Cebotari constată: ”Au uitat de TV și de desene animate, se joacă toată ziua cu pisica, era visul lor și le-am îndeplinit dorința”.