Decomunizare la Chişinău cu aprobare de la Moscova?

Motto:

“Trebuie să iei palme de la ai tăi şi ocară de la străini – ca măcar aşa să pui în evidenţă adevărul pe care, altfel, … puţini îl vor dezvăluit.”

Adam Michnik

În timp ce AIE urmărea neputincioasă cum îşi etalează instituţiile de forţă incapacitatea de a lămuri lucrurile în chestiunea 7 aprilie, la Bucureşti şi Moscova s-au petrecut două evenimente care au scos în evidenţă marasmul moral în care se bălăceşte Moldova de Est. În România, a fost instituită Ziua comemorării românilor ucişi de regimul sovietic de ocupaţie. În Rusia, administraţia preşedintelui Dmitri Medvedev a elaborat un program amplu de destalinizare a Rusiei.

Şi desovietizarea vine de la Răsărit?

În legătură cu acest fapt, îmi amintesc cum unii dintre liderii mişcării de eliberare naţională refuzau în primele zile de după puciul comunist de la 19-21 august 1991 să proclame independenţa Republicii Moldova. „Încă nu-i timpul”, spuneau ei. A trebuit mai întâi să se desprindă oficial de URSS Ucraina şi să facă gesturi încurajatoare Boris Elţîn, ca la 27 august să se hotărască şi Chişinăul.

S-au scurs două decenii de atunci şi lucrurile se pare că nu prea s-au schimbat în bine. Facem şi astăzi revoluţie cu aprobare de la poliţie, vorba lui Nenea Iancu. Oficialităţile moldovene aşteaptă, pesemne, ca decretul lui Mihai Ghimpu cu privire la ocupaţia sovietică să fie ratificat de Moscova ca să-l adopte apoi şi ele. Până una-alta, acest lucru l-a făcut Bucureştiul.

Instituirea Zilei naţionale în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Alba şi alte zone, ale deportărilor şi ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, iniţiată de deputatul Tudor Panţîru, este e un gest istoric. În treacăt fie spus, această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor nu fără probleme. Mai întâi, proiectul a primit aviz negativ în Comisia pentru Drepturile Omului. Mai apoi, s-au opus guvernul şi Institutul Tismăneanu (IICCMER). Printre motivele invocate se număra şi dorinţa de a nu pune într-o situaţie jenantă autorităţile de la Chişinău.

Cu balastul sovietic atârnat de gât

Şi nici nu-i de mirare. Conducătorii democraţi şi anticomunişti din Republica Moldova se chinuie cumplit ori de câte ori se pune problema condamnării comunismului. Ca rezultat, frica lor de a lua poziţie faţă de crimele puterii sovietice se constituie deja într-o problemă de-a dreptul internaţională, de vreme ce a ajuns să le dea dureri de cap colegilor de la Bucureşti.

Şi asta pe fundalul vorbăriei europene şi a stilului elegant democratic. Compasiunea autorităţilor moldovene faţă de victimele altora n-are margini. Prin torente de lacrimi şi cuvinte alese ele şi-au exprimat, de exemplu, atitudinea faţă de tragedia de la Katyn. Uită numai că noi avem Katynul nostru.

Fântâna Albă, beciurile NKVD-ului, foametea organizată, deportările staliniste n-au fost altceva decât adevărate acte de genocid îndreptate împotriva tuturor românilor. Cu toate acestea, AIE, ca să nu mai vorbim de fosta guvernare comunistă, nu se încumetă să spună adevărul despre ocupaţia sovietică, necum să cinstească memoria martirilor.

Este uimitoare, de exemplu, miopia dlor Lupu, Diacov şi altora de la PDM care se tem şi de umbra lor când vine vorba de condamnarea comunismului şi a atrocităţilor comise de regimul stalinist. Nici PLDM, de altfel, nu excelează prin bărbăţie. Nu e de mirare că anul trecut majoritatea parlamentară nu a avut curajul măcar să audieze comisia Cojocaru, darămite să adopte vreo decizie!

Între timp, până şi Moscova încearcă să se lămurească cu propria-i istorie. Colaboratorii preşedintelui Medvedev afirmă că întreaga lor ţară a fost transformată de bolşevici într-un uriaş Katyn. Şi au dreptate până la un punct. Vom preciza doar că Gulagul lor a fost un adevărat abator înainte de toate pentru naţiunile ocupate de sovietici.

Oricum, se vede că ruşii vor să se descotorosească de povara macabră a trecutului lor sângeros. Chiar şi ei încep să-şi dea seama că nu au cum să se impună în era internetului cu un greu, sufocant şi respingător balast sovietic atârnat de gât.

3D pentru procesarea normalităţii

Dar noi? Ce aşteptăm, noi, dnilor Lupu şi Filat? Să condamne Kremlinul crimele puterii sovietice ca să aducem apoi la Chişinău puţină cenuşă pe care s-ar putea ca ruşii să şi-o pună fariseic pe cap? Nu muriţi de ruşine?

Mai cu seamă că deocamdată pocăinţa anunţată de Moscova nu pare deloc să fie sinceră. Medvedev vorbeşte doar de destalinizare, căutând să-l facă ţap ispăşitor exclusiv pe gruzinul Koba. Ursul vrea astfel să imite spectaculos spălarea de păcate pentru a-i lăsa cu gura căscată de uimire pe observatorii străini. El urmăreşte însă nu să-şi schimbe năravul, ci să reintre în teritoriile desprinse de defuncta URSS cu labele curate. Doreşte să pară mai atractiv şi mai ademenitor când ne va lua din nou în braţe ca să ne sugrume la pieptul său.

În aceste condiţii, avem stringentă nevoie de un 3D. Nu este vorba de performanta tehnologie de procesare vizuală, ci de o soluţie de asanare morală a Republicii Moldova prin destalinizare, desovietizare şi decomunizare. Reparaţia istorică, lustraţia şi eliminarea prin lege a ideologiei şi practicilor comunismului sunt trei teste indispensabile pe care trebuie să le trecem pentru a ne înscrie efectiv în cursa pentru normalitate şi supravieţuire naţională.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu