Dealul din vale cu Nicolae Popa

Ion  Ciocanu critică şi vindecă
Legenda spune… Dar să lăsăm legendele, căci sunt prea adevărate! Să ascultăm ce spun sursele noastre de încredere de la grădiniţa din curte. Ele spun că atunci când Dorel (actualmente Dorin), băieţelul criticului literar Ion Ciocanu, a fost întrebat în prima zi de grădiniţă cine e tăticul lui, a rămas mut ca partizanul. Cum să trădeze el numele celui care l-a trimis la grădiniţă? Aşa că educatoarea l-a luat mai pe ocolite, cum se procedează în general cu partizanii: „Chiar nu ştii cum îi spune tăticului tău?”. Dorel – mut ca şopârla sub rugul de mure. Educatoarea mai face un viraj în jurul lui: „Bine, dar cum îi spune mămica ta tăticului tău?”. „Mămica – trădează, în sfârşit, Dorel – îi spune Stai-Bre-Acolo-Şi-Scrie!” Asta e!
Uneori, doar copiii ştiu care ne este numele adevărat. De la ei aflăm şi noi cum ne cheamă. În acest sens, domnul Stai-Bre-Acolo-Şi-Scrie e un om fericit. A aflat la timp care îi este numele. Şi n-a uitat niciodată că trebuie să-i facă faţă acestui nume. Chiar şi atunci când numele Ion Ciocanu şi omul Ion Ciocanu ajunseseră în dizgraţie, „umblând ca un ciumat dintr-o instanţă în alta”, vorba lui Andrei Ţurcanu.
Şi să vedeţi ce se întâmplă! Pe lângă faptul că scrie despre Druţă şi o păţeşte, scrie şi despre Esinencu şi la fel o păţeşte. E acuzat pe multele coridoare literare că ar fi criticul personal al lui Nicolae Esinencu. Se sugerează, totodată, că motivele acestui ataşament ţin de libertatea de a rămâne om al scrisului şi în afara scrisului. Ştiu că asta e cam greu de înţeles. E pentru iniţiaţi! Oricum, Ion Ciocanu vedea în proza şi poeziile lui Nicolae Esinencu ceva ce alţii, chiar dacă vedeau, se prefăceau a nu vedea, fiindcă aşa ceva se întâmpla în epoca – niciodată asfinţită, din păcate – când valorile stăteau la coadă pentru a fi oficializate. Iar ceea ce acelaşi Andrei Ţurcanu definea ca fiind „consecvenţa unei convingeri culturalizatoare a scrisului” se răzbună în timp, devenind o necesitate de a scrie şi de a convinge. Şi pentru că ochiul criticului s-a potrivit cu privirea scriitorului Esinencu, în cele din urmă li s-au potrivit şi expoziţiile prilejuite de împlinirea celor 70 de ani de la naştere.
Astfel, avem astăzi în sala mare a Muzeului Literaturii Române din Casa Scriitorilor o amplă expoziţie dedicată lui Nicolae Esinencu, care aşteaptă, de peste aproape două săptămâni, să fie inaugurată. Şi asta pentru că în ziua în care urma să fie inaugurată, deşi venise la inaugurare chiar şi dl Mihai Ghimpu, nu venise Nicolae Esinencu. Drept urmare, dl Gimpu a plecat, iar cei rămaşi, trecând peste partea festivă, au mers direct la partea… festină. Or, cine a spus că expoziţia dedicată unui scriitor e pentru cititorii săi? E doar pentru autor, nu?
Dar să revenim. Cam în acelaşi spaţiu expoziţional este amenajată acum şi expoziţia dedicată celor 70 de ani ai criticului literar Ion Ciocanu. Să sperăm că de data asta, Nicolae Esinencu să fie prezent şi, trecând prin spaţiul propriei expoziţii în drum spre expoziţia criticului, să se oprească o clipă şi să declare: „Asta este expoziţia mea şi o declar deschisă!”. Şi mai important e că aceste expoziţii gemene sunt încă o dovadă că Ion Ciocanu, uneori din umbră, însă de cele mai multe ori deschis, i-a susţinut mereu pe cei care meritau să-i stea alături! Felicitările noastre!
The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)