„De Ziua Unirii, ne vin în ospeție teatrele naționale din București și Iași”

Interviu cu Petru Hadârcă, director al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău

Petru Hadarca foto

– După ani și ani de viață sedentară, Teatrul Național „Mihai Eminescu” a început să circule prin Europa. Naționalul chișinăuean este primul teatru din R. Moldova care a efectuat un turneu în Polonia. Spune-mi te rog, Petru Hadârcă, cum ați fost primiți la Białystok?

Cu multă căldură! În Polonia s-a format de-a lungul a sute de ani o cultură teatrală avansată, spectatorii sunt exigenți față de actul scenic, dar, totodată, sunt foarte deschiși, călduroși. Am jucat la Teatrul Dramatic „Aleksander Węgierko” din Białystok trei spectacole: „Filumena Marturano” de Eduardo de Filippo, în regia lui Alexandru Vasilache, „În largul mării” de Sławomir Mrożek (regie, Petru Hadârcă – n.n.) și „Casa de pe graniță”, tot de Sławomir Mrożek, montată la Chișinău de regizoarea poloneză Agnieszka Korytkowska.

Amintesc că la realizarea spectacolului „Casa de pe graniță” au contribuit și coregraful Maciej Zakliczynski, și faimosul pictor scenograf Paweł Dobrzycki. Am reușit să facem un schimb de turnee important atât pentru noi, cât și pentru partenerii polonezi. Mai întâi, actori ai Teatrului Dramatic din Białystok au prezentat trei spectacole la Chișinău, apoi am mers noi în Polonia. Publicul de la Białystok a fost foarte primitor, generos, ne-am bucurat de săli arhipline. Ne-am verificat, ne-am văzut potențialul, într-un spațiu străin limbii române.

Am fost atenți la reacția publicului, privitorii polonezi reacționau deseori la cu totul alte scene decât cei basarabeni. Am descoperit și o altă modalitate de a comunica cu spectatorii – prin conversații după spectacol. Mulți oameni rămâneau în sală după reprezentații și discutam cu ei firesc, degajat, mă gândesc că și acasă, la Chișinău, ar trebui să reluăm astfel de dialoguri directe cu spectatorii.

– Cum a reflectat turneul presa poloneză?

În presa poloneză au apărut peste zece cronici elogioase despre turneul nostru, nu ne-am așteptat ca jurnaliștii, criticii de acolo să fie atât de activi. Colaborarea cu Teatrul Dramatic din Białystok va continua, în 2017, vom realiza un proiect comun la care va participa și Teatrul Național din Iași.

– La întoarcerea din Polonia, unii actori ai Naționalului „M. Eminescu” au mers la Minsk, unde au prezentat „Copiii foametei” de Alexei Vakulovski în cadrul Forumului Internațional al Tinerilor Creatori. Programul Forumului a inclus spectacole din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Rusia, Tadjikistan, Ucraina, Uzbekistan, Estonia și Republica Moldova. Ce impresii ți-a lăsat Minskul teatral?

Cui îi este dor de perioada sovietică, să meargă în Belarus, acolo e încă prezentă epoca de tristă amintire. Spectacolul Naționalului de la Chișinău „Copiii foametei” în regia Luminiței Țâcu a fost jucat pe scena Teatrului Republican de Dramă din Minsk. A produs o impresie puternică, a fost foarte apreciat, calificat drept unul dintre cele mai bune din Forumul Tinerilor Creatori. Dar am văzut în sală și oameni speriați de tema spectacolului, în Belarus există cenzură, lumea se teme să vorbească despre foamete, despre alte calamități provocate de regimul comunist. Dacă la început directorul teatrului-gazdă ne-a primit cu brațele deschise, după spectacol a dispărut, am văzut și alți oameni de teatru panicați. O doză bună de mentalitate sovietică încă s-a mai păstrat în societatea belarusă, am simțit deodată diferențele. În Chișinău se respiră, totuși, mai liber.

– La începutul anului curent, trupa eminesciană a mai efectuat un turneu, în România. Vă propuneți să treceți Prutul cât mai des și să jucați pe mai multe scene românești?

