Peste 2,758 mil. de lei constituie valoarea pagubelor provocate statului de către Usatîi & co.

cna

UPDATE // 21 de persoane sunt bănuite într-un dosar de trucare a achiziţiilor publice de echipamente şi consumabile medicale

În acest caz, ofiţerii Centrului Național Anticorupție şi procurorii anticorupţie au efectuat miercuri percheziţii. 16 persoane au fost reţinute. Încă cinci şi-au păstrat calitatea de bănuit, dar au fost lăsate să plece după audieri, transmite ipn.md.

Şeful Direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, a declarat, la o conferinţă de presă, că bănuiţii sunt funcţionari publici sau foşti funcţionari, dar şi doi agenţi economici. Printre reţinuţi se găsesc fostul ministru al Sănătăţii, Andrei Usatâi, directorul Agenţiei Medicamentului, Alexandru Coman, directorul Institutului de Cardiologie, Vitalie Moscalu, dar şi directorul Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Gheorghe Ciobanu, directorul Centrului Republican de Diagnostică Medicală, Andrei Testemiţanu,  şi directorul Institutului Oncologic, Victor Cernat. Cei 16 bănuiţi, reţinuţi pentru 72 de ore, sunt cercetaţi pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, luare şi dare de mită.

Din informațiile obținute până în prezent, valoarea prejudiciilor aduse statului constituie 2,758 de milioane de lei. Este vorba despre diferința dintre cea mai mică ofertă înregistrată la licitație și oferta desemnată câștigătoare.

Potrivit șefului Direcției urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, investigațiile au pornit pe 6 noiembrie 2014 și până în prezent au fost acumulate circa o mie de pagini numai de stenograme ale convorbirilor telefonice dintre persoanele implicate. În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că fondatorul celor două companii care au câștigat cele mai multe contracte de livrare a utilajului și echipamentului medical a oferit mijloace bănești și alte bunuri persoanelor responsabile din cadrul Agenției Achiziții Publice, Ministerului Sănătății și Agenției Medicamentului pentru a truca licitațiile, fie prin aranjarea cerințelor din caietul de sarcini, fie prin alte mijloace. La domiciliul uneia dintre cele 16 persoane reținute de ofițerii CNA a fost descoperit obiectul care a fost oferit în calitate de mită.

Fiind întrebat care a fost rolul lui Andrei Usatâi, Bogdan Zumbreanu a menţionat că acesta, în calitatea sa de ministru, dădea indicaţii să fie urgentată luarea deciziilor în cazul unor dosare pentru efectuarea achiziţiilor publice.

Bogdan Zumbreanu a mai menţionat că dosarul penal a fost intentat încă în noiembrie 2014. CNA s-a autosesizat şi a depistat că în cazul unei singure achiziţii publice de utilaje şi consumabile medicale statul a fost prejudiciat cu peste 2,7 milioane de lei. Totalul contractelor care se află în vizorul CNA pe acest dosar este de peste 200 mil. de lei.

Ofițerii anticorupție au declanșat în această dimineață o operațiune de amploare, în urma căreia au fost reținuți șefi ai unor instituții medicale.