Dealul din vale: Presa după cazul Muruianu

Au trecut mai bine de patru luni de la declanşarea ostilităţilor – anume despre aşa ceva putem vorbi acum – şi observăm că, pauză, cazul Muruianu se derulează după principiul bulgărului de zăpadă care creşte şi creşte, tot adunând zăpadă pe măsură ce e rostogolit, ameninţând să domine dealurile din jur. Mai ales că are şi cine-l rostogoli, iar zăpada se aşterne până hăt peste orizontul siberian, încât ar trebui să se anunţe cod portocaliu din toate punctele de vedere. Or, cel mai recent raport Freedom House indică, total dezinteresat, că în Republica Moldova presa nu este liberă.

Şi cum să fie liberă dacă însuşi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, în persoana dlui Ion Muruianu, a declarat ceea ce ştie deja toată lumea că a declarat chiar de la tribuna Adunării Generale a Judecătorilor: „Un rol diabolic şi distructiv în această afacere îl joacă mass-media care, fiind prin definiţie dulăi de pază ai societăţii, se transformă uneori – să-mi fie de scuzare – în câini turbaţi care devin periculoşi pentru societate prin minciunile pe care le răspândesc”. Revenind cu mai mult calm la citatul ce a stârnit tot Suhatul (localitate paşnică de la sud), observăm că dl Muruianu a simţit la un moment dat nevoia de a-şi cere scuze, totuşi. Numai că dumnealui îşi cerea „de scuzare” doar pentru faptul că avea de gând să poreclească jurnaliştii. Şi i-a şi poreclit, învrednicindu-i cu picanta titulatură de „câini turbaţi”.

La rândul lor, cei porecliţi s-au simţit atât de plefturiţi, încât, tirajându-şi în exces propriile fizionomii de „câini turbaţi”, au pus accentul mai curând pe necesitatea unor acţiuni antirabice decât pe pasajul cu adevărat grav din declaraţia înaltului demnitar. Nu porecla e lucrul cel mai demn de condamnat. Unii ar putea chiar să fie mândri de ea, ca fotbaliştii de la Dinamo Bucureşti, porecliţi „câinii roşii”. Condamnabilă e acuzaţia că mass-media ar avea „un rol diabolic şi distructiv în această afacere”. Fiindcă „diabolic” e un fel de turbăciune la cub, un rău predestinat răului suprem care e şi „distructiv” pentru întreaga societate. Iar dacă mai ţinem cont şi de faptul că juristul numărul unu pomeneşte în context şi de-o anume „afacere”, învinuirea şochează.

Activitatea ziaristică este prezentată ca un pericol social, iar scrisul lor – ca o minciună. Te şi întrebi dacă justiţia noastră are habar de obligativitatea de a aduce probe când se formulează o învinuire. Sau când e vorba de o învinuire rostită la un asemenea nivel, regulile jurisprudenţei nu mai e neapărat să fie respectate! Cum să aflăm care anume sunt minciunile răspândite de jurnalişti şi care îi face pe aceştia „periculoşi pentru societate”? Iar dacă le cunosc doar cei care îl tot repun în funcţie pe dl Muruianu, nu înţelegem de ce le ţin doar pentru ei? Că ne-ar plăcea şi nouă să mai auzim nişte minciuni… Totodată, dacă nu există probe că jurnaliştii ar spune minciuni, mincinos rămâne cel care acuză de minciună.

Aşa sau altfel, un lucru devine tot mai clar: presa din Republica Moldova, după cazul Muruianu, cu acesta în fruntea Curţii Supreme de Justiţie, va avea tot mai multe motive să se teamă de justiţie şi să devină tot mai puţin liberă. Poate că o eventuală demisie de onoare ar face-o să se simtă cât de cât mai în apele ei, adică în apele adevărului. Numai că de unde onoare în bulgărul de zăpadă care adună şi adună în jurul său întinsuri tot mai largi de zăpadă, crescând şi pe seama bulgărilor mai mici şi devenind de nestăvilit în uriaşa sa rostogolire. Libertatea presei moldoveneşti şi justiţia moldovenească ori devin un întreg în numele respectării legii şi a adevărului, ori nu vom avea nici una, nici alta. În schimb, vom avea un caz mereu în derulare, cazul Muruianu, care devine, uite, studiu de caz.

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)