Declarația Centrului PEN din Republica Moldova

big-constantin-cheianu-despre-topiDespre amenințările la adresa scriitorului Constantin Cheianu și a altor jurnaliști independenți

Centrul PEN din Republica Moldova – Filială a Organizației Mondiale a Scriitorilor, International PEN, cu sediul la Londra – protestează împotriva amenințărilor la care este supus colegul nostru, scriitorul Constantin Cheianu. Aceste amenințări vizează activitatea sa de jurnalist critic la adresa actualei guvernări din Republica Moldova.

Constantin Cheianu – cunoscut scriitor și publicist, autor al unor emisiuni TV de largă audiență – a primit mesaje de intimidare la telefon și în anii trecuți, mesaje ai căror autori au rămas neidentificați. În noaptea de 1 spre 2 august 2016 a avut loc un incident mult mai grav, când persoane necunoscute au tras dintr-o armă pneumatică în fereastra apartamentului fiicei lui Constantin Cheianu. Acest fapt este calificat de colegul nostru într-un Memoriu trimis conducerii Republicii Moldova, instituțiilor de drept și ambasadelor străine de la Chișinău drept „o ameninţare directă asupra vieţii şi sănătăţii mele şi a membrilor familiei mele”.

Acest episod violent dar și amenințările cu răfuiala fizică pe care le-au primit în ultimul timp jurnaliștii Natalia Morari și Vasile Năstase ne obligă să constatăm că în Republica Moldova se redeschide un nou capitol legat de persecutarea presei independente, care amintește de practicile fostului regim patronat de comunistul Vladimir Voronin. Anume în acea perioadă au fost înregistrate cele mai grave pericole la adresa jurnaliștilor moldoveni.

Incidentele sus-pomenite sabotează eforturile actualei guvernări de la Chișinău, care ar dori să-și recâștige încrederea cetățenilor și a partenerilor externi ai Republicii Moldova. Anume de sprijinul lor depinde ieșirea din criza profundă – politică, economică și morală – în care a ajuns acest stat.

Cerem insistent organelor de drept ale Republicii Moldova – poliției și procuraturii – să investigheze cu seriozitate și transparență incidentele care pun în pericol viața și integritatea scriitorului Constantin Cheianu, să asigure condiții pentru ca jurnaliștii să-și poată desfășura în siguranță activitatea profesională și ca dreptul la liberă exprimare, fixat în Constituție, să fie respectat.

Această Declarație va fi remisă instituțiilor europene, organizațiilor internaționale specializate în apărarea drepturilor omului, precum și filialelor PEN Centrului Internațional din întreaga lume.

 

4 august 2016, Chișinău