Dealul din vale: Părintele Savatie s-a dezlănţuit

Cine cunoaşte calmul şi blajinătatea ieromonahului Savatie şi cuminţenia senină a omului şi scriitorului Ştefan Baştovoi îi va fi greu să şi-l imagineze dezlănţuit, asemenea vulcanului islandez cu nume de nepronunţat care a pus la pământ cele mai sofisticate tehnologii electronice. Ca autor de cărţi ce nu stau să se prăfuiască pe rafturi, a publicat recent, sub numele de Savatie Baştovoi, un roman care ar putea trece drept unul de scandal, dacă n-ar fi de un tragism ce te mişcă şi te pune pe gânduri – „Diavolul este politic corect”, apărut la Editura „Cathisma” din Bucureşti.

Autorul mărturiseşte pe site-ul său că ideea a pornit de la afirmaţia unui politician britanic care propunea uciderea persoanelor ajunse la vârsta de 65 de ani ca fiind nefolositoare pentru stat şi societate. „Mi-am imaginat, mai spune autorul, o lume în care eutanasierea bătrânilor ar deveni la fel de „normală” ca şi avortul.” În acest sens, imaginaţia autorului plăsmuieşte o lume în care toţi cei care trec de 60 de ani ştiu că mai au de trăit exact încă cinci ani. În ultimii doi-trei ani ai vieţii, ei sunt vânaţi prin oraş pentru a fi internaţi cu forţa într-un azil pentru eutanasieri. Acolo li se administrează preparatele necesare, astfel încât – exact în ziua stabilită prin legile statului respectiv – omul să moară „absolut nedureros”, ba chiar cu zâmbetul pe buze.

Ei bine, artizanii unei asemenea societăţi antiumane ajung să-şi trăiască propria apocalipsă în duhorile ce vin dinspre insula cu sutele de mii de exilaţi, unii îngropaţi de vii sau aruncaţi în mare pe motiv că n-ar mai fi de vreun folos pentru societate. Totodată, prin oraş mărşăluiesc detaşamente de adolescenţi în uniforme albastre ca pionierii isterizaţi de patos revoluţionar în China lui Mao, menţinând atmosfera de coşmar general, de genul ateismului comunist ce a bântuit şi pe la noi.

Singura salvare pentru bieţii exilaţi ajunge să fie una de ordin spiritual, duhovnicesc. Totul porneşte de la faptul că preotul Ioan, după ce s-a ascuns câţiva ani prin păduri, este capturat şi băgat în azil să-şi trăiască sfârşitul acolo. Fireşte, părintele Ioan continuă să propovăduiască iubirea faţă de oameni şi credinţa în Dumnezeu, ajungând să-i şi încreştineze prin botez pe cei de altă credinţă şi făcându-i să simtă adevărata lumină şi speranţă într-o lume măcinată de puterile diavoleşti.

Romanul impresionează şi tulbură sub aspect literar şi artistic, cucereşte printr-o scriitură precisă, accesibilă oricui. E de un rafinament subtil în toate componentele lui ideatice. Mesajul creştin se impune cât se poate de firesc, ferind subiectul de pericolul unui exces de propagandă inversă, care, oricum, tot propagandă s-ar chema. Aşa se face că dezlănţuirea părintelui Savatie nu e nici pe departe un semn al mâniei, ci mai curând o expunere cât se poate de clară a unui punct de vedere în chestiuni ce nu mai pot fi trecute cu vederea. Autorul căută să impună printre vocile „politic corecte” mesaje „omeneşte corecte”. Şi se mai poate spune că, iată, un scriitor din generaţia aşa-zis „postmodernistă” de la noi se ia la piept cu forţe malefice mondiale pentru liniştea şi longevitatea cât mai extinsă a tuturor bătrânilor lumii.

Nicolae Popa

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)