Descinderea cerberilor

liceul teoretic blaga tiraspolForţele separatiste transnistrene au descins la Liceul cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol

Ieri, 5 decembrie 2013, în incinta Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, unicul liceu cu predare în limba română din capitala autoproclamatei rmn, a descins un grup de miliţieni şi procurori din regiune şi a ameninţat administraţia liceului. Potrivit directorului-adjunct responsabil de educaţie al liceului, Raisa Pădurean, pretextul ar fi o reclamaţie scrisă de către o angajată a instituţiei de învăţământ.

Potrivit Raisei Pădurean, de dimineaţă, a venit la liceu o doamnă care s-a prezentat drept angajată a „Gosnadzor”-ului. Aceasta a cerut administraţiei liceului să-i fie prezentate actele privind salarizarea profesorilor, ceea ce directorul Ion Iovcev a refuzat, „deoarece noi ne subordonăm Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova”, a declarat Raisa Pădurean.

Pentru că administraţia liceului a refuzat să prezinte actele solicitate, un grup de miliţieni transnistreni şi procurori îmbrăcaţi în civil au dat buzna în liceu, ameninţând directorul şi directorii-adjuncţi.

O provocare la comandă

„Au ieşit cu camerele de filmat din maşini. Atunci când am văzut că filmează, am scos şi eu aparatul de fotografiat, ceea ce i-a înfuriat. Au început să mă îmbrâncească”, a relatat Raisa Pădurean. Profesoara a mai spus că reclamaţia ar fi fost scrisă de o profesoară care, pe moment, nu este în liceu. „Reprezentanta Gosnadzor-ului ne-a invocat că în plângere erau descrise neregulile din cadrul liceului: reţineri de salariu, lipsa de igienă etc.”, a spus Raisa Pădurean.

„Nu avem reţineri de salarii. Primim salariul, cel târziu, în ziua a cincea a fiecărei luni. Despre profesoara care se spune că ar fi scris plângerea ştiu că are nevoie să-şi perfecteze actul de identitate transnistrean. Şi deoarece ea este supusă constrângerilor din partea forțelor de ordine transnistrene, nu le-am prezentat niciun act în care puteau fi verificate salariile profesorilor. Fiecare profesor primeşte salariul pe card, este un lucru strict confidenţial. Cred că toate acuzaţiile care ni se incriminează sunt minciuni sfruntate, deoarece ştiu cuvintele pe care le utilizează ăştia (kaghebiştii) în scrisori. Profesoara respectivă nu putea să scrie aşa ceva”, a declarat Pădureanu.

Federația Rusă este responsabilă

Amintim că, în 2002 și 2004, miliția transnistreană a evacuat forțat elevii și profesorii din școlile subordonate Ministerului Educației de la Chișinău. În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Federația Rusă, care susține regimul de la Tiraspol, pentru încălcarea drepturilor copiilor la educație și a obligat-o să achite despăgubiri de peste un milion de euro, prejudicii morale și materiale. Federația Rusă nu a îndeplinit până acum aceste condiții. În regiunea transnistreană există opt școli cu predare în limba română.

Misiune politică a staţiei epidemiologice de la Tiraspol

Potrivit profesoarei, Staţia epidemiologică din Tiraspol a efectuat săptămâna trecută un control la liceu în urma căruia s-a constatat că igiena este respectată. „Însă, după o săptămână, angajata respectivă scrie o altă dispoziţie, conform căreia, în liceu, nu există cantină, că mâncarea este rece, chestii din astea”, afirmă directorul-adjunct. Potrivit acestuia, până la 15 martie 2014, administraţia şcolii va trebui să lichideze „neregulile” depistate.

În plus, atât directorul liceului, Ion Iovcev, cât și directorii adjuncți, Raisa Pădurean şi Tatiana Andrieş, au fost chemați la interogatoriu și amenințați. Aşa-zisele forţe de ordine din Transnistria au întocmit un proces-verbal pe numele directorului, Ion Iovcev, și i-au înmânat acestuia citația de chemare în judecată pe 11 decembrie curent.

Descinderea persoanelor în civil şi a forţelor de ordine transnistrene a creat panică şi în rândul celor 150 de elevi care îşi fac studiile la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Cetăţenii RM, ostatici în Transnistria

Solicitat de JURNAL, directorul Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole, a menţionat că acţiunea Tiraspolului nu este prima de acest gen. „Şcolile din Transnistria sunt ţinta atacurilor. Oamenii din aceste instituţii sunt ostatici. Tiraspolul, de fiecare dată când are nevoie să tensioneze situaţia sau să obţină anumite favoruri din partea unor organizaţii internaţionale, constrânge instituţiile de învăţământ”, a spus el.

În opinia expertului, astfel de reclamaţii ar putea să mai existe şi în alte instituţii de învăţământ, însă controalele respective nu pot fi făcute în asemenea mod. „Probleme de acest gen sunt soluţionate de alte structuri, cum ar fi inspecţia muncii. E clar că e o provocare”, a notat directorul Promo-Lex.

Guvernul Republicii Moldova, culpabil

În decursul celor peste 20 de ani de la încetarea Războiului de pe Nistru, toţi cetăţenii din această regiune sunt discriminaţi. Ei nu au acces la justiţia R. Moldova, deşi locuiesc pe teritoriul statului nostru, iar legislaţia moldovenească prevede garanţii pentru aceşti cetăţeni. Până astăzi, nu au fost create instrumente care i-ar proteja de astfel de situaţii”.

Manole mai spune că şi parafarea acordului de asociere a RM la UE are rolul său în acest caz. „Incidentul de la Tiraspol ar putea fi o reacţie bolnăvicioasă a Moscovei la acţiunile pe care le întreprinde RM în demersul său de a se distanţa de Moscova şi de a obţine o independenţă reală faţă de acest stat.”

Potrivit unui comunicat al Biroului de integrare al Guvernului RM, acest subiect este examinat de Ministerul Educaţiei, Biroul de Reintegrare, Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, a fost sesizată Misiunea OSCE în R. Moldova şi reprezentantul politic în reglementarea diferendului transnistrean.

„În 21 de ani nu am văzut un document, o strategie care ar prevedea acţiuni menite să le creeze oamenilor din stânga Nistrului instrumente de apărare a drepturilor acestor oameni”, a spus Ion Manole.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa