Dealul din vale: A doua venire a scriitorilor?

De la o vreme, aud tot mai multe voci, unele entuziasmate, altele de-a dreptul iritate, vorbind despre o reapariţie în prim-plan a scriitorilor. Cică prezenţa lor în societate e tot mai vie. Numai că această constatare poate fi nedreaptă faţă de scriitori. Fiindcă, între timp, ei au fost mereu activi. Explicaţia acestei senzaţii de „reapariţie” e simplă. Pentru regimul care a guvernat opt ani în R. Moldova, menţinerea într-un con de umbră a scriitorilor nu a fost doar strategie de partid, ci chiar politică de stat în domeniul culturii. Comuniştii ştiau prea bine că pentru electoratul lor de bază, scriitorii erau, în cel mai bun caz, duşmani, iar în cel mai rău – duşmani de moarte.

Scriitorii le-au distrus frumuseţea de Uniune Sovietică şi i-au făcut să se pomenească cetăţeni ai unei ţărişoare numai bună de hăbucit, ca să nu mai vorbim de coşmarul suprem: scriitorii vor limba română! Cum să-ţi scape ocazia de a te menţine la putere, încurajând aceste furii electorale? Iar comuniştii n-ar fi comunişti (ar fi, să zicem, nişte social-democraţi respectabili) dacă n-ar miza pe sprijinul unui electorat radical.

Pentru ei, problema se punea aşa: ori găsesc printre membrii USM scriitori care să fie pe placul electoratului lor de bază şi pe care să-i promoveze masiv, ori merg înainte fără să mai ţină cont că există şi scriitori. Şi cum proiectul unei uniuni scriitoriceşti de alternativă s-a dus pe copcă, s-a mizat pe „serviciile” unui singur autor, nume greu însă, Ion Druţă. Dar să nu-şi facă cineva iluzii că Druţă chiar a fost iubit de acel „electorat de bază” al comuniştilor, fiindcă, în cele din urmă, tot sărmanii noştri învăţători şi studenţi îi căutau şi îi caută opera. Druţă era preţios pentru Voronin mai curând pentru că anumite împrejurări îl făcuseră să se distanţeze de „Uniunea lui Cimpoi”. Şi cum se ştia prea bine că scriitorii, mai ales datorită televiziunii, deveniseră în unele cazuri mai cunoscuţi şi mai populari chiar şi decât politicienii de meserie, s-a recurs la înlăturarea lor de pe ecranele televizoarelor. Adevărat, într-un moment de sfântă naivitate, specifică acestei bresle, Consiliul USM a lansat o declaraţie prin care, în semn de protest împotriva cenzurii ce se instaura la Teleradio Moldova, anunţa că boicotează respectiva instituţie media. Vă imaginaţi ce bucurie pe capul mahărilor din dealul Schinoasei! Din surse sigure, ştiu că cineva a şi pus de băut cu ocazia asta!

O altă metodă de a ţine USM-ul în umbră consta în neparticiparea ministrului Culturii la manifestările culturale, organizate de scriitori. Ca să nu mai vorbim de participarea şefului statului, care chiar şi la depuneri de flori la bustul lui Eminescu venea cu noaptea în cap, cam odată cu măturătorii, ca nu cumva să dea cu ochii de vreun scriitor pe Aleea Clasicilor, în afară de cei de bronz.

Acum – altă viaţă! La manifestările Uniunii participă nu doar ministrul Culturii, dar şi şeful statului şi Parlamentului, ca să nu mai vorbim de premier. Dar un semn şi mai clar al schimbării constă în faptul că pe la USM apare tot mai des şi tot mai puţin stingheră Silvia Hodorogea cu echipa de filmare de la Moldova 1. Ei, cum să nu iasă scriitorii tot mai în prim-plan? Cum să nu se vorbească despre o a doua venire a scriitorilor, după cea din anii 90. De data asta, spre marele nostru regret, fără Ion C. Ciobanu, fără Ion Vatamanu, fără Lidia Istrati, fără Ion Dumeniuc, fără Gheorghe Vodă, fără Grigore Vieru. Dar şi fără alţii, care sunt, dar parcă nu prea mai sunt.

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)