De Ziua Regelui

60551099

În fiecare an, pe 25 octombrie, când ne aniversăm Regele, ne înflorim sufletele cu iubire şi speranţă.

Născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiu al regelui Carol al II-lea şi al reginei Elena, nepot al regelui Ferdinand, Mihai I a fost rege al României în perioada 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.

Mare Voievod de Alba Iulia, a devenit prima oară rege după moartea lui Ferdinand, bunicul său, şi după ce Carol al II-lea a renunţat la tron, în decembrie 1925. Aceasta a fost o domnie sub o regenţă formată din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Peste trei ani, Carol al II-lea a revenit la tron, dar zece ani mai târziu, în urma abdicării sale forţate, Mihai I a reluat pentru a doua oară Coroana, în conjunctura istorică a unui regim progerman, al mareşalului Ion Antonescu. Mersul istoric al evenimentelor a consolidat ulterior puterea guvernelor prosovietice care au fost acceptate de Rege, la presiunea ocupantului sovietic.

Majestatea Sa, însă, a rămas un oponent al acestora, deşi a trebuit să suporte permanentele constrângeri din partea sovieticilor, britanicilor, americanilor. În cele din urmă, a fost forţat să abdice, la 30 decembrie 1947, exilându-se apoi, mai întâi în Marea Britanie, şi pe urmă la Versoix, în Elveţia. După actul represiv şi neconstituţional al abdicării, comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare. Adevărul este că Regele Mihai I al României a fost silit să abdice şi în acelaşi timp să părăsească ţara. Nici până astăzi nu există temeiul legal al detronării Majestăţii Sale.

NIHIL SINE DEO!

În 1948, s-a căsătorit cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit Regina Ana a României şi alături de care a trăit în exil, împărtăşind bucuriile şi uneori asperităţile vieţii, departe de ţara natală. Au împreună cinci fiice, dintre care Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României este desemnată moştenitoare a Tronului.

În perioada exilului, Majestatea Sa Regele a patronat Comitetul Naţional Român, un grup al românilor din Diaspora care avea ca ţel apărarea intereselor românilor în Occident. A profesat în tot acest timp ca pilot comercial pentru o companie de echipament aerian.

65 de ani fără poporul său. 65 de ani fără Regele său. Dublul sacrificiu al exilului, al Regelui faţă de propriul său popor, şi al poporului faţă de Regele său, au întărit, au conservat şi au salvat esenţa spirituală a acestei comuniuni. Prin graţie divină. NIHIL SINE DEO! Nimic nu a reuşit să şteargă din sufletul neamului deviza Casei Regale a României: nici tancurile sovietice, nici comunismul, nici republica de după 1989.

După evenimentele din decembrie 1989 a încercat să vină în ţară, însă a fost returnat de la aeroport de către puterea postdecembristă de atunci. Revenind în anul 1992, pentru a sărbători Paştele acasă, s-a  bucurat de o mare popularitate şi simpatie. Cu toate acestea i s-a interzis accesul în România, pentru încă cinci ani. Abia în 1997, Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României i s-a reactivat cetăţenia română şi i s-a permis revenirea şi stabilirea în ţară. În prezent, locuieşte la Castelul Săvârşin în Arad, la Palatul Elisabeta din Bucureşti şi la Aubonne în Elveţia.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României este ultimul conducător de stat în viaţă, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru România şi pentru români este însuşi sufletul românismului, al onoarei şi al dragostei de patrie şi neam! Este model de demnitate şi dârzenie, unul dintre marii oameni ai gliei acesteia, la efigia căreia, mai devreme sau mai târziu, poporul român le aşează numele şi gloria!

Însuşi sufletul românismului, al onoarei şi al dragostei de patrie şi neam

Majestatea Sa Regele Mihai este, în egală măsură o personalitate mondială respectată şi omagiată în cancelariile lumii de pe toate continentele şi dintotdeauna. „Anul trecut” (2012), scrie jurnalista Marilena Rotaru, „la 8 noiembrie, la Londra, sub patronajul Reginei Elisabeta, Regele Mihai a fost omagiat ca nici un alt rege din afara graniţelor Marii Britanii. În prezenţa aristocraţiei londoneze, în capela personală a Reginei Elisabeta şi a Ordinului Victorian, blazonul Regelui Mihai (stema României Regale) a fost amplasat alături de blazonul Reginei Marii Britanii. Suprem gest de recunoaştere şi preţuire!”.