Da, am extins proiectul de colaborare cu teatre de peste Prut, acum acesta se numește „Teatru Românesc la București, Iași și Chișinău”. În ianuarie am jucat la Teatrul Național din București cele mai noi spectacole ale noastre, „Casa de pe graniță” și „Filumena Marturano”. E important ca astfel de schimb cultural să devină o tradiție, publicul începe să ne cunoască, revine la spectacolele noastre, au venit și mulți critici de teatru notorii bucureșteni.

De Ziua Micii Uniri, pe 24 ianuarie, am jucat aceleași spectacole la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Biletele au fost cumpărate cu o săptămână înainte de venirea noastră, ieșenii ne-au văzut anul trecut și au vrut neapărat să ne revadă. Publicul a fost foarte receptiv la mesajele de mare actualitate din „Casa de pe graniță”. Iar la „Filumena Marturano” ni s-a întâmplat un incident, a fost pană de curent în întreg orașul și am fost nevoiți să jucăm la lumina de serviciu.

Au fost doar două proiectoare ce funcționau datorită unui generator. E foarte greu să joci în astfel de condiții, cu lumină improvizată. În sală erau personalități, oameni de vază din Iași, dar nimeni nu a plecat, au stat toți până la sfârșitul spectacolului și ne-au copleșit cu aplauze. A fost și Silviu Purcărete printre spectatori și a spus că ne-am ținut bine, a ieșit un spectacol special, cu o atmosferă aparte. Au apărut și cronici frumoase în presa de la Iași.

– Acum e rândul teatrelor naționale din București și Iași să vină la Chișinău?

Da, turneele de răspuns vor avea loc în perioada 23–27 martie 2016. Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București va juca pe scena Teatrului Național din Chișinău spectacolele „Între noi totul e bine” de Dorota Masłowska, în regia lui Radu Afrim, și „20 de ani în Siberia” după Anița Nandriș Kudla, în regia lui Sorin Misirianțu. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași vine cu „Pălăria florentină” de Eugène Labiche, în regia lui Silviu Purcărete și cu „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec, în regia lui Ovidiu Lazăr. Spectacolul lui Matei Vișniec va fi prezentat pe 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România.

– Prima ediție a Reuniunii teatrelor naționale de la Chișinău a fost un succes. Va avea loc încă o ediție și anul acesta?

Da, cea de-a II-a ediție a Reuniunii teatrelor naționale va fi organizată de Teatrul Național „Mihai Eminescu”, sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova și se va desfășura între 20 și 27 septembrie 2016. Ne bucurăm că vom beneficia din nou de sprijinul Institutului Cultural Român, va fi un eveniment de anvergură la care sperăm să participe toate teatrele naționale din România.

– De curând au fost lansate două premiere după „Cartea Foametei” de Larisa Turea, în regia lui Petru Hadârcă, la Teatrul Național Radiofonic din București – „Plânsul pământului” și „Pâinea cea de-a pururi”. Ce ne poți spune despre colaborarea cu actorii bucureșteni?

Am început să construiesc din toamna anului trecut varianta radiofonică după „Cartea Foametei” de Larisa Turea. Sunt legat de temele istorice, vreau să scot la iveală suferințele prin care a trecut neamul nostru. E un exercițiu de memorie necesar, un semn de recunoștință, un recviem pentru victimele foametei organizate de regimul comunist în anii 1946-1947.

„Cartea Foametei” de Larisa Turea i-a zguduit și pe actorii bucureșteni invitați să lucreze la spectacolele radiofonice „Plânsul pământului” și „Pâinea cea de-a pururi”. S-au implicat mari artiști ai scenei, precum Ion Caramitru, Rodica Mandache, Amalia Ciolan, Mircea Rusu. Muzica originală a fost scrisă de Valentin Boghean. Scenariul radiofonic a fost realizat de Magda Duțu. Cele două spectacole radiofonice au fost difuzate la Radio România Cultural. Ele conțin mărturii tulburătoare pe care trebuie să le cunoaștem pentru a înțelege nu doar trecutul, ci și realitățile de azi.

– Felicitări pentru premierele de la București și o primăvară teatrală cât mai frumoasă!

Interviu de Irina Nechit