Deportată care nu a beneficiat de indemnizaţie

Claudia Garmandir consideră că a fost umilită de angajaţii sociali care i-au solicitat alte documente care să-i confirme statutul de deportată

Începând cu anul 2011, în ajunul zilelor de tristă faimă când sute de mii de basarabeni au fost ridicaţi şi duşi cu trenurile pentru vite în Siberia, deportaţii din Republica Moldova primesc o indemnizaţie unică de 500 de lei. Şi dacă anul trecut a beneficiat de aceşti bani, anul acesta Claudia Garmandir din satul Zahoreni, Orhei, zice că nu a văzut banii. Şi asta din cauza ştampilei pe care lucrătorii sociali nu o văd în legitimaţia prin care îi este recunoscut statutul de deportată.

Raisa LOZINSCHI-HADEI

„Anul trecut, mi-au dat indemnizaţia şi nu a fost nicio problemă. Anul acesta, fără să mă prevină, m-au anunţat că documentele nu sunt în regulă. Nu vedeau ştampilele din aceasta legitimaţie”, zice Claudia Garmandir în timp ce ne arată documentul. Pe legitimaţia eliberată de primăria Chişinău în 1993 desluşim două ştampile, e adevărat că sunt puţin cam şterse şi nedesluşite, deşi e clar că pe document există ştampilele. „Dacă mă anunţau din timp, eu făceam ceva cu legitimaţia aceasta”, continuă femeia. Aceasta şi-a făcut la 19 iulie anul curent o altă legitimaţie, dar nu s-a mai dus s-o prezinte lucrătorilor sociali, considerând că a fost umilită. „Am umblat pe căldura aceea pe drumuri, să-mi fac documentul, îmi era rău, dar le-am zis să-şi ţină ei banii”, zice bătrâna.

S-a interesat la minister

Claudia Garmandir crede că s-a pomenit în această situaţie după ce în iunie 2012 s-a cerut în audienţă la ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), Valentina Buliga, să se intereseze de rezultatele unui control privind distribuţia ajutorului social în raionul Orhei, în special în satul ei, Zahoreni. „Am fost primită de câţiva oficiali până să ajung la ministru şi s-au purtat foarte urât, ziceau până şi că umblăm cu bârfele. Poate de aici au început problemele. I-am spus şi lucrătorului social din sat, Aurelia Gânsari, o dată că nu merită să deţină această funcţie şi poate se răzbună”, zice fosta deportată. Aceasta a fost ridicată în noaptea de 6 iulie pe când avea zece ani, împreună cu o soră de 16 ani şi fratele mai mare. Maică-sa era plecată la o piaţă la câţiva kilometri depărtare, iar o altă soră de 18 ani a reuşit să fugă pe fereastră în acea noapte. Şi asta în timp ce tatăl era la închisoare pentru şase ani după ce fusese declarat culac.

Calvarul Siberiei

„A venit preşedintele de selsovet care era de la noi din sat din seria râsuri, ne păzea un vecin, o altă femeie din sat şi doi soldaţi. Când soră-mea a fugit, au împuşcat în direcţia ei, dar nu au nimerit-o. Nu ştiam că e vorba de deportări, ne-au spus să ne luăm un topor, plapumă şi perne, că ne ducem la tăiat pădure. Ce înţelegeam eu la zece ani?”, îşi aduce aminte cu durere femeia. Apoi, povesteşte cum au mers două săptămâni în vagoane pentru animale până au ajuns la Slavgorod, cum au îngheţat în prima noapte sub cerul liber, cum apoi basarabenii au fost cazaţi într-un grajd spălat şi văruit de ruşi şi mai târziu cum au ajuns în gazdă. A făcut şcoala acolo şi, în 1953, când s-au întors în sat, doamna Claudia nu mai ştia limba maternă şi nu putea discuta cu mama ei care nu cunoştea limba rusă. Casa din care fuseseră deportaţi era transformată în maternitate. În fiecare an, la 6 iulie, Claudia Garmandir organizează la biserica din sat o masă de pomenire în memoria celor deportaţi.

„Nu am scos-o din listă”

„Eu am făcut şi anul acesta lista, am pus-o printre cei zece beneficiari ai acestei indemnizaţii din Zahoreni. Eu ştiu că doamna Claudia a fost deportată, că a avut o viaţă grea, dar de la raion mi-au întors documentele şi mi-au spus că anul trecut tot a fost o greşeală, nu se văd ştampilele în legitimaţie. I-am transmis solicitarea de la raion, să ne prezinte măcar ordinul de reabilitare, am aşteptat o lună, am fost şi la ea acasă, dar doamna nu a mai fost să ni le prezinte. Eu nu am scos-o din listă”, a declarat pentru JURNAL Aurelia Gânsari, lucrătorul social din Zahoreni. Acum, funcţionarul zice că documentele solicitate ar fi necesare, întrucât s-a decis ca deportaţilor să le fie suplimentată pensia cu 100 de lei lunar.

Documentele sunt necesare

„Nu am umilit-o în niciun fel pe doamna Claudia Garmandir. I-am spus doar să-şi aducă în regulă documentele, pentru că noi în baza lor lucrăm. Nu decid eu acest lucru, ci o comisie întreagă. A fost la noi în audienţă, am şi sunat-o acasă. Când s-a dus lucrătorul social din sat la ea acasă, a făcut-o cu ou şi cu oţet. Am solicitat ordinul de reabilitare, dar a trecut atâta timp şi nu l-a adus. Cum aduce ordinul sau legitimaţia nouă, cum primeşte indemnizaţia, căci aceasta poate fi eliberată până la sfârşitul anului curent. Acum urmează să primească şi alocaţia de stat de 100 de lei adaos la pensie”, zice la rândul ei şi Natalia Şeremet, specialist coordonator la Fondul local de susţinere socială a populaţiei din Orhei. Funcţionarul afirmă că rezultatele controlului de care s-a interesat Claudia Garmandir nu au scos la iveală nereguli şi că nimeni nu are interesul să se răzbune pe fosta deportată.

 

 

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)