Este de neînţeles şi de necrezut că un om ca Majestatea Sa, Regele Mihai I, care a petrecut o viaţă în exil, alături de Majestatea Sa, Regina Ana a României, şi Alteţele Lor Regale Principesele, fără să ponegrească vreodată România şi fără să piardă nici o clipă speranţa într-o Românie Restaurată poate să fie atacat şi întâmpinat, după atâţia ani de exil, cu încă o nedreptate, în propria ţară! Cu atât mai nedrept, cu cât Familia Regală a României a trăit cu demnitate departe de ţară, fără a fi jefuit bogăţia ei, aşa cum se fac uneori acuzaţii, din neştiinţă şi deopotrivă din ură, din partea unora, şi fără să spună o singură dată, un singur cuvânt rău despre poporul român sau despre România!

Ziua de 25 octombrie 2011 a devenit un reper de comparaţie pentru cum a fost, dar în primul rând pentru cum ar trebui să pulseze de acum înainte, viaţa parlamentară românească. „Momentul istoric de acum doi ani al discursului Majestăţii Sale Regelui Mihai în  Parlamentul României”, spune ziarista Marilena Rotaru, „a readus speranţa în sufletele românilor, a renăscut bucuria de reîntoarcere la normalitatea distrusă mai bine de o jumătate de secol. Mai presus de cuvinte, s-a înţeles că avem valori, modele, că putem fi puternici prin noi înşine, prin ceea ce oferim: valori umane, spirituale şi materiale. Românii s-au simţit pentru o clipă o naţiune demnă, parte a întregului european. Datorită Regelui!”

[box]Ceea ce este statornic în ce îl defineşte ca personalitate umană pe Rege este atitudinea Sa emoţională, căldura sufletească, eleganţa, generozitatea iar ceea ce îl fixează ca mare personalitate istorică este demnitatea, onoarea, patriotismul, drept vocaţii desăvârşite pentru un mare bărbat de Stat.[/box]

Imaginile conducătorilor, suprapuse pe imaginile ţărilor sunt adevăruri pe care istoria universală nu le ignoră, deoarece orice realitate a ei se îndreaptă, fie direct, fie în substrat, la conducătorii statelor. Fiecare popor, de pe oricare meridian şi din oricare timp istoric se depăşeşte pe sine în unele dintre cumpenele propriei istorii, adeseori prin tipul comportamentului conducătorilor, prin valoarea faptelor lor decizionale, deziderate preponderente în care consistă imaginea unui stat naţional, într-o perioadă dată.

Reper de comparaţie

În cazul istoriei României, personalitatea Majestăţii Sale Regele Mihai I nu poate fi proiectată în definiţii subiective. Adevărul obiectiv despre Majestatea Sa nu se mărgineşte la istoria trecută, ci interferă cu istoria prezentă şi se proiectează în viitor. Majestatea Sa Regele este o istorie vie din care ipotezele dispar, de vreme ce putem să întrebăm pe făptuitorul ei, de vreme ce îl putem privi, asculta, îi putem surprinde privirea, îi putem primi strângerea mâinii.

Majestatea Sa Regina Ana şi Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare mărturisesc azi că România nu a lipsit niciodată din memoria Regelui, că Majestatea Sa Regele nu s-a aşezat niciodată la masă, în timpul exilului, fără să povestească ceva despre ţară, că ţara Majestăţii Sale şi poporul Său au existat dintotdeauna în imaginea Familiei Regale a României, prin tabloul păstrat viu şi înfăţişat zilnic de către Rege.

Regele trăieşte într-un perpetuu prezent. Regele nu a fost niciodată plecat. Deşi a trăit jumătate de veac în marea fiartă de furtunile exilului, nu a devenit nici pentru un singur moment un Saturn care să-şi devoreze propriii copii. Niciodată, Majestatea Sa nu şi-a vorbit de rău poporul şi ţara.

Majestatea Sa Regele Mihai este un simbol al continuităţii transcendentale şi eterne a tradiţiilor monarhice ale României, o verigă de aur a Familiei Regale a României, o strajă a civilizaţiei şi binelui material şi spiritual al naţiunii române de mâine, un încheietor de pace între oameni care pun puterea înălţării deasupra urii, efemerului şi fricii.

Pentru toate acestea, Majestatea Sa Regele Mihai I al României trebuie să fie nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Pentru toate acestea, intelectualii României, Academia Română, instituţiile culturale, artiştii, vârfurile din toate domeniile trebuie să exprime criterii de îndreptare a prejudiciilor şi omisiunilor istorice, să se însumeze într-o forţă elitară, aşezată în fruntea naţiunii pentru călăuzirea ei spre ieşirea la lumină!

(Aurel V. ZGHERAN)