Depresii de sezon

Câte nu-ţi trec prin cap când timpul urât de afară se-ntinde şi te iau cu asalt nostalgiile? Lumea o vezi alta decât cea de altădată. Obsesiile trecutului te învăluie, ai impresia că toate merg de-a-ndoaselea. Nimic nu mai armonizează. Comunicarea cu semenii e obositoare, ştirile TV din gura cocotelor cochete te siluiesc… Încerci să citeşti, dar presa te irită…

Efim JOSANU

 

În special, rubricile politice, unde se relatează despre posibile şi imposibile variante de catastrofă iminentă… Trăieşti o stare de leşie de păduche ameţit, după ce stăpânul capului băut peste noapte l-a dat jos cu ultimul dinte dintr-un pieptene fără colţi, rămas de la ţiganii eliberaţi încă de Vasile Alecsandri. Formula combinaţiilor nefericite te domină, te devorează, te anihilează. Ai senzaţia că din păduche, căzut la nimereală în apa din ligheanul de alături, devii amibă, acea creaţie monocelulară fără formă şi conţinut, care se schimbă după nevoie şi caută scăpare fără să ştie ce caută… Ajuns în stadiul de infuzor, simţi cum te faci inutil şi insignifiant.

 

Pe fundalul descrierilor apocaliptice ale analiştilor în vogă, anotimpul mucegăit amplifică şi mai mult stările anxioase. O belea nu vine niciodată singură. De undeva, din înălţimile ceţoase pândesc bolile sezoniere – răcelile, gripele, disconfortul respiratoriu. Cu acestea te mai lupţi, însă ce faci când se abate, cu totul nedorit peste tine, câte un  virus „porcos”, dar porcos de tot, chiar şi dacă doctorii îl numesc cu eleganţă „porcin”? Invizibilul intrus cu codiţă, văzut numai sub ochi de microscop,  atacă şi te poate face să „azvârli sandalele”, cum se grăieşte „regional” la noi în sat, când ţi-i lumea mai dragă…

Ca să uiţi de spaima eventualei contaminări, cobori în beci, cu gând bun să te aperi de scârboşenia inodoră, dar scrofoasă, care a infestat aerul de afară. Mâna uşor tremurătoare de emoţie se îndreaptă spre cep… După o cană, parcă se mai limpezeşte ceva. La a doua, devii euforic şi începi să intri pe segment liric. Mai umpli una… Îţi aminteşti de seri romantice, de vise şi îmbrăţişări. Dar când vrei să tragi cepul pentru o nouă cană, intuitiv simţi că te apucă iar frica de politic: dacă cineva ţi-a plasat în vrană o cameră minusculă cât un grăunte şi filmează cum oficiezi slujba păgânului zeu Bahus? Cum s-a întâmplat (chiar nu vă amintiţi?) cu diplomatul acela român, ştiţi, de peste hotarele patriei învecinate, cu gagica noastră basarabeană… Era rea, dar bună grizeta!… Ochiul camerei ascunse a prins-o, după faza de extasy, ridicându-se în vârful degetelor, cu talia ei de viespe frântă între culorile unui trandafir cam vestejit, ea întinzându-se în toată splendoarea goliciunii, asemenea unei feline nesăţioase gata să pornească în urmărirea altei prăzi… Ai dracului ăştia de la televiziune! Au imaginaţie bogată, ce mai!… Ca să intrige, înainte să ne arate ce minunăţii putea face diplomatul în poziţii, ajunse la noi din înţeleapta carte Kamasutra, au pornit de la un efect specific. Dintr-un punct mic-mic de tot, pe ecran apare, desfăşurându-se maiestuos, drapelul tricolor. Imediat, prin suprapunerea coloanei sonore, bubuie imnul „Deşteaptă-te, române!”. (Cu aşa exemplar feminin, vorba poetului, şi pe unul dus pe altă lume îl trezeşti din mormânt!…) Cum să nu cânte imnul?

Dar merita, fraţilor! Chiar nu vă amintiţi? Pentru că după o vreme la televizor a mai urmat un episod erotic şi mult mai eroic…

Locaţia – o cameră de hotel dintr-o staţiune balneară din aceeaşi patrie învecinată. Pe post de performer – de-acum un basarabean. Chiar şi dacă nu era diplomat, pornea la timpul respectiv ca candidat cu şanse să câştige alegerile de primar general al capitalei moldave.

Măiculiţă-doamne, ce exhibiţii făcea în pat virilul reprezentant al Basarabiei roşii la epocă! Şi nu cu una, ci cu două, deodată! Doar că, după treabă, ni l-a arătat numai cum şi-a pus colţunii. Şi niciun imn, dom’le! Nici înainte şi nici pe urmă… Eu aşteptam însă că cei de la televiziune vor avea şi de data aceasta mai multă inspiraţie şi vor descinde cu imnul marşului eroilor din opera „Aida”: „Cântaţi, cântaţi gloria Patriei, cântaţi popoare, de departe vin luptători ce-au învins…” Nimic, însă, nici pic de imaginaţie… Aşa şi s-a încheiat filmul… Cum îşi încălţa colţunii… Că era frig afară, ca acum…

Amu’, mă gândeam, dacă tot m-am dedat amintirilor, de ce când s-a întors performerul nostru de la exerciţiul în funcţiune, şeful de atunci al ţării nu i-a spus nahren s pleaja, dar l-a oblojit… Aici e buba…

Şi atunci, începi în locul observatorilor politici să învârţi variantele până dai cu ochii de murăturile de pe stelaje şi te încâlceşti şi mai mult în câlţii strategiilor intereselor de stat – de ce Voronin nu i-a lăsat lui Ghimpu la interimat, în reşedinţa de la Condriţa, măcar un borcan? Aşa, de plezir. Că interimatul nu-i cât leatul, după cum şi s-a dovedit?…

Amu, mai închini o cană, amintindu-ţi de frumoasele spectacole din Piaţa Marii Adunări Naţionale cu strigăte de se zguduia văzduhul din împrejurimi: „Jos comuniştii!”. O, ce vremi! Se vede însă că azi toţi îs surzi. Nu aud. Dar, în schimb, ai noştri sunt la putere!… Sunt sus!

Iar noi – cu murăturile în beci… Şi cu imnul „Limba noastră-i o comoară, în adâncuri înfundată…”

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)