Dealul din vale: Frica de anticipate naşte fricoşi

Întrebarea ar trebui să se pună aşa: „În favoarea cui trece timpul de afară: a AIE sau a opoziţiei comuniste?”. Amânarea datei alegerilor pentru o perioadă tot mai târzie le aduce simpatizanţi celor care susţin procesul de amânare? Sau, dimpotrivă, această amânare face să sporească numărul celor ce pledează pentru anticipate cât mai apropiate? La această oră, avem impresia că oricine s-ar hazarda să răspundă la aceste întrebări ar risca să se umple de ridicol.

Acum lucrurile sunt învălmăşite. Norul vulcanic continuă să stea pe capul nostru. Trecem prin soiul acela de incertitudine pe care îl avem şi la trecerea zebrei: ştii că ai prioritate, dar nu ştii dacă frâna celui de la volan e pregătită să ţi-o recunoască. Ce să mai prezici când ai în cap doar o singură întrebare: „Mă calcă sau nu maşina?”. Şi în această situaţie încă nu e totul pierdut pentru AIE. Şi ar fi cazul să ne amintim de euforia prin care treceam după înfrângerea comuniştilor şi crearea alianţei de guvernământ. Euforia era cu atât mai molipsitoare cu cât comuniştii o luaseră la fugă în grupuri compacte din acest partid al învinşilor. Pe când învingătorii, după ce obţinuseră o frumoasă victorie în cadrul unor anticipate, par să fie sortiţi unui succes şi mai răsunător în anticipatele imediat următoare, pe care începuse să le aştepte toată lumea odată cu nealegerea Preşedintelui. E ca şi cum partidele din AIE ar fi obţinut calificarea direct în finala Ligii Campionilor, pe post de favoriţi indubitabili.

Trebuie să recunoaştem că, în aceste împrejurări, mulţi dintre noi, când am auzit vorbindu-se despre anumiţi aşi ce se anunţau să apară de sub mânecă, am crezut că aceştia aveau menirea să aducă şi mai aproape data anticipatelor. Iar ca să înţelegem că, dimpotrivă, acestea nu numai că se amână, ci că în general s-ar putea să nu aibă loc, a trebuit să ascultăm zeci de conferinţe de presă, una mai sofisticată decât alta. Cu atât mai grei de cap ne-am simţit când a trebuit să depunem efortul să înţelegem de ce nu anticipate.

Pe urmă, ne-am lăsat luminaţi de un număr impresionant de experţi în probleme constituţionale, pendulând cu mintea între articolul 78 şi articolul 13. Şi pentru că ceva nu le era clar nici celor care ne demonstrau că totul e clar, au fost invitaţi să clarifice lucrurile împăciuitori de la Veneţia. Aceştia au stat câteva zile la Chişinău printre ai noştri şi părea că totul e clar ca luna cea clară. Însă nu până la capăt. Şi anume: nu era clar ce e de făcut în cazul nostru, caz concret, când totul ne este clar, însă nu ne putem mişca înainte după o schemă atât de neobişnuit de clară. Nu s-ar putea să o complicăm cât de cât, fiindcă, în atâta claritate, te pierzi nu ştiu cum cu firea. „Nu, a zis Veneţia, căci noi pe apă ne ţinem, cum am fost aşa rămânem, clar?” „Clar. Să vedem ce mai putem născoci!”, se pare că şi-au zis ai noştri.

Între timp, euforia s-a tot diluat. Comuniştii nu scapă niciuna din cele mai profitabile ocazii de a-şi consolida electoratul pe 1 şi 9 mai. Preţurile întorc pe dos buzunarele cetăţenilor. Şi, colac peste pupăză, peste societatea noastră se mai abate o pacoste de natură psihologică. Cetăţeanul simplu, auzind că cineva nu doreşte alegeri anticipate, îşi face impresia că aceluia îi este frică de anticipate şi, poate, chiar de alegeri în general.

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)